Nokia primeste o lovitura grea de la Moody's. Ratingul i-a fost retrogradat, perspectiva e negativa

60566468

Moody’s a retrogradat luni ratingul Nokia pentru datoriile pe termen lung cu o treapta, la nivelul "Baa3", cu perspectiva negativa, din cauza declinului puternic, cu 16%, al vanzarilor de telefoane mobile din primul trimestru.

Ratingul datoriilor pe termen scurt a fost revizuit de la "Prime-2" la "Prime-3", se arata intr-un comunicat al agentiei de evaluare financiara.

Moody’s considera ca problemele structurale cu care se confrunta Nokia pe segmentul telefoanelor mobile nu sunt usor de rezolvat, cum ar fi cresterea cotei de piata inregistrata de producatorii de produse ieftine sau promotiile oferite de operatorii chinezi.

PRO sau CONTRA: Telefonul mobil este util pentru un copil?

Declinul puternic al vanzarilor este in mod special un motiv de ingrijorare, avand in vedere ca divizia de telefoane mobile a Nokia a fost anul trecut principalul generator de venituri pentru grupul finlandez, cu o contributie de 1,5 miliarde de euro la profitul operational de 1,8 miliarde de euro.

In plus, tranzitia Nokia de la telefoanele cu sistem de operare Symbian la cele cu sistemul Lumia al Windows este mai dificila decat s-a estimat. Vanzarile de telefoane dotate cu Symbian scad foarte rapid, in timp ce vanzarile aparatelor cu sistem Lumia au o crestere lenta.

Ratingul "Baa3" reflecta asteptarile Moody’s ca telefoanele cu sistem Lumia sa fie acceptate de piata in acest an cu ajutorul preturilor si al marketingului, urmand sa ajunga pe locul al treilea pe segmentul smartphone, dupa Android (Google) si iOS (Apple).

Moody’s se asteapta la continuarea presiunilor asupra marjelor Nokia pe segmentul telefoanelor mobile si al smartphone-urile ieftine. Din acest motiv, dependenta Nokia de aparatele Smart va creste, iar diversificarea veniturilor grupului va scadea, se arata in comunicat.

Agentia noteaza insa ca Nokia are o structura solida a lichiditatilor si capitalului. Grupul finlandez a incheiat primul trimestru cu lichiditati de 4,9 miliarde de euro.

 

Articol recomandat de sport.ro
David Popovici, alături de Cristi Chivu, la Milano! Cum l-a numit antrenorul pe marele campion din natație
David Popovici, alături de Cristi Chivu, la Milano! Cum l-a numit antrenorul pe marele campion din natație
Citește și...
60558915
Site-ul CIA, spart de hackerii de la Anonymous
Site-ul CIA ar fi fost offline din cauza grupului de hackeri Anonymous. Baietii pretind ca au spart site-ul pentru a doua oara in ultimele doua luni, printr-un atac DDoS.
60566806
Cel mai greu de spart site din SUA, distrus de hackerii de la Anonymous
 Baietii pretind ca au oprit pentru a doua oara in ultimele doua luni site-ul.
60450423
Miliardarul care a retras Google din China: Facebook si Apple ameninta libertatea internetului
Sergey Brin spune ca el si co-fondatorul Google Larry Page nu ar fi reusit sa creeze motorul de cautare daca internetul era dominat de Facebook.