Aplicația creată de români ce ajută la reducerea răspândirii COVID-19. Cum funcționează

×
Publicitate

O echipă de cercetători din România a creat o aplicație care ne-ar putea ajuta să reducem răspândirea noului coronavirus.

Sistemul poate reține prin bluetooth date despre dispozitivele persoanelor cu care noi interacționăm și ne anunță dacă am intrat în contact cu o persoană diagnosticată cu noul virus.

Dezvoltatorii aplicației sunt în discuții cu autoritățile din țara noastră, iar sistemul ar putea fi implementat la nivel național. O aplicație asemănătoare este folosită și în Singapore, unde în momentul de față, sunt numai 23 de decese.

Aplicația COV Tracker a fost pusă la punct de cercetătorii Institutului Romanian InSpace Engineering. Marius și Mihnea sunt doi dintre tinerii care au contribuit la realizarea acestui sistem și spun că aplicația respectă toate normele europene.

Marius Trușculescu, dezvoltator aplicație: Am avut mare atenție atât pe partea de transabilitate, cât și pe partea de protecție a intimității, care este una dintre potențialele probleme pe care astfel de aplicații le pot ridica.

Mihnea Ion, dezvoltator aplicație: "Aplicația nu este una intruzivă. Are rolul de a proteja datele utilizatorilor, prin faptul că fiecare informație legată de un posibil contact cu alte dispozitive sunt stocate pe telefoanele utilizatorilor și nu sunt trimise și către un alt server cau o altă componentă care să proceseze datele".

Aplicația ar trebui să fie activată de fiecare dată când ieșim din casă. Astfel poate reține, prin bluetooth, date despre dispozitivele persoanelor cu care noi interacționăm. Poate identifica telefoanele mobile aflate la o distanță de cel mult 20 metri, iar în cazul în care intrăm în contact cu o persoană care a fost diagnosticată cu COVID-19, vom primi ulterior un mesaj anonim prin care vom fi îndrumați să ne prezentăm cât mai repede la medicul de familie.

Aplicația reține locul unde a avut loc interacțiunea, timpul petrecut cu acea persoană și distanța la care ne-am aflat de acel om.

Potrivit medicilor specialiști infecționiști un astfel de sistem ar putea ajuta și în cazul anchetelor epidemiologice. Dar nu le va putea înlocui.

În aplicație ar urma să fie introduse datele persoanelor diagnosticate cu COVID-19. Pentru asta este nevoie, însă, de un acord cu Ministerul de Interne și Ministerul Sănătății.

Marius Trușculescu: "Trebuie să se mențină și o bază de date și de către autorități care să conțină identificatoarele persoaneloe diagnosticate cu COVID-19. Adică ei trebui să încarce acolo toate aceste date? Exact! Datele acestea trebuie menținute pe un server și trebuie preluate de autorități".

Aplicația ar urma să fie pusă gratuit la dispoziția românilor. Și autoritățile din Marea Britanie au anunțat că în curând vor lansa o astfel de aplicație, iar în Singapore există deja un sistem asemănător de două luni.

Articol recomandat de sport.ro
Flagelul drogurilor în România. Confesiunile și adevărurile dure spuse de un fost polițist la Antidrog
Flagelul drogurilor în România. Confesiunile și adevărurile dure spuse de un fost polițist la Antidrog
Citește și...
62076891
Pericol pentru utilizatorii iPhone. Hackerii au reuşit să deblocheze toate versiunile noi de iOS

Un renumit grup de hackeri a creat un instrument care poate debloca orice model de iPhone care rulează una din versiunile de iOS lansate în ultimii ani.

62096474
Vești bune pentru utilizatorii de iPhone. Noul update iOS 13.5 are schimbări importante

Cea mai nouă versiune de iOS vine cu îmbunătăţiri în ceea ce priveşte deblocarea telefonului de către utilizatorii afectați de pandemia de coronavirus.

62126657
Zi specială pentru Pacman. Jocul care a creat o adevărată industrie împlinește 40 de ani

Pacman - unul dintre cele mai cunoscute şi îndrăgite jocuri video din lume - împlineşte vineri venerabila vârstă de 40 de ani.

Recomandări
62536186
Ministerul Apărării avertizează asupra unor postări alarmiste de pe Facebook. Ce trebuie să știe românii despre „alerta națională”

Ministerul Apărării avertizează, duminică după-amiază, asupra unor postări alarmiste care atribuie șefului Statului Major al Apărării declarații scoase din context. 

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Gheorghiu: PSD scrie în Programul de guvernare că „ajustarea bugetară necesară” are rezultate, dar public spune că e un eșec

Fostul vicepremier Oana Gheorghiu afirmă că PSD una a scris în Programul de guvernare referitor la buget, alta afirmă în spaţiul public.

Shutterstock 2517644649
Cei 660.000 de angajați ai uneia dintre companiile vitale ale Europei amenință cu greva. Ultimatum dat conducerii

Angajații Volkswagen, cel mai mare producător auto și una dintre companiile vitale ale Europei, amenință cu greva, dacă managementul nu revine la decizia de anulare a acordurilor salariale. Volkswagen are peste 660.000 de angajați la nivel mondial.