Specialist român, despre apelul experților internaționali privind ”dispariția omenirii” din cauza ChatGPT: ”O exagerare”

×
Publicitate

Sute de directori, oameni de știință ori cercetători cer reglementarea Inteligenței Artificiale pentru reducerea riscului dispariției oamenilor.  

Ei spun că Inteligența Artificială reprezintă un risc mai mare pentru omenire decât încălzirea globală și cer tratarea domeniului la fel responsabil ca războiul nuclear ori pandemiile.

Invitat la iLikeIT a fost Radu Ștefan, consultant în Inteligență Artificială, pentru a ne spune ce părere are despre acest scenariu apocaliptic.

Marian Andrei: O nouă scrisoare trage un semnal de alarmă, de data aceasta cu un scenariu apocaliptic. Este fondată această temere?

Radu Ștefan: Este fondată până într-un punct. Adică reglementarea inteligenței artificiale este necesară, este necesară nu numai la nivel național sau al Uniunii Europene, ci chiar la nivel global. Dar riscul menționat în acest statement, de extincție cumva a omenirii, este mult prea exagerat.

Marian Andrei: Este exagerată pentru perioada în care ne aflăm acum și în stadiul la care a ajuns inteligența artificială? Sau dacă ne uităm pe termen lung la ce ar putea să se întâmple ..

Radu Ștefan: Cu siguranță este exagerată pentru acum. Dacă ne uităm pe termen lung, este destul de greu de estimată Inteligența artificială, pentru că ea crește oarecum exponențial și știm că funcțiile exponențiale au potențialul să crească foarte mult pe final. Deci e greu de estimat în viitor. De asta trebuie reglementate. Dar nu avem, încă, acum sau în viitorul imediat un risc major de extincție și probabil și pe viitor.

Marian Andrei: Dar care sunt temerile lor? Adică de ce au zis ei de riscul dispariției oamenilor?

Radu Ștefan: Părerea mea este că există această temere, mai ales pe hipe-ul modelelor de large language, adică chatGPT. Până la urmă, ele sunt niște generatoare de text. Par să fie răspunsuri cu o inteligență aproape de cea umană doar pentru că generează text la care ne-am aștepta și de la o inteligență naturală. Dar inteligența artificială este mai mult decât doar generarea de text.

Este generarea de imagine, este căutarea în document, este sumarizarea documentului, este mult mai mult decât atât. Și am impresia că lumea se rezumă doar la acest chatGPT. Nu există deloc o discuție despre ce poate, cum poate fi benefică inteligența artificială pe viitor. Cred că asta lipsește cu totul în plan mediatic.

Marian Andrei: Până la reglementare există niște riscuri ca oamenii să nu folosească inteligența artificială cum ar trebui. Clar, nu cu riscul extincției umane. Dar tot sunt câteva riscuri de dezinformare. De exemplu, mă gândesc că hackerii pot folosi inteligența artificială pentru niște atacuri la niște scale pe care nu le-am mai văzut până acum.

Radu Ștefan: Într-adevăr, riscurile există, dar ele nu sunt particulare pentru inteligența artificială, aceste riscuri de dezinformare, ș.a.m.d. le-am avut și în social media, le-am avut și când au apărut cloud computing-ul, la o scară mult mai mare. Deci ele-au fost tot timpul. Acum doar tehnologia cea mai nouă este inteligența artificială, adică toate riscurile sunt atribuite acesteia. Și oamenilor. Oamenii ar trebui să se gândească, să fie mult mai educați în perspectiva asta. Aici ar trebui să lucrăm, să știe cum funcționează un sistem cu inteligență artificială, la ce să se aștepte de la el și atunci lucrurile ar fi într-o mare parte mult mai sigure.

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Inteligența artificială ar putea duce la dispariția omenirii. Experți: Este la fel de periculoasă precum un război nuclear

Inteligența artificială ar putea duce la dispariția omenirii, spun mai marii din industria tehnologiei.

Demonstrație LIVE la iLikeIT. Cum putem folosi inteligența artificială în programele de editare a fotografiilor

La iLikeIT, Marian Andrei a demonstrat în direct cum putem folosi programe de editare foto cu ajutorul inteligenței artificiale. Aceastea pot să adauge ori să înlăture obiecte cu ajutorul unor comenzi simple.

Plănuiți călătorii mai lungi cu mașina? Iată care sunt cele mai bune aplicații, recomandate de Marian Andrei

Dacă plănuiți călătorii mai lungi cu mașina, vara aceasta, Marian Andrei vine cu câteva recomandări de aplicații.  

Recomandări
Prima reacție a lui Lucian Pahonțu la acuzațiile despre Revoluție: Nu am desfășurat niciodată activități de poliție politică

Şeful SPP, Lucian Pahonţu, a reacționat luni la acuzaţiile care i s-au adus, afirmând că nu a desfăşurat niciodată activităţi care ar putea fi încadrate în categoria faptelor de „poliţie politică” şi are speră că acest aspect va fi evidenţiat de CNSAS.

Exclusiv: Cei nouă primari care își pierd mandatul alături de Dominic Fritz. Șase sunt din PSD - Surse

Zece primari își vor pierde mandatul după intrarea în vigoare a legii privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul integrităţii. Dintre aceștia, șase sunt membri PSD.

Fugarul Sorin Oprescu, filmat de turiști români în Grecia, la terasă. Reacția seacă a fostului primar

Sorin Oprescu, fostul primar general al Capitalei, condamnat definitiv la 9 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție, se bucură de libertate în insulele grecești, unde a fugit acum mai bine de 4 ani.