Actriţa Lisa Banes, cunoscută din filmele "Gone Girl" şi "Cocktail", a murit la vârsta de 65 de ani

62196160

Actriţa americană Lisa Banes, cunoscută mai ales pentru rolul din filmul "Gone Girl", a murit la 10 zile după ce a fost lovită de un vehicul pe două roţi în Manhattan, a declarat marţi un purtător de cuvânt al poliţiei, potrivit AFP.

Banes, în vârstă de 65 de ani, a fost declarată moartă la spital luni, în urma accidentului petrecut pe 4 iunie, lângă centrul cultural Lincoln Center, a declarat purtătorul de cuvânt pentru AFP.

Vedeta a suferit un traumatism cranian după ce a fost lovită de un vehicul pe două roţi - o trotinetă sau o bicicletă electrică, potrivit presei americane - care a trecut pe culoarea roşie a semaforului. Autorul accidentului a fugit de la faţa locului. Poliţia nu a putut preciza ce tip de vehicul pe două roţi a fost implicat în accident.

O anchetă este în curs desfăşurare, însă nu au fost operate încă arestări, a adăugat purtătorul de cuvânt.

"Suntem cu inima frântă în urma morţii tragice şi lipsite de sens a Lisei. A fost o femeie plină de spirit, de gentileţe, de generozitate şi dedicată muncii sale, pe scenă sau în faţa camerelor de filmat, dar şi mai mult soţiei sale, familiei sale şi prietenilor ei", a declarat agentul ei, David Williams, citat de NBC.

Soţia Lisei Banes, Kathryn Kranhold, a publicat marţi pe Twitter o serie de fotografii în semn de omagiu faţă de partenera sa de viaţă.

În timp ce Banes se lupta pentru viaţă în spital, Kathryn Kranhold a lansat un apel în ziarul The Daily News, pentru a-l găsi pe autorul accidentului.

Lisa Banes a jucat în numeroase filme, în sitcom-uri cum ar fi "Roseanne", dar şi producţii teatrale, pe Broadway.

În cinema, cele mai notabile roluri ale sale au fost în "Gone Girl" (2014) şi în comedia romantică "Cocktail" (1988), alături de Tom Cruise.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Schimb de focuri la o adunare în Chicago. Sunt cel puțin 4 morți

Opt persoane au fost împuşcate marţi dimineaţă la o adunare în cartierul Englewood din sudul Chicago, patru persoane fiind ucise şi alte patru rănite, dintre care două în stare critică, a anunţat poliţia din Chicago, relatează dpa.

Ungaria nu mai permite "promovarea" homosexualităţii în rândul minorilor. Seriale precum ”Friends” ar putea fi interzise

Ungaria a adoptat un text de lege care interzice "promovarea" homosexualităţii în rândul minorilor, provocând îngrijorarea apărătorilor drepturilor omului, pe fondul înmulţirii restricţiilor impuse de către guvernul lui Viktor Orban persoanelor LGBT.

IKEA, amendată cu un milion de euro pentru că şi-a spionat angajaţii. Cum le viola viața privată

Subsidiara din Franţa a grupului Ikea, cel mai mare comerciant mondial de mobilă, a fost condamnată la plata unei amenzi de un milion de euro după ce a fost găsită vinovată pentru stocarea datelor personale ale angajaţilor, obţinute în mod incorect.

Recomandări
Nicușor Dan s-a întâlnit la Baza Kogălniceanu cu delegația Congresului SUA. A mâncat la popotă alături de soldați | FOTO

Nicușor Dan s-a întâlnit duminică la Baza Kogălniceanu cu delegația Congresului SUA și a mâncat la popotă, alături de soldații americani, potrivit Administrației Prezidențiale.

Cum apare pe hărți Lacul Ontario, redenumit America de Trump. Cel mai puternic om al lumii a trecut acum la gâștele canadiene

Lacul Ontario apare începând de duminică drept Lacul America pe hărțile Google destinate utilizatorilor din SUA, pentru restul lumii el rămând cu denumirea sa corectă. După schimbarea numelui lacului, Trump a trecut acum la gâștele canadiene.

Sondaj: Trei sferturi dintre bucureșteni cred că România merge într-o direcție greșită. Mare surpriză în opțiunile de vot

Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat de CURS la nivelul Capitalei.