800 de femei din cadrul grupării Stat Islamic sunt reţinute în nordul Siriei

61939975
Getty

Aproximativ 800 de femei care s-au alăturat grupării Stat Islamic (SI) sunt reţinute în regiunile kurde din nordul Siriei împreună cu copiii lor, scrie în ediţia sa de sâmbătă cotidianul german Die Welt, citând un expert al organizaţiei Human Rights Watch &a

Printre ele sunt şi 15 femei germane, potrivit unui reprezentant al HRW, Nadim Houry. Femeile din cadrul grupării jihadiste şi copiii lor se află în mai multe tabere din regiune, a precizat el, relatează agenţia DPA, conform Agerpres.

Femeile provin din 40 de ţări ale lumii, inclusiv Canada, Franţa, Marea Britanie, Turcia şi Australia. Ele ''se află într-o situaţie foarte dificilă. Condiţiile nu sunt deloc bune, în special pentru copii'', a afirmat Houry, adăugând că ele vor să se întoarcă acasă, chiar dacă vor avea de-a face cu justiţia.

Reprezentantul HRW a făcut apel la guvernele europene să le permită copiilor să se întoarcă acasă.

''Copiii nu au comis nici un fel de infracţiuni. Ei sunt victimele războiului şi deseori ale unor părinţi radicalizaţi'', a mai spus Houry.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
61939974
Fost medic nevăzător, umilit de un călător la metroul din Londra: „M-am simțit devastat”
Un fost medic în vârstă de 37 de ani, care și-a pierdut vederea în urmă cu cinci ani, a fost umilit de un călător într-o stație de metrou din Londra.
61936313
Coloana oficială a lui Justin Trudeau, implicată într-un accident. Trei persoane, transportate la spital
Trei persoane au fost transportate la un spital din Los Angeles, vineri noapte, după ce un poliţist pe motocicletă care făcea parte din coloana oficială a premierului Canadei, Justin Trudeau, a fost implicat într-un accident.
61939969
Mii de venezueleni la granița cu Columbia, în căutare de alimente și locuri de muncă. FOTO
Mii de venezueleni s-au grăbit să pătrundă, sâmbătă, pe teritoriul Columbiei, după ce președintele Columbian Juan Manuel Santos a anunțat că va spori controalele la graniță.