Germania şi Franţa dau maşini aproape gratis. Preţul, sub cel al unui abonament de telefonie

62137222
Shutterstock

Cumpărătorii de automobile din Europa pot achiziţiona un vehicul electric nou nouţ pentru un preţ mai mic decât cel al unui abonament de telefon mobil iar graţie unor subvenţii generoase unele modele sunt chiar gratuite.

După ce guvernele din Germania şi Franţa, cele mai mari pieţe auto din regiune, au majorat stimulentele pentru achiziţionare de vehicule electrice, cumpărătorii au luat cu asalt reprezentanţele. Potrivit BloombergNEF, citat de Agerpres, subvenţiile acordate de cele două ţări sunt printre cele mai mari din lume.

Acest sprijin de la stat permite Autohaus Koenig, un dealer auto cu peste 50 de reprezentanţe în Germania, să facă publicitate unui contract de leasing pentru un model electric Renault Zoe care este acoperit în întregime de subvenţii. În cele 20 de zile de când a lansat oferta online, aproximativ 3.000 de persoane s-au interesat de ea şi 300 au şi semnat contractele.

"Dacă am fi avut mai mulţi angajaţi în vânzări am fi semnat chiar mai multe contracte", spune Wolfgang Huber, director de vânzări pentru automobilele electrice la reprezentanţa Autohaus Koenig din Berlin. "Ne aşteptam la o creştere a vânzărilor în urma subvenţiilor însă această aglomeraţie chiar ne-a luat prin surprindere", a adăugat Wolfgang Huber.

Cancelarul Angela Merkel şi preşedintele Emmanuel Macron au încercat să diminueze impactul pandemiei de coronavirus asupra industriilor auto din ţările lor. Vânzările de automobile în Europa şi-au revenit mai lent în Europa decât în China sau America de Nord, ceea ce i-a presat pe decidenţi să sprijine industria auto, un domeniu important de locuri de muncă şi activitate economică.

În consecinţă, în Franţa vânzările de automobile model Renault Zoe se vor dubla în acest an iar în Olanda un fond de 10 milioane de euro destinat sprijinirii achiziţiei de automobile electrice s-a terminat în doar opt zile.

"Există foarte multe oferte atractive acum ca urmare a subvenţiilor mari iar asta stimulează cererea. UE vrea să meargă spre decarbonizarea transportului iar criza coronavirusului a permis statelor membre să accelereze această tranziţie", spune analistul BloombergNEF, Aleksandra O'Donovan.

În Germania, subvenţiile guvernamentale de până la 9.000 de euro pentru un vehicul electric au majorat de zece ori vânzările Carfellows, un site de vânzări auto.

"Acesta este o vârstă de aur pentru noi", spune Rainer Westdoerp, un purtător de cuvânt de la Carfellows, firmă care începând de miercuri va începe să ofere contracte de leasing pentru modelul electric Smart EQ cu o valoare de 9,90 euro pe lună.

Carfellows a fost nevoit să scoată o ofertă similară pentru modelul Smart în luna iunie, după ce 1.000 de clienţi au contactat firma în primele trei zile de la lansarea ofertei iar constructorul auto nu a putut furniza automobilele suficient de rapid, a precizat Westdoerp.

Chiar dacă cele mai bune oferte, inclusiv cea pentru modelul Smart a celor de la Carfellows, sunt rezervate în mod tradiţional pentru clienţii de tip firme, datorită şi altor avantaje precum reduceri de taxe şi riscuri mai mici, şoferii privaţi din Germania pot şi ei închiria un automobil electric de pe un site cu 39 de euro pe lună. În Franţa, unde Guvernul a majorat subvenţiile până la 7.00 de euro pe automobil, clienţii pot închiria un Renault Zoe pentru 79 de euro pe lună.

Însă, analistul BloombergNEF, Aleksandra O'Donovan, spune că guvernele vor trebui să fie atente când vor renunţa la aceste subvenţii pentru că riscă să provoace un efect de prăbuşire a vânzărilor. O veste bună este că va veni un moment în care subvenţiile de la stat nu vor mai fi atât de importante. "Scăderea preţului bateriilor sugerează că automobilele electrice ar trebui să fie mai ieftine decât cele pe benzină de la mijlocul deceniului 2020. Atunci când se va întâmpla asta, piaţa va accelera chiar şi fără subvenţii", a spus Aleksandra O'Donovan.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Polițiștii români vor fi echipați cu camere video corporale. Ce specificații au acestea

Firma Motorola Solutions a anunţat joi că Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a semnat un contract pentru 12.000 de camere video corporale de tip VB400 ce vor fi purtate de ofițerii de poliție.

Joe Biden, Bill Gates și Elon Musk, victimele unor atacuri cibernetice. Cum au acționat hackerii

Mai multe conturi de Twitter, printre care cele ale lui Joe Biden, Bill Gates, Elon Musk şi Apple au fost sparte miercuri de hackeri.

Cercetătorii au creat un dispozitiv prin care oamenii pot calcula cât de expuși sunt riscului de a se infecta cu Covid-19

Cercetătorii de la Universitatea din Exeter, Marea Britanie au creat un dispozitiv prin care oamenii pot descoperi cât de mult sunt expuși riscului de a se infecta cu noul coronavirus.

Recomandări
Riscul imens din spatele revoluției IA despre care vorbim prea puțin: „Concentrarea puterii economice în doar câteva mâini”

Inteligența artificială avansează într-un ritm rapid și pătrunde în tot mai multe domenii ale vieții. De la muncă și educație până la decizii care îi privesc direct pe oameni, IA ridică o întrebare esențială: cât control suntem dispuși să-i cedăm?

Planul lui Grindeanu pentru un guvern cu voturi din AUR și SOS, oprit de UDMR. Cum ar încerca să se răzbune PSD - Surse

Desemnarea viitorului premier se mai amână câteva zile. Președintele Nicușor Dan nu se grăbește să organizeze consultări cu partidele până nu se formează o majoritate concretă.

Cum se remarcă noul iPhone Duo. Demonstrație în direct în platoul Știrilor PROTV

Cele mai noi produse Apple au fost lansate într-un eveniment care a strâns milioane de urmăritori simultan doar pe Youtube.