Sora dictatorului Coreei de Nord afirmă că Seulul şi Kievul sunt „câini răi crescuţi de Statele Unite”. Tensiuni la Phenian

62102986
AFP

Coreea de Nord a negat că ar fi furnizat Rusiei trupe ce ar putea fi mobilizate în conflictul din Ucraina, un reprezentant al Phenianului la ONU spunând că afirmaţiile Seulului în acest sens sunt un „zvon nefondat”.

„În ceea ce priveşte aşa-numita cooperare militară cu Rusia, delegaţia mea nu simte nevoia să comenteze aceste zvonuri stereotipe nefondate”, a declarat luni un reprezentant nord-coreean în cadrul unei sesiuni a Adunării Generale a ONU la New York, potrivit AFP.

Afirmaţiile Seulului „sunt menite să murdărească imaginea Republicii Populare Democrate Coreene şi să submineze relaţiile legitime, prietenoase şi de cooperare dintre două state suverane”, a adăugat el.

Kim Yo Jong, puternica soră a liderului nord-coreean Kim Jong Un, a reacţionat şi ea marţi publicând o declaraţie în care descrie Kievul şi Seulul drept „câini răi crescuţi de Statele Unite”

Luni, Coreea de Sud l-a convocat pe ambasadorul rus la Seul pentru a cere retragerea „imediată” a soldaţilor trimişi, potrivit Seulului, de Phenian pentru a sprijini Moscova în războiul său împotriva Ucrainei.

„Cooperarea dintre Rusia şi Coreea de Nord (...) nu este îndreptată împotriva intereselor de securitate ale Coreei de Sud”, a transmis reprezentantul diplomatic al Moscovei.

Nici NATO, nici Statele Unite nu au confirmat desfăşurarea forţelor nord-coreene, dar ambele au declarat că, dacă informaţiile ar fi adevărate, ar fi o escaladare potenţial periculoasă a conflictului ucrainean.

Aproximativ 1.500 de soldaţi din forţele speciale nord-coreene se află deja în Rusia pentru a se acomoda şi ar urma să plece pe front în curând, a declarat vineri agenţia de informaţii sud-coreeană, care se aşteaptă ca Phenianul să trimită în total aproximativ 12.000 de soldaţi. În raportul său, Serviciul naţional de informaţii sud-coreean (NIS) a publicat, de asemenea, imagini detaliate din satelit care arată, potrivit acestuia, prima desfăşurare a acestor soldaţi.

Marţi, sora liderului nord-coreean, Kim Yo Jong, a acuzat din nou Coreea de Sud că a trimis drone în capitala nord-coreeană Phenian, susţinând că punerea în scenă a unei „provocări militare” împotriva unui stat nuclear precum Coreea de Nord ar putea fi făcută doar de „nebunii din regimurile de la Seul şi Kiev”.

Seulul şi Kievul fac „remarci nesăbuite împotriva statelor înarmate nuclear, fără nicio capacitate de a le proba”, a spus ea, potrivit News.ro.

Reacția Seulului

Armata sud-coreeană a negat iniţial trimiterea de drone, dar ulterior a refuzat să comenteze, chiar şi după ce Phenianul a publicat imagini cu ceea ce a susţinut că ar fi o dronă trimisă de Seul.

Kim Yo Jong a declarat că ancheta Phenianului în această privinţă este încă în curs de desfăşurare şi că „adevărul din spatele provocării josnice” din partea Sudului - despre care a spus că „nu poate fi iertată niciodată” - va fi „analizat în detaliu”.

Marţi, la rândul său, Seulul a „condamnat ferm” Coreea de Nord, cerând retragerea imediată a trupelor nord-coreene din Rusia.

„Coreea de Nord, care a furnizat Rusiei arme militare pe scară largă şi a trimis trupe pentru a lua parte la războiul ilegal de agresiune al Rusiei în Ucraina, reprezintă o ameninţare majoră la adresa securităţii nu numai a ţării noastre, ci şi a comunităţii internaţionale”, a declarat Consiliul Naţional de Securitate.

Guvernul sud-coreean „cere retragerea imediată a trupelor nord-coreene şi declară că, dacă actuala alianţă militară dintre Coreea de Nord şi Rusia continuă, nu va sta cu mâinile în sân”.

Agenţia de presă sud-coreeană Yonhap, citând o sursă guvernamentală, a relatat marţi că Seulul ia în considerare trimiterea unei delegaţii de ofiţeri de informaţii militare în Ucraina pentru a monitoriza desfăşurarea trupelor nord-coreene.

Într-un moment în care relaţiile dintre Phenian şi Seul sunt la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii, Coreea de Nord, care deţine arme nucleare, s-a apropiat şi mai mult de Rusia, care a fost un aliat al regimului nord-coreean încă de la crearea acestuia după al Doilea Război Mondial.

Coreea de Sud şi Statele Unite susţin de mult timp că liderul nord-coreean Kim Jong Un trimite arme Rusiei pentru a fi utilizate în Ucraina.

Liderul rus Vladimir Putin a efectuat o vizită rară la Phenian în iunie, în cursul căreia cele două ţări au semnat un tratat de apărare reciprocă. Detaliile tratatului nu au fost dezvăluite, alimentând speculaţiile cu privire la noi transferuri de arme, prin încălcarea sancţiunilor ONU împotriva Rusiei şi Coreei de Nord.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Fostul președinte albanez Ilir Meta a fost arestat. Momentul în care a fost „răpit” de mascați în Tirana

Imagini desprinse parcă dintr-o răfuială între mafioți vin de la Tirana, unde fostul preşedinte albanez Ilir Meta, un aprig adversar al actualului premier Edi Rama, a fost arestat, supectat de spălare de bani.

Rezultatul referendumului din Rep. Moldova, interpretat și ca un eșec: „Nu am explicat suficient de limpede miza scrutinului”

După un referendum plin de emoții, la Chișinău se caută explicații și vinovați. Tabăra pro-europeană a câștigat - la o diferență de nici 14.00 de voturi - scrutinul istoric menit să facă din integrarea în Uniunea Europeană un obiectiv strategic al țării.

Detalii rare. Taiwanul se pregătește pentru un eventual asediu din partea Chinei cu stocuri de orez pentru cel puțin 7 luni

Guvernul Taiwanului a oferit marți detalii rare cu privire la planul său alimentar pe timp de război, afirmând că face inventare lunare ale unor provizii esențiale precum orezul și se asigură că acestea sunt depozitate în mod corespunzător.

Recomandări
Sute de voluntari au amenajat o masă gigant în inima Bucureștiului. Scopul nobil pentru care se doboară un record mondial

Pregătirile pentru evenimentul care i-ar putea aduce Capitalei României un nou record mondial au ținut până târziu în noapte.

Criza carburanților se adâncește: motorina atinge recorduri în SUA, iar în Germania trece de 2 euro pe litru

În Orientul Mijlociu, tensiunile rămân ridicate. Arabia Saudită a anunțat aseară că o conductă petrolieră importantă a fost lovită cu drone lansate din Irak.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.