Invenție inedită. O companie a creat masca inteligentă, prin intermediul căreia oamenii se pot înțelege între ei

×
Publicitate

Fără îndoială, măștile de protecție sunt accesoriul anului 2020 și nu puțini și-au pus mintea la contribuție ca să le facă mai interesante pentru publicul larg.

O companie specializată în robotică a creat o mască inteligentă - prima care se poate conecta la telefon.

Pandemia a transformat măștile de protecție în obiecte de nelipsit în mai toate țările de pe glob, dar aceasta este diferită față de cele deja existente. Este una inteligentă și poate fi de folos în contextul distanțării fizice.

Taisuke Ono, Donut Robotics CEO: „Dacă ai masca pe față, aplicația de mobil se poate conecta la ea de la o distanță de până la 10 metri și va transcrie ceea ce spui. Mai poate să traducă vorbele tale și să le transforme în cuvinte spuse."

Compania care a creat masca este specializată în robotică. Reprezentanții firmei spun că invenția le permite oamenilor să stea la distanță și să se înțeleagă unii pe alții. Vorbim, așadar, despre o combinație între întâlnirile virtuale și cele în carne și oase.

Taisuke Ono, Donut Robotics CEO: „În ultima vreme, toată lumea a fost nevoită să se distanțeze fizic. De exemplu, la supermarket sau la recepția unui hotel sunt separatoare care previn împrăștierea picăturilor în aer, așa că poate fi dificil să te auzi cu ceilalți. În situația asta, masca și aplicația ar fi foarte utile."

Compania a strâns deja peste 800.000 de dolari în doar trei zile într-o campanie de finanțare în Japonia. Înainte de a intra în producția de masă, măștile vor fi testate, pentru a se asigura că nu provoacă iritații sau alte probleme.

Directorul firmei nipone spune că pandemia a avut efecte dezastruoase în toată lumea, dar crede că este important să fie trase toate foloasele chiar și dintr-o astfel de situație. Totuși, ar prefera să se implice și autoritățile.

Taisuke Ono, Donut Robotics CEO: „Nu cred că dezvoltarea Inteligenței Artificiale și a softurilor de traducere ar trebui să fie treaba unui start-up. Cred că de astea ar trebui să se ocupe guvernele și marile companii. Noi suntem cei care construim mașina, drumurile și infrastructura sunt treaba guvernelor și a marilor companii."

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
Citește și...
Ce restricții speciale impune Guvernul producătorilor de tehnologie 5G care vor să vândă în România

Implementarea rețelelor 5G în condițiile parteneriatelor strategice pe care la are România cu SUA face obiectul unui proiect de lege al guvernului care urmează a intra pe ordinea de zi, la dezbatere.

Apple a ajutat Guvernul SUA să producă un iPod pentru spionaj

Un model ”top secret” de iPod creat de guvernul american în colaborare cu Apple trebuia să înregistreze date și să nu poată fi detectat de către utilizatorul său, dezvăluie un fost angajat al companiei.

Serviciile Gmail și Google Drive au căzut în mai multe țări. Reacția companiei

Mai multe servicii Google, printre care Gmail și Google Drive, nu au putut fi accesate joi în mai multe țări.

Recomandări
ANAF pregătește o nouă procedură pentru veniturile nedeclarate. Contribuabilii vor fi notificați și pot fi chemați la audieri

ANAF pregătește o nouă procedură pentru persoanele care au obținut venituri anul trecut, dar nu și-au declarat contribuțiile la pensie și sănătate. 

”Izvoare de sănătate”. La Slănic Moldova, locurile la tratament se rezervă cu un an înainte, dar studiile clinice lipsesc

Începem campania: „Izvoare de sănătate”, despre una dintre puținele bogății pe care România nu le-a pierdut de tot: apele ei sărate, minerale și termale. 

Câte femei conduc, de fapt, marile companii din România. Cristina Chiriac: Numărul e neschimbat, deși legea s-a modificat

Legea care trebuia să crească reprezentarea femeilor în conducerea companiilor listate nu a făcut mari schimbări. Într-un interviu, Cristina Chiriac, președinta CONAF, explică de ce numărul femeilor din consiliile analizate a rămas exact același: 82.