Piața imobiliară, în așteptare. Expert în imobiliare: „Se decid mai greu cumpărătorii să facă pasul decisiv”

×
Publicitate

Piața imobiliară a intrat într-o perioadă de așteptare, după creșterea TVA din vară. Apartamentele și casele se vând ceva mai greu, dar prețurile nu dau înapoi.

Dan Puică, CEO imobiliare.ro, invitatul Ștefanei Todică la emisiunea iBani, a vorbit despre evoluția pieței imobiliare și care sunt așteptările pentru anul viitor.

E o perioadă în care piața pare că bate puțin pasul pe loc și dacă vorbim de tranzacții, și dacă vorbim despre prețuri.

Am avut un vârf al vânzărilor în iulie, pentru că mulți dintre cei care aveau în plan să cumpere o casă s-au grăbit ca să prindă TVA redus înainte de creșterea din august. Haideți să vedem datele din trimestrul al treilea: am avut o cerere mai mare cu 15%, față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor imobiliare.ro – bineînțeles și influențată de luna iulie. Totuși, și numărul de proprietăți scoase la vânzare a fost în scădere. Așa că prețurile au crescut cu 15% în T3. Aceasta este media la nivel național.

Sunt zone în țară unde prețurile au crescut mai mult. De exemplu, dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în București în ultimul an, iată – prețurile au crescut cu 18%. Un ritm la fel de accelerat ca și în anul precedent. Și ce vedem este că în ultimele 24 de luni prețul mediu a urcat mult, cu 34%. Cu alte cuvinte, dacă un apartament costa în urmă cu doi ani 100.000 de euro, acum prețul a crescut la 134.000 de euro. Prețurile materialelor de construcție mai mari și cererea de asemenea în creștere sunt motivele invocate de vânzători.

Prețul este principalul aspect luat în calcul de oameni atunci când decid să cumpere o locuință. Deși s-au grăbit în trimestrul al treilea să cumpere, cum spuneam, să beneficieze de TVA redus înainte de majorare. Și vedem asta în unele orașe. În București, de pildă, a durat cel mai puțin să se vândă o locuință în trimestrul al treilea – în medie 51 de zile.

Dar se poate ajunge până la 70 de zile în Brașov. Acum, spre finalul anului, această perioadă de vânzare a crescut mult, ceea ce arată că piața a intrat într-o perioadă de așteptare.

Dan Puică: „Acest indicator, și este confirmat și cu agențiile imobiliare cu care noi lucrăm, dacă în trecut pentru un apartament era undeva la o lună, o lună și jumătate, acum se duce spre două luni, iar la o casă unde era la două luni jumate, trei luni, poate să ajungă și la patru luni. Deci este o creștere a ciclului de tranzacționare, se decid mai greu cumpărătorii să facă pasul decisiv.”

Ceea ce înseamnă că se poate negocia. Marja diferă de la oraș la oraș. De exemplu, dacă în București se poate negocia, în medie, 3,6%, în Cluj-Napoca marja de negociere trece de 4 procente. Iar în ultimele luni a mai crescut. Iată și un sfat pentru cei care vor să cumpere în această perioadă.

Dan Puică: „Cel puțin dacă ne referim la București, nu cred că este realist să credem că prețurile vor scădea ținând cont de nivelul actual al salariilor, mai ales că și salariul net mediu se preconizează că o să crească, deci prețurile nu vor scădea. Da, pot să negociez mai mult, cu siguranță marja de negociere, mai ales acum, pentru că cererea este în scădere, marja în care se poate negocia este în creștere. Noi credem că poate să ajungă până la 5%, diferă de la oraș la oraș. Dacă ar fi să sfătuiesc cumpărători în momentul acesta, să continue procesul, să încerce să negocieze mai agresiv, pentru că acum au mai multe pârghii pentru a face acest lucru, și să nu spere că cel puțin pe termen scurt va apărea un un context de achiziție mult mai bun decât decât cel pe care îl avem în acest moment.”

Dacă, pe de altă parte, vreți să vindeți o locuință în această perioadă, pentru că cererea este în scădere acum, puteți să oferiți un bonus pentru a scurta perioada de tranzacție. Până la urmă, nu știe nimeni cu certitudine ce se va întâmpla în viitor și cum vor fi prețurile.

Mai multe date despre evoluția prețurile, marja de negociere și perioada de vânzare a unei locuințe puteți vedea în cadrul emisiunii iBani.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62586408
Capcana cumpărăturilor în rate de Black Friday. Putem plăti dobânzi de până la 30% dacă nu suntem atenți

Săptămâna viitoare este Black Friday, ziua în care comercianții anunță cele mai mari reduceri din an. Cum să ne pregătim, astfel încât să nu facem cheltuieli nechibzuite.

62585221
(P) Educație financiară la școală. Peste 14.000 de profesori au accesat platforma gratuită Life Lab

Care e diferența între nevoi și dorințe, cum să îți faci un buget personal ori cum să economisești se poate învăța la școală, la orice materie.

62548979
Cât timp vor mai putea retrage întreaga sumă acumulată în Pilonul 2 cei care ies la pensie

Legea privind plata pensiilor private a fost votată în Parlament săptămâna trecută, după ce proiectul inițial a suferit câteva modificări. 

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.