iLikeIT. Cum arată hrana viitorului, preparată în laborator. ”Nu le vine să creadă că este atât de gustos”

×
Codul embed a fost copiat

iLikeIT. Hrana viitorului se prepară în laborator, chiar în zilele noastre. Și ce alt exemplu să analizăm, decât faimosul burger, atât de iubit în România.

 

Pe Impossible Burger l-am testat, să zicem, în Las Vegas, la cel mai important târg de tehnologie din lume. Varianta Beyond Meat am încercat-o în București. Iar opțiuni sunt tot mai multe.

E greu de spus însă, în acest moment, ce anume reprezintă alternativa vegetală pentru consumatori - o fiță, un plus, o soluție reală. Nutriționiștii și ecologiștii au, fiecare, propria armată de argumente. S-ar putea ca punctul de intersescție să fie cel subliniat și de Leonardo DiCaprio: "Dacă mănânci un burger plant-based astăzi, încetinești schimbările climatice de mâine".

Celebrul Impossible Burger, dezvoltat în laborator, sută la sută din plante, dar cu un gust surprinzător de carne, s-a numărat printre inovațiile premiate la ultimul CES dinaintea pandemiei.

Citește și
iLikeIT. Cum sunt și cât costă ochelarii cu muzică și căștile de ultimă generație
iLikeIT. Cum sunt și cât costă ochelarii cu muzică și căștile de ultimă generație

Pe durata târgului din Las Vegas, cam 12 mii de mostre au fost puse la bătaie pentru participanții la târg. De câteva dintre ele ne-am bucurat și noi.

E drept, chiar ne-au plăcut. Atât de mult, încât de pe atunci am fost curioși ce se va întâmpla când în România va ajunge o variantă similară. Am zis noi, că se va întâmpla în 2-3 ani. În America, Impossible sunt prezenți în mai bine de 5.000 de restaurante de tip fast-food. Prețurile pleacă de la aproximativ 20 de dolari porția - fără cartofi sau băutură, în restaurantele lui Mark Wahlberg, de exemplu.

Ei bine, start-up-ul n-a venit încă la noi - poate și din cauza pandemiei. În schimb, Beyond Meat și Moving Mountains, alte două companii care promovează alternativele plant-based, și-au făcut loc pe piața din România.

Pe Vlad Dobrescu îl știm de la CTC - Controlul Tehnic de Calitate. Este partenerul de scenă al lui DOC și Deliric. În bucătărie, face echipă cu Maria. Au un business dedicat celor care țin la dietă și au inclus în meniul zilnic un burger plant-based. Sunt printre primii din țară.

Vlad Dobrescu, antreprenor: ”Am avut feedback foarte bun din partea clienților noștri și mulți ne-au sunat să ne pună să ne jurăm că nu este carne în burger-ul nostru, nu le vine să creadă că este atât de gustos și sățios produsul fără să folosim carne și, foarte important de menționat, nu sunt ingrediente GMO –modificate genetic, nu sunt potențatori de arome, noi nu folosim în niciun produs de al nostru chestii chimice. Este totul 100% natural, plant based.”

Maria Colțatu, antreprenor: ”Proteină este făcută din mazăre, nu din soia, cum am fost obișnuiți, fără componente modificate genetic. Este gluten-free, este recomandată și celor care au o dietă mai specială și textura ei face ca acest preparat să se apropie foarte mult, prin gust, de carne.”

Secretul se numește HEM. O moleculă prezentă în sistemele biologice ale fiecărei plante sau animal, responsabile cu aportul de oxigen. Pe scurt, dă gustul de carne cu care organismul nostru este obișnuit. În laborator, s-a obținut, inițial, din soia. Cei de la Impossible, de exemplu, se laudă acum că folosesc un procedeu similar cu fermentarea berii, având la bază o drojdie modificată genetic.

Cert e că, în linii mari, într-un burger sută la sută vegetal găsim proteine din cartofi, soia sau mazăre, un mix de uleiuri de cocos și floarea soarelui, aminoacizi, zaharuri, evident hem și, nu în ulltimul rând celuloză și lianți, care asigură îmbinarea ingredientelor.

Alex Petricean, chef: ”Aş face o comparație de la bun început, să stabilim cumva nivelul tehnologiei. Aș lua automobilele electrice și aș aduce în comparație industria automobilelor, unde este astăzi mașina electrică și ce înseamnă mâncare plant based făcută în laborator. Este foarte multă tehnologie în spate.”

Mihaela Bilic, nutriționist: ”Eu cred că este mai degrabă un fel de pregătire a noastră pentru a înlocui produsele animale cu cele vegetale, tocmai pentru că produsele animale sunt valoroase, sunt limitate ca şi cantitate și noi suntem prea mulți ca să ajungă la toată lumea.”

În ultimii 30 de ani, producția de carne s-a dublat. Consumăm 350 de milioane de tone în fiecare an, la nivel global, și se estimează că până în anul 2050 vom ajunge spre 570 de milioane de tone de carne.

Deloc de neglijat este problema de mediu generată de industrie. Vitele produc, într-un an, mai multe gaze toxice decât mașinile. O turmă de aproximativ 200-300 de capete emite, anual, o cantitate de metan echivalentă cu dioxidul de carbon degajat de o mașina care a consumat mai bine de 20.000 de litri de benzină.

Alex Petricean: ”Este foarte greu să mai faci față cererilor în momentul ăsta. Dacă faci față cererilor, înseamnă că ajungi să poluezi, să degradezi. Nu există modalitate prin care poți face asta sustenabil, la nivelul la care se cere în ziua de azi.”

