5 Stele anunţă un acord de coaliţie guvernamentală cu Liga în Italia, fără ieșire din zona euro

61960662
Getty

Mișcarea 5 Stele (populiști) a prezentat vineri un program comun de guvernare încheiat cu Liga (extrema dreapta) pentru a conduce Italia, relatează AFP.

''Astăzi am stabilit, în cele din urmă, toate părţile contractului pentru un guvern al schimbării. Sunt cu adevărat fericit'', a declarat liderul Mișcării 5 Stele, Luigi Di Maio.

Programul nu menționează o ieșire unilaterală din zona euro, așa cum era cazul prevăzut într-un proiect făcut public în urmă cu câteva zile.

Acordul anunțat de cele două partide va fi prezentat spre aprobare online membrilor. Această procedură de vot se va desfăşura vineri între orele 10:00 şi 20:00 (ore locale)

La rândul său, Liga îşi va consulta electoratul în legătură cu acest acord, organizând birouri de vot informale în locuri publice în acest weekend.

La alegerile parlamentare din 4 martie, cele mai multe mandate au fost câştigate de o alianţă de centru-dreapta condusă de formaţiunea antiimigraţie Liga, iar partidul antisistem Mişcarea 5 Stele s-a clasat, individual, cel mai bine. Partidul Democrat, de centru-stânga, s-a plasat pe poziţia a treia.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
61960379
Prințul Charles o va conduce la altar pe Megan Markle

Prințul Charles este cel care o va conduce la altar sâmbătă pe Megan Markle, la nunta cu prințul Harry, a anunțat Palatul Kensington, relatează CNN.

61960651
Imagini dramatice cu soldați americani încercând să scape dintr-o ambuscadă în Niger

Noi imagini dramatice cu ambuscada din Niger, în care 4 soldați americani au fost uciși, au fost date publicității de Pentagon.

61960650
Știrile PRO TV si www.stirileprotv.ro aduc nunta regală în direct în casele tuturor românilor

Milioane de telespectatori din întreaga lume vor urmări sâmbătă nunta regală dintre prințul Harry al Marii Britanii și Meghan Markle, cel mai așteptat eveniment al anului, iar PRO TV a pregătit program special.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Spital 1
Colegiul Medicilor, precizări după cazurile de ciumă din Rusia: „Boala nu a dispărut și poate fi tratată cu antibiotice”

Ciuma, cunoscută și sub numele de „ciumă”, continuă să fie prezentă în anumite regiuni ale lumii, însă poate fi tratată eficient cu antibiotice dacă este diagnosticată și tratată la timp, avertizează Colegiul Medicilor din România.