Alegeri în Turcia. Mizele unui scrutin care ar putea intra în istorie

Votul prezidenţial şi cel parlamentar, stabilit pentru 14 mai, cu un posibil tur doi de scrutin la 28 mai, va decide nu numai cine conduce Turcia, ci şi cum este guvernată, încotro se îndreaptă economia şi forma politicii sale externe.

Cel mai longeviv lider al Turciei moderne, Erdogan a promovat spiritul religios şi ratele scăzute ale dobânzilor pentru gospodării, timp în care a afirmat influenţa turcă în regiune şi a slăbit legăturile ţării, membră NATO, cu Occidentul.

Alegerile au loc la trei luni după ce cutremurele din sud-estul Turciei au ucis peste 50.000 de persoane.

Principalul contracandidat al lui Recep Tayyip Erdogan este Kemal Kilicdaroglu, liderul Partidului Republican al Poporului (CHP), care are sprijinul unei alianţe de şase partide de opoziţie.

Citește și

Erdogan ar putea pierde alegerile prezidențiale de duminică. Ce arată sondajele din Turcia

Mize pentru Turcia

Cel mai puternic lider de când Mustafa Kemal Ataturk a fondat republica turcă modernă, în urmă cu un secol, Erdogan şi partidul său de sorginte islamistă, Partidul Justiţiei şi Dezvoltării (AK), au îndepărtat Turcia de proiectul secular al lui Ataturk.

De asemenea, Erdogan a centralizat puterea în jurul unei preşedinţii executive, cu sediul într-un palat de 1.000 de camere situat la marginea Ankarei, care stabileşte politica privind afacerile economice, de securitate, interne şi internaţionale ale Turciei.

Criticii lui Erdogan spun că guvernul său a pus botniţă disidenţei, a erodat drepturile şi a adus sistemul judiciar sub dominaţia sa, acuzaţie negată de oficialii care spun că a protejat cetăţenii în faţa unor ameninţări la adresa securităţii, inclusiv o tentativă de lovitură de stat în 2016.

Economiştii spun că apelurile lui Erdogan pentru rate scăzute ale dobânzii au făcut ca inflaţia să urce anul trecut la un maxim al ultimilor 24 de ani -  85%, iar lira să se prăbuşească la o zecime din valoarea sa faţă de dolar în ultimul deceniu.

Mize pentru restul lumii

Sub conducerea lui Erdogan, Turcia şi-a afirmat puterea militară în Orientul Mijlociu şi nu numai, lansând patru incursiuni în Siria, desfăşurând o ofensivă împotriva militanţilor kurzi în interiorul Irakului şi trimiţând sprijin militar în Libia şi Azerbaidjan.

De asemenea, Turcia a avut o serie de ciocniri diplomatice cu puterile regionale Arabia Saudită, Egipt, Emiratele Arabe Unite şi Israel, precum şi o confruntare cu Grecia şi Cipru în legătură cu graniţele maritime din estul Mediteranei, până când a schimbat direcţia în urmă cu doi ani şi a căutat o apropiere cu unii dintre rivalii săi.

Achiziţionarea de către Erdogan de sisteme ruseşti de apărare aeriană a declanşat sancţiuni americane împotriva Ankarei, în timp ce apropierea sa de preşedintele rus Vladimir Putin i-a determinat pe critici să pună la îndoială angajamentul Turciei faţă de alianţa militară occidentală, NATO. Obiecţiile Ankarei faţă de cererile de aderare la NATO din partea Suediei şi Finlandei au provocat, de asemenea, tensiuni.

Cu toate acestea, Turcia a intermediat acordul pentru exporturile de grâu ucrainean pe Marea Neagră, ceea ce subliniază rolul potenţial pe care Erdogan l-ar putea avea în eforturile de a pune capăt războiului din Ucraina. Nu este clar dacă un eventual succesor s-ar bucura de acelaşi profil pe care el şi l-a creat pe scena mondială.

Ce promite opoziţia?

Cele două partide principale de opoziţie, CHP - secularist - şi partidul naţionalist de centru-dreapta IYI, s-au aliat cu patru partide mai mici în cadrul unei platforme care ar inversa multe dintre politicile semnate de Erdogan.

Ei s-au angajat să restabilească independenţa băncii centrale şi să schimbe politicile economice neortodoxe ale lui Erdogan. De asemenea, ar urma să desfiinţeze prerogativele executive ale preşedintelui în favoarea sistemului parlamentar anterior şi să trimită înapoi refugiaţii sirieni.

Oponenţii lui Erdogan urmăresc să îmbunătăţească relaţiile cu aliaţii occidentali, inclusiv cu Statele Unite, şi să readucă Turcia în programul de avioane de luptă F-35, de la care a fost blocată după ce a cumpărat sisteme ruseşti de apărare antirachetă.

Analiştii consideră că politicile promise de opoziţie ar putea stimula investiţiile străine.

Erdogan a sprijinit eforturile eşuate de răsturnare a preşedintelui sirian Bashar al-Assad, în timp ce a găzduit cel puţin 3,6 milioane de refugiaţi sirieni care au devenit din ce în ce mai nedoriţi într-o perioadă de dificultăţi economice în Turcia.

Opoziţia a reluat planurile lui Erdogan de a deporta o parte dintre refugiaţi în Siria, dar niciunul dintre ei nu a stabilit cum ar putea avea loc acest lucru în siguranţă.

Cât de strânsă este cursa?

Cele mai recente sondaje arată că Kilicdaroglu îl devansează pe Erdogan, a cărui popularitate a fost afectată de o criză a costului vieţii cauzată de inflaţia galopantă. Imaginea unită prezentată de opoziţie i-a sporit acesteia şansele, spun analiştii.

Dar Erdogan este încă în cursă, iar cursa prezidenţială ar putea ajunge la o confruntare între el şi Kilicdaroglu în turul al doilea.

Sondajele iniţiale de după cutremurul din 6 februarie au sugerat că Erdogan a reuşit să îşi păstreze în mare parte sprijinul, în ciuda acuzaţiilor că guvernul a reacţionat lent şi a aplicat cu indolenţă reglementările în materie de construcţii, deşi acestea ar fi putut salva vieţi.

Modul în care opoziţia va obţine sprijin în rândul alegătorilor kurzi, care reprezintă 15% din electorat, rămâne esenţial.

Partidul Democrat al Poporului (HDP), prokurd, nu face parte din principala alianţă de opoziţie, dar se opune cu înverşunare lui Erdogan, după o represiune a membrilor săi în ultimii ani.

Articol recomandat de sport.ro

Gigi Becali a bătut palma cu Dan Șucu și a obținut un profit de 100 de milioane de euro: "S-a ținut de cuvânt"