Bineînțeles, ajungem și la discuția supremă. Poate înlocui alternativa plant-based carnea fără ca organismul să fie privat de substanțe prețioase pentru el?

Mihaela Bilic: "Creierul nostru are nevoie de niște nutrienți de înaltă calitate, pe care, din păcate, nu-i putem lua din plante. Un exemplu clar – fibrele! Ele ce sunt fragmentele de celuloză, de glucoză, de glucide. Un ierbivor poate să mănânce iarbă și să-și scoată nutrienții din acest fibre. Noi nu mai avem bagajul enzimativ prin care să le digerăm. Avem o biochimie aparte cu produsele de origine animală, se absorb mai bine, eficiența lor este crescută. Din punct de vedere nutritiv, dacă este să comparăm proteinele.. proteinele de origine animală sunt complete, de calitatea I, cu toți aminoacizii esenţiali prezenţi, iar cele vegetale sunt incomplete, din cauza asta trebuie să facem combinații ștințifice, între cereale și leguminoase, ca să acoperim toată plajă de aminoacizi.”

Un alt impediment major îl reprezintă prețul ridicat al produselor. Lobby-ul făcut de vedete precum Snoop Dogg, Leonardo DiCaprio sau Bill Gates încă nu își dovedește utilitatea.

Mihaela Bilic: ”Întotdeuna dacă un produs vrei să fie căutat trebuie să fie indisponibil, scump, adresat doar elitelor. Psihologic, dacă un produs este ieftin, noi îl considerăm de calitate proastă. Deci, ca să te facă să-l cumperi, să te facă să-l apreciezi, automat îl ridică pe un piedestal, îl pune la un preț prohibitiv, tocmai ca să te facă să ți-l dorești. Dacă ți se spune, iată ce preţ bun, mai ieftin decât un burger sau o bucată de carne normală, atunci automat ai un fel de neîncredere.”

Alex Petricean: ”Dacă tu ai renunțat la carne și ai vrea să mănânci un burger ca pe vremurile bune .Dacă îți pune cineva o mască și nu o să vezi ce mănânci cu adevărat, o să zici wow! Ce gust bun are.”

Mihaela Bilic: ”Ca orice tehnologie care este la început este ușor surprinzătoare, poate peste 100 de ani o să râdem de aceste momente în care noi eram neîncrezători, dar sigur noi nu o să mai fim să ne dăm cu părerea. Știința progresează, omenirea merge înainte. Din punct de vedere număr, populație, pe un glob cu resurse limitate este clar că trebuie să luăm în calcul acest lucru și nu avem voie să nu găsim de astăzi soluții pentru generațiile ce vor urma.”

Alex Petricean: ”Ai recomanda genul acesta de preparat? Sincer, aș recomanda pentru că trebuie să ne obișnuim cu ele. În momentul ăsta este foarte greu din privința prețului, te va speria prețul lor, dar cred că atunci când vrei să experimentezi ceva ce va ține cu adevărat de viitorul nostru, pregătește-te de acum. Mai târziu va face parte din cotidian.”

Produsele sută la sută vegetale, făcute în laborator, se vând în peste 30 de mii de fast food-uri și restaurante de fine dining din Statele Unite, Canada, Singapore, Marea Britanie sau România.

Nu sunt deloc ieftine, dar iată că își găsesc loc în dieta noastră. 

Înainte de pandemie, oamenii chiar stăteau la coadă pentru alternativa vegetală. Acum, nu prea mai este cazul. Probabil, însă, că de la un punct nu vom mai avea de ales.

Articol recomandat de sport.ro
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Citește și...
iLikeIT. Jocul săptămânii este Sonic Forces: o combinație unică între Mario Kart și Temple Run
iLikeIT. Jocul săptămânii este Sonic Forces: o combinație unică între Mario Kart și Temple Run

iLikeIT. Tânărul Sonic face furori chiar dacă a împlinit 30 de ani. Nu doar că nu s-a căsătorit, n-are copii și le dă peste nas mătușilor curioase la evenimentele de familie - restrânse, ca-n pandemie: dar a revenit pe cele mai mici dintre ecrane.

iLikeIT. Cum sunt și cât costă ochelarii cu muzică și căștile de ultimă generație
iLikeIT. Cum sunt și cât costă ochelarii cu muzică și căștile de ultimă generație

Vorbim despre căști și muzică în general, pentru că tehnologia a evoluat foarte mult și într-o direcție foarte plăcută, uneori și un pic prea scumpă, dar în general impresionantă.

iLikeIT. Ediția integrală din 10.04.2021
iLikeIT. Ediția integrală din 10.04.2021

iLikeIT. Ediția integrală din 10.04.2021

Recomandări
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern

Candidatul comun pentru alegerile prezidențiale de anul viitor este pus sub semnul întrebării în noul Executiv.

Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”
Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”

România exportă din nou energie, produsă acum din centralele eoliene, afirmă ministrul de resort Sebastian Burduja, care pledează pentru acest tip de energie verde. Apa din lacurile de acumulare, pentru energia hidro, trebuie păstrată, spune el.

Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului
Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului

Apărarea și securitatea României nu sunt amenințate de Aliați și parteneri, spune răspicat MApN, care dezminte astfel dezinformările apărute pe tema modificărilor legislative în ceea ce privește apărarea spațiului aerian național împreună cu NATO.