Chilia, raiul din Deltă fără drumuri și canalizare. ”Nu cred că este zi de la Dumnezeu să nu urlu”

×
Codul embed a fost copiat

Așezată în vecinătatea deltei, cu 16 rezervații naturale de pelicani, crap și știucă, localitatea Chilia rămâne un tărâm al contrastelor. Comuna are zone frumoase, unde vin turiștii, dar și localnici care trăiesc la limita supraviețuirii.

Viața este o aventură, pentru că foștii edili au irosit 16 ani pe proiecte ineficiente, în loc să se concentreze pe infrastructură.

Noii edili au promis în fața echipei de la Inspectorul Pro că vor repara drumurile și porturile turistice din acest colț de rai, unde mai trăiesc doar 1.500 de suflete.

Spre Chilia există drum pe uscat, un lucru rar pentru Delta Dunării. Drumul județean începe după ce, la Tulcea, traversăm un braț al fluviului cu bacul.

Un ponton plutitor, remorcat de o ambarcațiune veche și ruginită, pe care sunt înghesuite autovehicule, de la autoturisme până la tractoare. Bacul se strică atunci când ne e lumea mai dragă.

Citește și
Câțiva copii au învățat cum să prelucreze lemnul, apoi au construit o barcă în Delta Dunării
Câțiva copii au învățat cum să prelucreze lemnul, apoi au construit o barcă în Delta Dunării

Reporter: „Ce-a prins acolo?”
Angajat: „Credeți dvs că pot să ghicesc ce e sub apă?”
Reporter: „Ce s-a întâmplat acolo?”
Angajat: „Nu s-a întâmplat nimic.”
Reporter: „Și atunci de ce nu mai pleacă? Că nu mai pleacă".

Reporter: „E singurul bac?”
Localnic: „Singurul.”
Reporter: „Și ce faceți când se strică bacul?”
Localnic: „Altă soluție nu există. Așteptăm, avem răbdare. De 65 de ani aici, asta este”.

Pornim spre Chilia. Drumul județean 222N are 68 de kilometri și e plin de gropi, denivelări și alte capcane. Este o adevărată aventură să-l străbatem și să scăpăm la final cu mașina întreagă.

Dacă nu plouă, salvarea vine de la drumul agricol care merge în paralel, pe lângă culturile oamenilor. Patru ore durează călătoria până la Chilia. 

Investiții fără rost, din fonduri europene

 

La intrarea în sat, în urmă cu un an, au fost refăcuți 3 kilometri din drumul județean.

Reporter: „Când a fost făcută lucrarea?”
Localnic: „Anul trecut.”
Reporter: „Și a început să cedeze aici.”
Localnic: „Da, uitați, au venit, au pus primul covor, scrie o grosime de 5 cm, nu are nicăieri 5 cm covorul asfaltic, nicăieri, am măsurat cu ruleta".

Drumul înseamnă supraviețuire pentru Chilia. Fără acces, investitorii și turiștii ocolesc zona. Intervențiile în situații de urgență sunt aproape imposibile. Aprovizionarea se face greu și scump. Fără acest drum, autoritățile condamnă localitatea la izolare.

Mai sunt 1.500 de locuitori. În acest an, la clasa pregătitoare sunt doar trei copii, iar la grădiniță, 19. Dacă vor la liceu, copiii trebuie să meargă la Tulcea. Pe același drum județean.

Femeie: "Am rămas eu bătrână aici în Chilia, au plecat copiii. Suntem bătrâni și nu mai este putere. Trebuie de muncă și nu are cine, asta este, ce să spunem… E foarte greu, foarte greu, dar nu avem ce face. Tineretul a plecat de acum, am rămas bătrânii. Nu cred că este zi de la Dumnezeu să nu urlu, să nu plâng, dar nu am ce face, asta este!".

Comuna este oglinda unui primar care timp de 16 ani s-a aflat în fruntea localității sale. Doar atât.

Localnic: „Depopulare, degradare, lipsă de drumuri, după cum vedeți, lipsă infrastructură, utilități, tot ce vreți și tot ce nu vreți".

Localnic: „După cum bine vedeți, toaleta este afară, pereții sunt susținuți cu proptele și asta tot cu sprijinul unui privat care a intervenit".

Localnic: „Aici cum e susținut, se dusese tot colțul școlii și s-a găsit această metodă provizorie.”
Reporter: „De când e așa?”
Localnic: „E poveste lungă".

În Chilia, s-au făcut câteva investiții, cu fonduri europene. Fără rost însă, ca-n multe locuri din țară.

Acesta este un punct de colectare a peștelui, parte a proiectului Bursei de Pește de la Tulcea. Este dotat, are un ponton de acostare pentru ambarcațiuni, o pasarelă pentru pasageri, dar nu a funcționat niciodată. 

În zonă sunt 16 rezervații naturale

 

Singurii oameni care lucrează aici sunt paznicii care se asigură că obiectivul nu este vandalizat. Acesta este un centru de informare turistică, a fost realizat prin PNDL cu bani de la Guvernul României, dar și cu fonduri europene. A costat în jur de 170.000 de euro. Funcționează de 5 ani, a primit câteva grupuri de turiști.

Chilia s-ar putea învârti după soare. În zonă sunt 16 rezervații naturale, cu faună și floră desprinsă parcă din atlas. Aici cuibărește cea mai mare populație de pelicani albi din Europa.

Iar pescarii vin pentru "monștrii" din adâncuri, în special crap sau știucă. Biserica din Chilia este a doua ca înălțime din țară, după Biserica Neagră de la Brașov. Se renovează acum, cu fonduri europene.

