O nouă zi de proteste masive în Franța. Manifestanții cer creșterea salariilor pentru a face față scumpirilor

×
Publicitate

A fost o nouă zi de proteste în Franța, unde peste o sută de mii de oameni au ieșit ieri în stradă, în marile orașe din țară.

Cele mai mari manifestații au avut loc la Paris, unde au apărut și inevitabilele tensiuni dintre protestatari și forțele de ordine.

Potrivit autorităților, cel puțin zece polițiști au fost răniți. Manifestanții au cerut creșterea salariilor, pentru a face față scumpirilor de tot felul.

Toate astea în condițiile în care, în paralel, continuă greva muncitorilor din rafinării, care a dus în ultimele săptămâni la o criză a carburanților și la cozi interminabile în benzinării.

La chemarea a 4 mari sindicate, manifestanți de diferite profesii cer creșteri salariale pentru a putea face față scumpirilor din ultima vreme. Luna trecută, inflaţia din Franţa a atins 6,5% iar scumpirea produselor alimentare a ajuns la 10%.

La Paris mai mulți indivizi cu cagule au spart vitrinele unor magazine și au incediat obiecte și mașini. Iar potrivit autorităților, mai mulți membri ai poliţiei au fost răniți în timpul ciocnirilor protestatarii violenți.

Protestele vin într-un context extrem de tensionat în Franța, provocat de greva din rafinării, urmată de decizia guvernului de a rechiziţiona personalul grevist. Prin această măsură executivul speră să-i determine pe angajații de la rafinării și depozite petroliere, să revină la lucru.

Bărbat: „Lucrătorii de la rafinărie sunt cei care decid ce vor să facă. Dacă s-au hotărât să protesteze, nu putem să-i învinovățim. Pur și simplu, tot ce cer ei este o creștere a salariului, iar noi cerem o creștere a salariilor în general - indiferent de locul de muncă, în toate profesiile pentru că acum suntem în situația în care angajații care sunt plătiți sub necesarul impus de cu costul vieții de zi cu zi."

Bărbat: "Guvernul pare incapabil să facă față acestor probleme. Ultima dată când a trebuit să stau la coadă pentru benzină a fost în mai '68, așa că a trecut ceva timp... Nu am mai trecut prin așa ceva de atunci. În prezent, există o acumulare de multe lucruri care nu funcționează."

Din cauza grevelor din rafinării, de săptămâni bune, la multe benzinării din Franța sunt cozi interminabile. Multe dintre ele chiar au fost închise temporar, în așteptarea livrărilor de carburanți.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
Citește și...
62256115
Situația în care Republica Moldova va decreta mobilizare militară. „Nu o să așteptăm până când o să fie deja târziu”
Republica Moldova va decreta mobilizarea doar în cazul în care vor exista „schimbări radicale” pe frontul din Ucraina, iar ostilitățile se vor apropia de granițele țării sau vor conduce la o creștere puternică a fluxului de refugiați.
62285062
Zelenski: „Faptul că Rusia cere ajutor Iranului este recunoaşterea de către Kremlin a falimentului său militar şi politic”
Atacurile rușilor din ultimele zile au distrus 30 la sută dintre stațiile electrice ale Ucrainei.
62296742
Exercițiu de amploare în Delta Dunării. 12 nave militare au executat trageri de luptă cu muniție reală
Un exercițiu militar de amploare se desfăşoară în Delta Dunării unde 12 nave militare fluviale au executat miercuri trageri de luptă cu muniție reală într-un perimetru securizat.