Exercițiu de amploare în Delta Dunării. 12 nave militare au executat trageri de luptă cu muniție reală

×
Publicitate

Un exercițiu militar de amploare se desfăşoară în Delta Dunării unde 12 nave militare fluviale au executat miercuri trageri de luptă cu muniție reală într-un perimetru securizat.

Deși exercițiul era programat să se desfășoare și pe timpul nopții, militarii români au decis să-l oprească aseară, întrucât întreaga zonă este tranzitată de zeci de nave încărcate cu cereale provenite din Ucraina.

Navele de luptă s-au poziționat la vărsarea brațului Sfântul Gheorghe în Marea Neagră și, conform scenariului, au blocat pătrunderea pe braț și în zona plajei a unor unități inamice. De pe navele de luptă au fost trase salve de artilerie cu tunurile de bord, dar și proiectile reactive.

Zona exercițiului nu a fost aleasă întâmplător. Aceasta se află la doar câteva zeci de kilometri de Insula Șerpilor.

Mocanu Octavian, coordonator exercițiu: „Suntem la doi pași de conflict este mai multă responsabilitate prin faptul că putem să ne verificăm instalațiile și militarii”.

Din cauza traficului naval supraaglomerat din întreaga zonă, exercițiul a fost modificat de către militarii români. Doar în timpul exercițiului zona a fost traversată de 15 nave comerciale încărcate cu cereal din ucraina.

Marcel Neculae, comandant flotilla fluvială: „Întreg raionul estic este securizat ori de câte ori o navă pătrunde în raion este notificată să schimbe drumul și să părăsească raionul fiind notificat că este zona cu trageri de luptă”.

Marius Gheorghescu, comandant regiment 307 infanterie marină: „În această fază a exercițiului rolul principal îl au navele purtătoare de artilerie care execută foc asupra navelor inamice și asupra navelor de sprijin al acestora”.

Exercițiul militar va continuă și pe parcursul zilei de miercuri, când va participa și un detașament al Regimentului 307 Infanterie Marină "Heracleea", unitate de elită a armatei.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
62296736
Două state din SUA s-au trezit în plină iarnă peste noapte. Viscolul și troienile au blocat mai multe drumuri

Meteorologii din SUA i-au anunțat pe locuitorii din mai multe orașe din statele Michigan și Wisconsin că ar putea să vadă primii fulgi de nea la începutul acestei săptămâni, însă locuitorii s-au trezit peste noapte în plină iarnă.

62296727
Vorbe dulci şi vodcă, cadoul preşedintelui Putin de ziua lui Silvio Berlusconi

Vorbe dulci şi vodcă, cadoul preşedintelui Putin de ziua lui Silvio Berlusconi.

62263851
Coreea de Nord a tras obuze de artilerie pentru a transmite un avertisment Coreei de Sud

Armata sud-coreeană a anunţat că regimul de la Phenian a tras marţi seara obuze de artilerie în largul coastelor de est şi de vest, după ce Seulul a început exerciţiile anuale de apărare, informează Reuters, scrie Agerpres. 

Recomandări
Protest fermieri piata victoriei instant protest 2 pv 110 inquam photos george calin 2
Noi arestări pentru violențele din Piața Victoriei. Cine sunt instigatorii trimiși după gratii

Şapte dintre persoanele pentru care procurorii au solicitat, miercuri, arestarea preventivă pentru participarea la violenţele de săptămâna trecută din Piaţa Victoriei din Capitală au primit mandate de arestare preventivă.

Fata valiza 5
Ce au descoperit criminaliștii în camera Valentinei și a iubitului ei. Un prieten l-ar fi ajutat pe bărbat să plece din țară

O anchetă complicată este în desfășurare în Vâlcea, după ce o femeie de 28 de ani a fost găsită moartă, înghesuită într-o valiză care plutea pe râul Olt. Tânăra era fiica unui lăutar cunoscut din Filiași. 

Shutterstock 2556663443
Germanii s-au săturat de fraudele comise de români și bulgari în domeniul beneficiilor sociale

Germania va intensifica lupta împotriva fraudelor în domeniul asistenței sociale, vizând în special abuzurile atribuite anumitor imigranți din UE, relatează AFP.