Un vis frumos care se întrerupe brusc când afli că în zonă sunt doar 160 de locuri de cazare. Nici 2 % din câte există în deltă.

Investitor: "În momentul în care identifici produsul turistic concret, pescuit, birdwatching, atunci lucrurile se pot dezvolta, în sensul de a mări capacitatea turistică pas cu pas. Dacă reușește să își finalizeze drumul între Tulcea și Chilia, eu văd Chilia așa în 10 ani, undeva la 800 de locuri de cazare, liniștit".

Despre potențialul locului, "vorbește" acest resort strecurat printre casele localnicilor, care scrie, de câțiva ani, o poveste despre cum ar trebui să se facă turism în Chilia.

Casele au fost construite din materiale tradiționale, dar confortul este cel al zilelor noastre. Iar pentru a atrage turiști și în afara sezonului, sunt organizate evenimente gastronomice, cu chefi cunoscuți și mâncăruri cu și de poveste.

Reporter: Care este diferența din Chilia și Sulina sau Sfântu Gheorghe, mult mai populare printre turiști?”
Liliana Luzhanschi: „Diferența constă în sălbăticia zonei. Nefiind atât de traficată de turiști, este mult mai sălbatică, mai virgină".

 

Un fost senator PSD blochează investiții de 41 de milioane de euro 

 

Ciauș Timur Alexandru este noul al primar al Chiliei, din toamna anului trecut.

Ciauș Timur Alexandru: "La Chilia avem o problemă cu apa, cu drumurile, cu gunoaiele… cu toate!".

Edilul vorbește despre proiecte deja începute. Până în 2023, comuna ar trebui să aibă apă și canalizare, iar cu 5 milioane de euro se va construi un port turistic.

Reporter: „Lumea vine pe apă și nu există loc de acostare a bărcilor. De unde vin banii?
Ciauș Timur Alexandru: „Fondurile europene, consider că fondurile europene sunt cele care ne pot ajuta la dezvoltarea comunei. Altfel, nu".

Între timp, consiliul județean a anunțat că drumul dintre Chilia și Tulcea ar fi trebuit reabilitat cu 41 de milioane de euro, fonduri europene. Dar finanțarea a fost oprită de Ministerul Dezvoltării, din cauza unor litigii în instanță cu fostul senator PSD, Traian Rece.

Acesta deține sute de hectare de teren agricol în deltă și susține că o parte din drum s-ar afla pe proprietatea sa privată.

Consiliul județean vine cu promisiuni și spune că va face lucrări de întreținere care nu vor îmbunătăți însă viața oamenilor. Care este viitorul Chiliei, greu de zis. Dar fără viziune și implicare din partea autorităților, va fi încă un tărâm de poveste, lăsat să moară.

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
Păsările, afectate de poluarea din Delta Dunării. Voluntarii care ajută la curățarea zonei au parte de o surpriză
Păsările, afectate de poluarea din Delta Dunării. Voluntarii care ajută la curățarea zonei au parte de o surpriză

Poluarea a ajuns și în Delta Dunării: tot mai multe păsări sunt afectate de deșeuri, în special de peturile abandonate de turișți.

Câțiva copii au învățat cum să prelucreze lemnul, apoi au construit o barcă în Delta Dunării
Câțiva copii au învățat cum să prelucreze lemnul, apoi au construit o barcă în Delta Dunării

Într-o localitate din Delta Dunării, 20 de copii au învățat meșteșugurile lemnului. Cei mici au construit o barcă de la zero, care va rămâne de acum în folosul comunității.

Alarmă în Delta Dunării. O șalupă cu 13 adulți și 5 copii s-a răsturnat
Alarmă în Delta Dunării. O șalupă cu 13 adulți și 5 copii s-a răsturnat

S-a dat alarma în Delta Dunării, la Crișan. O șalupă în care se aflau 13 adulți și cinci copii s-a izbit de mal și s-a răsturnat. Mare noroc au avut turiștii că în zonă se mai aflau alte ambarcațiuni și salvatorii le-au sărit în ajutor.

Recomandări
Ciolacu n-ar mai vrea o dată premier, iar partidele fug de responsabilitatea Finanțelor. Ce s-a negociat: ”Am mâncat cozonac”
Ciolacu n-ar mai vrea o dată premier, iar partidele fug de responsabilitatea Finanțelor. Ce s-a negociat: ”Am mâncat cozonac”

După nenumărate tensiuni, PSD, PNL și UDMR ar putea ajunge curând la un acord în coaliție. Sâmbătă au purtat noi negocieri la Parlament, pentru a definitiva lista cu ministere.  

Noul Parlament a fost învestit oficial. Motivul ciudat pentru care toți senatorii UDMR au depus de două ori jurământul
Noul Parlament a fost învestit oficial. Motivul ciudat pentru care toți senatorii UDMR au depus de două ori jurământul

Aleșii din actuala legislatură au depus sâmbătă jurământul. Lucrurile s-au complicat puțin în Senat, unde parlamentarii UDMR au fost nevoiți să se întoarcă la pupitru pentru că le-a lipsit un pasaj important din text.

INTERVIU cu Aura Șova, câștigătoarea ”Vocea României 2024”: ”M-am făcut arhitect ca să pot să fac un azil de bătrâni”
INTERVIU cu Aura Șova, câștigătoarea ”Vocea României 2024”: ”M-am făcut arhitect ca să pot să fac un azil de bătrâni”

Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. După săptămâni în care vocea ei a răsunat în toate etapele show-ului, telespectatorii au decis ca trofeul și premiul în valoare de 100.000 de euro să ajungă la concurenta din echipa lui Tudor Chirilă..