22 de copii si 6 profesori morti, dupa un atac aerian in Siria. Reactia Moscovei, dupa ce Franta a spus ca Rusia e vinovata

61843236

 Ministrul de Externe francez Jean-Marc Ayrault a afirmat joi ca Rusia sau guvernul sirian ar fi responsabile pentru un atac aerian asupra provinciei siriene Idlib soldat cu moartea a 26 de civili, in majoritate copii, relateaza Reuters.

 'Cine este responsabil? In niciun caz nu este opozitia deoarece sunt necesare avioane pentru a lansa bombe. Fie sunt sirienii - regimul presedintelui Bashar al-Assad sau rusii', a declarat seful diplomatiei franceze in cadrul unei conferinte de presa.

'Este totusi o alta demonstratie a ororii acestui razboi, care este un razboi impotriva poporului sirian, pe care nu putem sa-l acceptam', a mentionat responsabilul francez.

Ministerul de Externe rus a anuntat joi ca Moscova nu este implicata in atacul comis la Idlib.

Atac scoala Idlib

Aceste declaratii survin in contextul in care, miercuri, raiduri aeriene au lovit o scoala in provincia rebela Idlib (nord-vest), provocand moartea a 22 de copii si a sase profesori, potrivit unui bilant furnizat de Unicef.

Oficial rus: Avioanele ruse nu au intrat in spatiul aerian deasupra scolii vizate de un atac in Idlib

Avioanele de razboi ruse nu au intrat in spatiul aerian deasupra scolii din provincia siriana Idlib in momentul in care aceasta a fost vizata pe 26 octombrie de un atac in care 22 de copii si sase profesori au fost ucisi, a declarat joi un purtator de cuvant al Ministerului rus al Apararii, citat de agentiile de presa ruse, relateaza Reuters.

Purtatorul de cuvant, Igor Konasenkov, a declarat ca filmarea realizata de o drona rusa la scoala din Idlib arata ca a pagubele produse nu sunt rezultatul unei lovituri aeriene.

Atac scoala Idlib

Mai devreme, in cursul aceleiasi zile, purtatoarea de cuvant a diplomatiei ruse, Maria Zaharova, a declarat ca Rusia nu are "nicio legatura" cu loviturile aeriene impotriva scolii din provincia siriana Idlib.

Unele mass-media arabe si occidentale "au acuzat imediat de aceasta tragedie aviatia rusa si fortele armate siriene, declarand direct ca acesta a fost un bombardament intreprins de Rusia si Siria", a denuntat Zaharova, in timpul unei conferinte de presa.

"Este o minciuna. Rusia nu are nicio legatura cu aceasta teribila tragedie", a afirmat Zaharova. Rusia "cere ca acestei tragedii sa-i fie acordata maximum de atentie si ca o ancheta sa fie declansata imediat", a adaugat purtatoarea de cuvant a diplomatiei ruse.

Trimisul special pentru educatie al ONU cere sesizarea CPI dupa atacul asupra unei scoli

Trimisul special pentru educatie al ONU, fostul premier britanic Gordon Brown, a cerut joi declansarea unei anchete de catre Curtea Penala Internationala (CPI) pentru 'crima de razboi', dupa atacul sangeros care a avut loc cu o zi inainte asupra unei scoli din Idlib, in nord-vestul Siriei, informeaza AFP.

Atac scoala Idlib

'Ii cer Consiliului de Securitate sa accepte imediat ca procuroarea CPI sa declanseze o ancheta cu privire la ceea ce eu cred ca este o crima de razboi', a declarat Gordon Brown pentru presa.

Acest bombardament, in care au murit 22 de copii, potrivit Unicef, este 'cel mai grav atac asupra unor elevi, dintre toate cele 98 de atacuri comise impotriva unor scoli in Siria' de la inceputul razboiului, in urma cu cinci ani si jumatate, a subliniat el.

Siria nu este membra a CPI, astfel ca ii revine Consiliului de Securitate sa ceara sesizarea cu privire la situatia din Siria. insa Rusia a blocat, in 2014, o astfel de initiativa, facand uz de dreptul sau de veto in Consiliul de Securitate.

Brown a subliniat ca Rusia a cerut ea insasi o ancheta asupra atacului din Idlib, in care ea sustine ca nu are niciun amestec.

In cazul in care Consiliul de Securitate nu va reusi sa ajunga la un acord, va fi nevoie de o ancheta proprie, a mai estimat Brown.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
61843144
Nadia Murad si Lamiya Aji Bashar, tinerele rapite de ISIS si transformate in sclave sexuale, au primit Premiul Saharov

 Laureatele din 2016 ale Premiului Saharov pentru libertatea de gandire, acordat de Parlamentul European, sunt femeile yazidi Nadia Murad si Lamiya Aji Bashar.

61843080
Ororile lasate in urma de ISIS: Barbati arsi de vii in cuptorul de paine si copii striviti in malaxorul pentru aluat

Pe zi ce trece, detaliile care ies la iveala despre cruzimea de neimaginat a executiilor comise de ISIS sunt din ce in ce mai groaznice. O mama marturiseste ca fiul ei a fost ucis "pentru ca il chema George".

61842316
Ambasadorii statelor UE au acceptat compromisul belgian, iar acordul CETA poate fi semnat. Cand scapam de vizele de Canada

Discutiile la varf din Belgia au dus joi dupa-amiaza la un acord privind semnarea tratatului de liber-schimb cu Canada. Astfel, de la sfarsitul anului viitor, romanii vor scapa de vizele pentru Canada.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.