Aliații NATO promit un sprijin militar uriaș pentru Ucraina în primul trimestru. Rutte: „Angajamentul lor este absolut clar”

62461872

Ţările aliate au promis deja în primele trei luni ale acestui an sprijin militar în valoare de peste 20 de miliarde de euro pentru Ucraina şi vor susţine în continuare Kievul, a declarat miercuri secretarul general al NATO, Mark Rutte, la Bruxelles.

Rutte a afirmat că reuniunea miniştrilor de externe ai statelor membre NATO, ce are loc joi şi vineri la sediul Alianţei Nord-Atlantice, se va concentra pe consolidarea apărării comune în zona euro-atlantică, ''fundaţia pe care s-a clădit NATO şi care rămâne prioritatea noastră numărul 1''.

''Sunt absolut convins că această alianţă este aici pentru a dura, cu Statele Unite. Angajamentul lor este absolut clar'', a afirmat Mark Rutte (foto, dreapta), care se va întâlni joi cu secretarul de stat american, Marco Rubio.

De asemenea, miniştrii de Externe din Alianţa Nord-Atlantică vor discuta despre continuarea sprijinului pentru Ucraina şi adâncirea cooperării cu Uniunea Europeană în domeniul apărării.

Referitor la Ucraina, înaltul responsabil NATO a menţionat că centrul de la Wiesbaden (Germania) va asigura în continuare coordonarea asistenţei militare pentru Kiev şi pregătirea soldaţilor ucraineni. În ultimele săptămâni au apărut îngrijorări legate de posibilitatea ca sprijinul american pentru Ucraina să fie redus masiv, în contextul demersurilor făcute de preşedintele american Donald Trump pentru încheierea unui acord de pace în Ucraina.

În cursul anului trecut, ţările NATO au furnizat un sprijin de aproximativ 50 de miliarde de euro pentru Ucraina.

Administraţia americană, prin vocea preşedintelui Donald Trump, le-a cerut constant ţărilor europene din NATO să-şi majoreze cheltuielile pentru apărare chiar până la 5% din produsul intern brut (PIB), ceea ce ar însemna mai mult decât dublul ţintei de 2% din PIB, stabilită la summitul NATO din Ţara Galilor desfăşurat în septembrie 2014.

Mark Rutte a reafirmat că ţările aliate vor trebui să-şi sporească bugetul alocat apărării ''considerabil peste 3%'', menţionând că o decizie va fi probabil luată la summitul NATO de la Haga de la finalul lunii iunie.

Pe de altă parte, el a amintit de masacrul de la Bucea, comis de forţele ruse în urmă cu trei ani, spunând că astfel de dezastre arată că este extrem de important ca războiul ilegal dus de Rusia contra Ucrainei să se încheie.

''Nu vom uita niciodată acel dezastru de la Bucea. La trei ani de la eliberarea localităţii, Rusia continuă războiul contra Ucrainei. Salut iniţiativele preşedintelui Trump şi susţin deplin eforturile SUA pentru a se pune capăt acestui război, ca şi eforturile Regatului Unit, Franţei şi ale altor ţări pentru a contribui la instaurarea unei păci durabile atunci când va veni vremea. Statele aliate continuă să sprijine Ucraina. Ameninţarea cu care ne confruntăm din partea Rusiei, care lucrează împreună cu China, Iran şi Coreea de Nord, vizează nu numai securitatea Ucrainei, dar şi a altor zone ale lumii'', a spus el, potrivit Agerpres.

Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice a insistat că un acord care să consfinţească încheierea războiului din Ucraina va trebui să fie durabil şi să asigure că ceea ce a făcut Rusia nu se va repeta.

Mark Rutte s-a referit şi la Groenlanda, care ''face parte din Regatul Danemarcei''. El a ţinut să precizeze că situaţia trebuie să fie abordată ţinând cont de nevoia de consolidare a securităţii întregii regiuni arctice, căreia îi sunt riverane şapte ţări din NATO - printre care SUA - şi unde Rusia are interese strategice evidente.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
S-a întors roata pentru administrația Trump. Decizia UE care a stârnit nemulțumire la Washington

Oficialii americani le-au transmis aliaţilor europeni că doresc ca aceştia să continue să cumpere arme fabricate în America, în contextul în care UE vrea să limiteze participarea producătorilor americani la licitaţiile de armament, scrie Reuters.  

Prima înfrângere pentru Trump și Musk. Candidatul susținut de cei doi a pierdut cursa pentru Curtea Supremă din Wisconsin

Eșec pentru Donald Trump. Votanții din Wisconsin au ales-o pe judecătoarea Susan Crawford, susţinută de democraţi, la Curtea Supremă a acestui stat federal, menținând astfel o majoritate liberală în cea mai înaltă instanță din Wisconsin.

Donald Trump anunță noile taxe vamale la nivel global. UE și-a pregătit deja atacul, iar China s-a aliat cu partenerii SUA

Bursele își țin răsuflarea. O lume întreagă este în tensiune. Peste câteva ore, președintele Trump va anunța o serie de tarife vamale extinse pentru a îndeplini ambițiosul său program economic.

Recomandări
Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.

Accident cumplit pe DN15, în Mureș. Două persoane au murit, iar alte patru, între care un minor, au fost rănite

Două persoane au murit şi patru au fost rănite, duminică, în urma unui accident rutier produs pe DN 15, în judeţul Mureş.

Canada ar putea deveni „membru asociat” al UE. Mark Carney negociază o apropiere fără precedent de blocul comunitar

Prim-ministrul Canadei, Mark Carney, doreşte relaţii mai strânse cu Uniunea Europeană şi analizează posibilitatea ca ţara sa să devină „membru asociat” al blocului comunitar, scrie duminică The Wall Street Journal (WSJ).