Agenţia Federală a Aviaţiei ridică restricţiile în spaţiul aerian care au fost impuse în timpul paraliziei bugetare din SUA

62591831

Agenţia Federală a Aviaţiei (FAA) din SUA a anunţat duminica aceasta că, începând de luni, pune capăt reducerii numărului de zboruri decisă în timpul paraliziei bugetare pentru a face faţă absenţei de controlori ai traficului aerian, informează AFP.

"Aceasta înseamnă că operaţiunile normale pot fi reluate în tot spaţiul aerian naţional" începând cu ora 06:00 luni la Washington (10:00 GMT), a scris FAA într-un comunicat.

Pe 7 noiembrie, o reducere cu 10% a zborurilor interne în 40 de aeroporturi cele mai frecventate ale ţării a fost impusă în faţa lipsei de personal în turnurile de control. În plină paralizie bugetară, acestor funcţionari li se ceruse să lucreze fără a fi plătiţi.

Mai multe mii de zboruri au fost anulate înainte ca restricţiile să fie relaxate progresiv.

În pofida încheierii miercuri a celui mai lung "shutdown" din istoria SUA, nivelul reducerilor era încă fixat la 3% în acest sfârşit de săptămână. Însă duminică FAA a explicat că a observat companii aeriene care nu au respectat aceste cote.

Datorită încheierii acestor restricţii, "putem acum să ne concentrăm din nou eforturile asupra recrutării masive de controlori de trafic aerian şi asupra punerii în funcţiune a unui sistem absolut nou pentru control al traficului aerian", a declarat secretarul american pentru transporturi, Sean Duffy, citat în comunicat.

Întoarcerea la normalitate va reveni cu puţin înainte de marile plecări pentru festivităţile de Thanksgiving, întâlniri familiale foarte importante pentru americani, pe 27 noiembrie. Un record de pasageri este aşteptat să fie înregistrat în acea perioadă.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62591830
Maduro strigă „pace”, în timp ce Trump a trimis cel mai mare portavion american în apropierea Venezuelei. Ce ar putea urma
Situație tot mai tensionată între Statele Unite și Venezuela. Cel mai mare portavion american a intrat, duminică, în Caraibe, împreună cu un grup de luptă care se adaugă trupelor americane deja prezente în regiune.
62591828
Țările care fac comerț cu Rusia ar putea fi „sancționate foarte sever”. Donald Trump: „Eu am sugerat acest lucru”
Preşedintele Donald Trump a declarat că republicanii lucrează la o lege care va impune sancţiuni oricărei ţări care face afaceri cu Rusia şi a spus că Iranul ar putea fi adăugat pe această listă, relatează Reuters şi Bloomberg.
62591813
Magia Crăciunului a învăluit deja Parisul. Sute de mii de oameni au luat parte la aprinderea luminițelor
Seară magică pe celebrul bulevard Champs-Élysées din Paris. Două sute de mii de oameni au participat la festivitatea aprinderii luminilor de Crăciun.