Evenimentul a reunit 1.500 de participanți din 34 de țări și aproape tot atâția roboți. Sub acoperișul Politehnicii din București, concurenții și-au pus la încercare creațiile în numeroase competiții spectaculoase, unele dintre ele încheiate cu roboți făcuți bucăți.

Încă de la primele ore, clădirea rectoratului Politehnicii din București era plină ochi. Mii de studenți și pasionați din toată lumea au venit să își pună la încercare roboții la care au lucrat mai bine de un an, într-un ring special, inspirat de luptele japoneze sumo.

Cei mai mari roboți, adică categoria mega, au 3 kilograme și sunt cât o cutie de pantofi, însă atunci când sunt așezați pe ringul metalic, magneții de la baza robotului creează o forță de atracție de peste 100 de kilograme. Au o viteză de 4 metri pe secundă… iar când ringul are un metru jumătate, ai face bine să nu clipești.

E cineva surprins dacă vă spun că anul trecut campionul a fost un japonez? A venit și anul acesta. Ne-am întâlnit cu el după ce își aruncase oponentul la un metru în afara ringului. Construiește roboți de la 20 de ani… acum are 37.

Japonez: „Roboții din România sunt foarte buni. Electronicele și programarea sunt foarte bune, iar ei sunt foarte puternici. Robotul meu este făcut cu tehnologie foarte avansată. Iar competiția aceasta este la un nivel foarte înalt. Sunt inginer profesionist, așa că pun foarte multă tehnologie în acest robot. Vreau să arăt acest design la cât mai multă lume, ca alții să îl poată folosi pentru a face un robot mai bun. Așa că versatilitatea este foarte importantă pentru mine.”

Nu a fost ușor să găsim un român în competiție. Nu pentru că nu erau acolo, ci pentru că erau așa mulți participanți din alte țări, încât era ca și cum ai căuta acul în carul cu fân. Am dat până la urmă peste Ionel. Este inginer IT și a lucrat la primul robot împreună cu fiul și un coleg de muncă. Este autonom, adică ia toate deciziile singur. Ionel doar speră că l-a programat bine. Se folosește de o mulțime de senzori care determină viteza roților și poziția adversarului.

Ionel: „Este un robot mega sumo. Este categoria cea mai mare de la sumo, are 3 kg. Robotul trebuie să se încadreze într-un pătrat cu latura de 30 de cm. În el, ca să crească aderența, se pun niște magneți. Forța de atracție e undeva la 100-150 kg. Folosesc două motoare de mașinuțe RC. Avem două baterii, una pentru control și una pentru circuit. Această componentă este făcută la imprimanta 3D. Avem senzori cu laser care detectează oponentul, iar deciziile sunt foarte rapide, undeva la 1,2 ms programul evoluează. Este o jucărie, este un hobby, lucrez în domeniul IT și, ca și plăcere, am aplicat ce am învățat în facultate. Este un proiect pe care l-am făcut în familie, adică acasă, cât și la muncă. M-am sincronizat cu un coleg. Pe lângă job, avem și acest hobby și încercăm să dedicăm cât mai mult timp acestei pasiuni. N-am avut un obiectiv clar, doar am vrut să particip și să văd robotul în ring. Mâine o să fie următoarea rundă, mă duc acasă, evaluez, mă uit pe filmulețe să văd ce s-a întâmplat, mai schimb ceva cod și mâine dimineață vin să particip din nou.”

I-am urmărit și pe Muheb, un tânăr de 21 de ani din Egipt, și adversara lui din Mexic cum s-au chinuit minute în șir să pună robotul în poziția de start. Reamintim că, din cauza magneților, ajung să cântărească mai mult decât concurenții la un loc.

Egiptean: „Forța de atracție a magnetului este foarte mare. Nu puteam scoate robotul din ring. Forța de apăsare este în jur de 100-150 de kilograme. Îmi place mega sumo, e ca un sport. Cum sunt campionatele de fotbal sau baschet, ăsta e campionatul meu. Îmi place să construiesc roboți, să merg la competiții, să văd alte echipe și să împărtășim cunoștințe. Avem același hobby, aceeași pasiune.”

În alt capăt al clădirii ne-am întâlnit cu o echipă de studenți din Mexic. Roboții lor sunt făcuți pentru lupte în cușcă: sunt mici, rapizi și au tot felul de arme montate pe ei. Cușca nu e acolo degeaba. Câștigi doar dacă distrugi robotul advers.

Adrian este unul dintre fondatorii Robofest. Se ocupă de eveniment încă din 2008, când era doar o activitate pentru studenții facultății.

Adrian: „A început ca o joacă. Hai să facem și noi niște roboți, să ne jucăm, să ne batem între noi. Și, păi, din joacă devine ceva serios. Hai să facem concursul mai mare, să creștem, să devenim cel mai mare din România. Și ne-am trezit că suntem unul dintre cele mai mari din lume, după aproape 20 de ani.”

Gabriel: „Am plecat acum 20 de ani cu un robot line follow: adică un robot care tot ce știe să facă este să urmărească o linie. Astăzi sunt peste 22 de competiții și la fiecare competiție toți roboții trebuie să facă ceva. Aceste aplicații unde ei dezvoltă roboți de luptă se transformă ulterior în aplicații reale: de aceea, când vedem un robot care știe să facă ceva, care știe să dirijeze circulația, spre exemplu, în spatele lui sunt zeci de ore de muncă și zeci de astfel de competiții unde aceste elemente sunt testate, astfel încât atunci când ajunge în lumea reală ne putem baza că nu vor face greșeli.”

Concursul a ținut două zile, iar astfel de competiții de așa anvergură sunt puține în Europa. România devine terenul de joacă al celor mai tari roboți din lume și arătăm din nou că la acest capitol suntem greu de bătut.