Reciclarea este și modul prin care gadgeturile noastre de ieri devin piesele celor de mâine. Plus că, sincer, e mai bine să le reciclăm decât să așteptăm să se umfle bateriile prin dulapuri. Hai să vedem cum facem treaba aceasta responsabil.
Cu toții avem prin casă un astfel de sertar: plin de cabluri despre care nici nu mai știm la ce sunt bune și electronice pe care nu le-am mai folosit din 2010. Dar să ții tehnologie veche la sertar e riscant, în special telefoanele. Acumulatorul poate lua foc oricând.
Alexandra Ghenea, Coaliția PRODEE: „Asta înseamnă economie circulară, reparăm cât putem, îl menținem în funcțiune, iar apoi, când nu mai poate fi făcut nimic cu el, îl reciclăm și refolosim orice materiale din el, de la fier până la cupru și altele.”
Într-o lume ideală, am putea primi vouchere pentru aparatura pe care vrem s-o înlocuim. Dar noi nu trăim într-o lume ideală. Comisia Europeană estimează că în UE există în jur de 700 de milioane de telefoane mobile depozitate în case, iar 86% dintre români contribuie la acest număr.
Dar orice poate fi băgat în priză sau are o baterie, de la frigidere până la vape-uri, toate intră sub umbrela DEEE, adică Deșeuri de echipamente electrice sau electronice. Adică ele trebuie tratate diferit atunci când nu mai pot fi folosite.
Trebuie predate la puncte de colectare, pentru că ele conțin metale rare ori substanțe dăunătoare mediului.
Iar magia se întâmplă după dezmembrarea lor.
Ștefan Maleș: „Pe mesele unor astfel de centre de reciclare ar trebui să ajungă telefoanele noastre. Aici ele sunt dezmembrate, separate de componentele lor prețioase, care sunt apoi separate pe categorii și trimise mai departe la rafinării care vor extrage metalele din ele.”
Componente cum ar fi plăci de bază, memorii RAM sau hard diskuri sunt extrase din computere și trimise către centre din Europa care le pot prelucra la nivel de micron.
George Ianculescu, director de producție: „Dacă ne uităm la o țară mică, cum este Suedia, observăm că ei au centre de reciclare foarte mari. Și vă dădeam exemplul unui centru pe care noi l-am văzut, care practic reciclează aproape jumătate din tot ce se reciclează în România. La ei, practic, rata de colectare e de 95%, ei reușesc să strângă tot ce e de reciclat și să ajungă să se recicleze. Pe când, în România, știm și noi că le vedem pe marginea drumului.”
În Uniunea Europeană, rata de reciclare a telefoanelor mobile colectate este de numai 12%. UE vrea ca până în 2030, 25% din metalele rare de care avem nevoie să vină din reciclarea de e-waste, departe de procentul de 1% pe care îl extragem acum. Momentan ne bazăm pe China pentru 100% din aceste resurse.
Tot din China vine și 97% din magneziul de care avem nevoie, iar cobaltul, un alt metal rar, foarte important pentru producția de baterii, vine în proporție de 90% din Congo.
Alexandra Ghenea, Coaliția PRODEE: „Deci noi avem nevoie de mai multe puncte de colectare la nivelul autorităților publice locale, responsabilizare din partea lor să întrețină și să fie aceste puncte de colectare în proximitate. Adică nu poți să pui la 10 km de cel mai apropiat sat un punct de colectare. Și, dincolo de asta, să știm că sunt preluate de către un operator autorizat din punctul de colectare și ajung fix unde trebuie, într-un centru de reciclare. Ideal ar fi într-un centru de pregătire pentru reutilizare.”
O nouă șansă la viață primesc și produsele refurbished: există o întreagă industrie care cumpără telefoane vechi, le recondiționează și le revând cu garanție.
Dar uneori, cel mai bine e să reparăm produsele și să le ținem cât mai mult timp. Producătorii de electronice vor fi obligați să facă produse ușor de reparat și să ne asigure piese de schimb pentru mulți ani de la cumpărarea produsului. Vor primi un scor în funcție de cât de ușor sunt de reparat – iar aici vorbim și de telefoane, și de televizoare, și de mașini de spălat.
Alin Popescu, fondator avocatnet.ro: „Repair Act nu se aplică doar la telefoane. Se aplică la vreo 10-15 tipuri de produse, majoritatea mici. Producătorul are câteva obligații foarte importante, respectiv să pună pe piață, în continuare, piese de schimb. Piesele astea uneori trebuie să fie puse pe piață, în funcție de tipologia de produs, până la 10 ani de la momentul lansării. În al doilea rând, producătorul ar trebui să îți pună la dispoziție un mecanism de reparare a telefonului, rezonabil ca preț. Producătorul ar trebui să nu blocheze service-urile third-party să cumpere piese second-hand, să își printeze propriile piese cu imprimante 3D sau să folosească piese compatibile atunci când repară telefoane.”
Așadar, nu avem nevoie mereu de cel mai mare televizor sau de cel mai spectaculos telefon. Nici de o lampă în formă de pisică din China.
Avem nevoie să înțelegem că resursele sunt limitate și că cel mai bun gadget e uneori cel pe care îl avem deja.
