A murit la câteva minute după ce a ajuns acasă. Tocmai fusese externat din spital

62117599
Getty

Poveste șocantă în Italia. Un pacient infectat cu coronavirus a fost lăsat să plece acasă, dar a murit sub ochii familiei.

”Tocmai ajunsese acasă”, a povestit fiul bătrânului în vârstă de 73 de ani. Acesta a apelat numărul de urgență. ”Nu au putut decât să constante decesul. Tatăl meu a rămas întins pe jos. L-au lăsat acolo”, a povestit acesta în La Nazione.

Pentru că tatăl era infectat cu Covid-19, nu a știut cum trebuie să procedeze, iar apelurile către autorități au fost fără folos. A așteptat ore întregi un medic legist și pompele funebre, mai scrie La Nazione.

În vârstă de 73 de ani, bătrânul din Florența a fost internat pe 29 ianuarie. I-a fost extirpat un plămân, iar starea sa a devenit stabilă.

În spital, s-a infectat însă cu coronavirus. ”Nu mai are frebă, îl putem externa”, a fost mesajul primit de fiu de la spital. Acesta a ales să îl ia acasă, deși și-a expus și restul familiei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO La câteva luni după ce a pozat topless, fosta iubită a lui Dele Alli s-a fotografiat cu arma în mână: ”Doamne cât ești de sexy!”
FOTO La câteva luni după ce a pozat topless, fosta iubită a lui Dele Alli s-a fotografiat cu arma în mână: ”Doamne cât ești de sexy!”
Citește și...
62117932
O fetiță de 12 ani, cea mai tânără victimă a pandemiei de coronavirus în Europa. Cum au reacționat medicii

O fetiță de 12 ani a încetat din viață, în Belgia. Este cel mai tânăr deces din Europa, în rândul pacienților infectați cu coronavirus.

62117930
VIDEO Scene șocante în India. Cum sunt dezinfectați muncitorii sezonieri care se întorc acasă

India a impus carantină totală populației de 1,3 miliarde de oameni. Măsurile au creat haos pe teritoriul țării.

62115863
Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 31 martie. 837 de noi decese în Italia în ultimele 24 de ore

Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 31 martie. La nivel mondial au fost raportate peste 800.000 de cazuri de infectare cu coronavirus și peste 35.000 de decese.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h07m39s163
A cumpărat opt case în ruină și a construit un loc plin de viață în inima Transilvaniei. Povestea unui român care a ales viața la țară

Gospodărie, comunitate, liniște, aer, timp pentru tine. Toate aceste noțiuni au intrat în limbajul celor care s-au mutat la țară. De fapt, pentru asta au ales să plece de la oraș, pentru un altfel de viață, mai tihnită.

Vlcsnap 2026 10 25 19h14m35s087
Piloții români de F-16, în centrul ceremoniei de Ziua Armatei. NATO pregătește echipamente suplimentare pentru combaterea dronelor

Duminică a fost Ziua Armatei Române, marcată cu ceremonii militare în toate unitățile din țară. Cea mai importantă a fost organizată în Baza Aeriană de la Borcea.

Vlcsnap 2026 10 25 17h58m29s183
Violența transformă orașele Europei în câmpuri de luptă. „Trăim într-o societate în care e normal să-i ataci pe alții, să ucizi”

Manifestațiile lansate de tineri și sindicaliști s-au încheiat cu violențe, vandalizări și jafuri în Franța, Italia, Spania și Belgia. În Barcelona, protestatarii au spart vitrinele magazinelor.