Amenințarea furioasă a lui Dmitri Medvedev după ce Ambasada SUA la Moscova a publicat un mesaj video pentru ruși

61476410

Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a transmis joi Statelor Unite că rachetele hipersonice ruseşti vor fi în curând aproape de ţărmurile NATO.

Mesajul vine după ce după ce ambasada SUA la Moscova a difuzat un mesaj video în care-şi afirmă solidaritatea faţă de ruşii ce se opun războiului declanşat de ţara lor împotriva Ucrainei, relatează Reuters.

''Principalul cadou de Anul Nou cu un pachet de muniţii compus din rachete Zircon a plecat ieri către ţărmurile NATO'', a spus Medvedev, referindu-se la anunţul anterior al preşedintelui rus Vladimir Putin despre desfăşurarea în Atlantic a unei nave militare ruseşti echipate cu rachete hipersonice.

''Aşadar, bucuraţi-vă! Asta va face să reflecteze pe oricine este o ameninţare directă pentru Rusia sau aliaţii noştri'', a continuat fostul preşedinte rus, adresându-se Washingtonului şi transmiţându-i că respectivele rachete ar putea fi plasate la numai 100 de mile de coasta americană.

Mesajul lui Medvedev, în prezent vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, survine după ce ambasada SUA la Moscova a publicat un mesaj video pe care l-a denumit: ''un apel către poporul Rusiei''. Înregistrarea care durează 50 de secunde conţine imagini ce arată distrugeri provocate de bombardamentele ruseşti în Ucraina, afirmând că ceea ce se întâmplă acolo ''nu este demn pentru voi'', pentru cetăţenii ruşi.

''Rămânem solidari cu fiecare dintre voi care vă străduiţi să creaţi un viitor mai paşnic'', mai spune ambasada americană în înregistrarea video, în care este inserată şi o imagine cu sloganul ''Nu războiului!'' scris cu spray cu vopsea pe un zid.

Rusia şi SUA au ''concurat şi colaborat'' decenii la rând şi ''pe tot parcursul istoriei, ţările noastre au fost unite de asemănările culturale şi de realizările noastre'', menţionează mai departe mesajul ambasadei americane, în timp ce imaginile care-l însoţesc arată cosmonauţi sovietici, scriitori precum Feodor Dostoievski şi secvenţe cu preşedinţii Loenid Brejnev, Mihail Gorbaciov şi Boris Elţîn.

În reacţia sa faţă de acest clip video, Medvedev i-a calificat pe membrii guvernului american drept nişte ''ciudaţi'' care apelează la procedee din propaganda nazistă a lui Joseph Goebbels, fostul preşedinte rus scăpând şi o înjurătură la adresa oficialilor americani.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62315025
Prinţul Harry a dezvăluit că a ucis 25 de oameni în Afganistan. Își considera țintele drept „piese de șah”

Prinţul Harry a dezvăluit în volumul său de memorii că a ucis 25 de "talibani" atunci când era angajat ca pilot de elicopter pe frontul din Afganistan.

62287446
Prințul Harry a recunoscut că a consumat cocaină de câteva ori

Prințul Harry a recunoscut că a consumat cocaină de câteva ori în urmă cu mai mulți ani.

62300446
Șeful serviciului militar de informații al Ucrainei: Rusia ar trebui să se aștepte la mai multe lovituri pe teritoriul său

Vladimir Putin a cerut o încetare a focului în Ucraina, pe durata Crăciunului, după rit vechi. Adică 36 de ore, începând de mâine.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georgescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.