În această perioadă în care ne confruntăm iarăși cu o criză energetică din cauza războiului din Iran, Comisia Europeană a anunțat un pachet cu recomandări pentru statele membre, care i-ar ajuta pe oameni să plătească mai puțin la electricitate.
Sunt câteva măsuri pe care le poate lua statul, dar și unele care țin de noi și care ne-ar putea ajuta să reducem facturile lunare.
De exemplu, să schimbăm furnizorul, iar în ultimele luni au apărut oferte chiar și sub 1 leu, mulți furnizori au mai redus prețurile și merită să ne uităm la ofertele actuale.
Comisia a făcut și calcule concrete. Astfel, se poate reduce factura în medie cu 152 de euro pe an. Este o sumă medie pentru o gospodărie. Dacă împărțim la 12 luni, vedem că ajungem la o economie de 12,6 euro pe lună. În lei, asta înseamnă 63 de lei, iar pe an 760 de lei.
Sunt puțini cei care au făcut asta în România, după liberalizarea pieței. În jur de 700.000 de oameni, din 9 milioane de consumatori. Asta ar putea duce însă la o concurență mai mare în piață, chiar la scăderea prețurilor.
Cum schimbăm furnizorul. Chiar dacă la prima vedere sună complicat, România a simplificat destul de mult această procedură, odată cu liberalizarea pieței.
Avem această platformă lansată de ANRE pentru a compara prețurile de la toți furnizorii de pe piață, aici este suficient să trecem câteva date din factură și vedem toate prețurile - e important să ne uităm la prețul pe kwh.
Vedem că pleacă de la 1 leu, 1 leu și 11 bani, până la 1,5- 1,6 lei, chiar peste. Vedem așadar că sunt diferențe mari, de 50-60 de bani. Adică am putea reduce factura chiar și cu 50%.
Ivan: Și dacă ar fi energia gratuită și tot am plăti 0,7 lei/kw din accize și taxe
Furnizorul se poate schimba și din această platformă, și pentru a trece la furnizorul nou nu durează decât 24 de ore de la depunerea cererii. Dacă vi se pare complicat, furnizorii au simplificat această procedură pe site-urile lor, în multe cazuri durează doar câteva minute, este nevoie doar de câteva informații din factură.
Important de știut: nu e nevoie de schimbarea contorului, pentru că acela ține de distribuitor, noi schimbăm doar firma care vinde energia. Nu costă nimic.
Putem încheia contract cu preț fix pe un an. Dar oricum, ne putem schimba oricând, din nou, la alt furnizor, fără costuri, dacă vedem oferte mai bune pe piață.
Comisia Europeană a recomandat statelor membre și alte măsuri pentru reducerea facturii, inclusiv reducerea taxelor. Iată ce spune ministrul Energiei, Bogdan Ivan.
Bogdan Ivan, ministrul Energiei: ”Prima dată trebuie să construim mai multă producție, în paralel să facem mai multă stocare. Și am putea și în cazul energiei electrice să avem o discuție foarte serioasă legată de cuantumul accizelor, taxelor, tarifelor, care astăzi ajung la 52% din costul final. Adică și dacă producția de energie ar fi gratuită și ar veni gratis energia electrică tot am plăti aproape 0,70 lei pe fiecare kilowatt, doar din acest tarif, este foarte mult în continuare. Nu vreau să vin să mă hazardez ca ministru de energie pe zona de fiscalitate, dar e obligatoriu să lucrăm și acolo, pentru că fiecare reducere pe care o facem din operaționalizarea sistemului energetic național, dacă nu e dublată și de o reașezare fiscală, e foarte puțin vizibilă în costul final”.