Aliatul principal al Rusiei nu e de acord cu trimiterea de trupe nord-coreene pe frontul din Ucraina: „O prostie”

62436733
AFP

Trimiterea celor 3.000 de soldați nord-coreeni în Rusia, pentru ca mai apoi să lupte pe frontul din Ucraina, a stârnit un val de reacții la nivel global.

De această dată, președintele belarus Aleksandr Lukașenko (foto) a declarat miercuri că este „o prostie” că trupele nord-coreene sunt desfășurate pentru a sprijini ofensiva Rusiei în Ucraina - dar a recunoscut că aceasta ar fi o escaladare majoră a conflictului.

Într-un interviu acordat BBC, Lukașenko a respins informațiile conform cărora Coreea de Nord ar trimite soldați care să lupte alături de forțele ruse, dar a declarat: „Ar fi un pas spre escaladarea conflictului dacă forțele armate ale oricărei țări, chiar și ale Belarusului, s-ar afla pe linia de contact”.

Comentariile lui Lukașenko vin după ce SUA și NATO au declarat că au dovezi că trupele nord-coreene au fost deja desfășurate în Rusia, notează POLITICO.

Lukașenko, „stăpân” pe armele nucleare din Belarus

Liderul Belarusului, un aliat-cheie al lui Vladimir Putin, a declarat că președintele rus nu a cerut ca trupele belaruse să se alăture invaziei din Ucraina. Dar Belarus este departe de a fi detașat de războiul Rusiei, iar Rusia a mutat un lot de arme nucleare tactice la vecinul său în iunie 2023.

Întrebat dacă Putin este pregătit să folosească armele nucleare staționate în Belarus, Lukașenko a insistat că Rusia nu va folosi „niciodată” armele fără acordul liderului său.

Lukașenko a declarat că țara sa este „complet pregătită” să folosească armele dacă este necesar, dar „numai dacă bocancul unui soldat străin pășește în Belarus”.

„Nu avem planuri de a ataca pe nimeni”, a adăugat el.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62427390
Ce spune Vladimir Putin despre o eventuală înfrângere a Rusiei în războiul din Ucraina. "Calcule iluzorii"
Cei care "au drept obiectiv înfrângerea Rusiei" pe câmpul de luptă îşi fac "calcule iluzorii", adeclarat, joi,la summitul BRICS, Vladimir Putin, informează AFP.
62493034
Ministrul francez al Culturii vrea taxe mai mari la intrarea în monumentele din Paris. Sunt vizați turiștii din aceste țări
Turiștii care ajung în Franța ar putea fi nevoită să înceapă să scoată mai mulți bani pentru a vizita atracțiile emblematice ale Parisului.
62493018
Amenințarea Coreei de Sud către Nord, după ce Phenianul a mobilizat trupe pentru războiul din Ucraina. Răspunsul primit
Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a declarat joi că ţara sa "nu va sta cu braţele încrucişate" în faţa desfăşurării de trupe nord-coreene în Rusia pentru posibila lor utilizare ulterioară în războiul din Ucraina, gest calificat drept "provocare".