Șefii companiei de stat Romgaz amenință că se alege praful de România dacă Guvernul le taie și lor salariile | DOCUMENT

62576190

Conducerea companiei de stat Romgaz transmite Guvernului că micșorarea salariilor sale va duce la plecarea șefilor și pierderea credibilității companiei, iar în final pune în pericol exploatarea Neptun Deep și securitatea energetică a României.

 

Conducerea companiei de stat Romgaz a transmis Guvernului că reducerea actualelor salarii ale managementului va duce la plecarea șefilor, pierderea încrederii în Romgaz și astfel retrogradarea ratingului acesteia de către instituțiile internaționale, ceea ce pune în pericol exploatarea perimetrului Neptun Deep și va afecta astfel securitatea energetică a României.

Cu alte cuvinte, șefii Romgaz spun că reducerea salariilor lor va genera efecte în lanț din ce în ce mai grave, care într-un final catastrofal fac să se aleagă praful de România. Directorul general al Romgaz, cel mai mare producător de gaze din Romînia, declara acum mai bine de un an de zile un salariu de 52.500 lei net pe lună.

Bizara amenințare apare într-un document oficial al companiei de stat care prezintă intențiile Romgaz de a emite noi obligațiuni pe piața de capital, pentru a obține astfel finanțarea necesară proiectului Neptun Deep.

Demersul șefilor Romgaz vine în contextul reformei asumate de Guvern privind guvernanța corporativă a companiilor de stat, prin care s-a limitat remunerarea conducerii, cu precizarea că cei care nu se supun noilor reglementări vor fi concediați. Romgaz susține că șefii săi câștigau oricum mult mai puțin decât omologii din mediul privat.

Potrivit documentului postat pe propriul site, acționarii Romgaz au aprobat în iulie 2024 un program de emisiuni de obligațiuni conservative menit să aducă o sumă maximă de 1.500.000.000 de euro, cu o scadență de 7 ani.

”Pentru Romgaz, companie strategică și listată, efectele unor asemenea prevederi ar putea fi deosebit de grave”

Ulterior, programul Romgaz a fost listat la Bursa de la Luxemburg cu o primă emisiune de 500.000.000 de euro, iar prin prezentul document compania propune fie suplimentarea primei emisiuni de obligațiuni cu 250.000.000 de euro, fie emiterea unei emisiuni noi, de 500-750.000.000 euro.

Pornind de la perspectivele acestui demers, Romgaz ajunge la riscurile generate asupra activității sale de reforma asumată de Guvernul Ilie Bolojan prin Pachetul 1 de măsuri fiscale – secțiunea privind guvernanța corporativă.

Practic, pachetul de măsuri privind guvernanța corporativă introduce o serie de plafoane maximale (substanțial mai reduse față de cele prevăzute anterior în forma anterioară a OUG nr. 109/2011) privind remunerarea conducerii executive și a consiliilor de administrație.

În sectorul de petrol și gaze, aceste plafoane maximale atât pentru conducerea executivă, cât și pentru consiliul de administrație sunt total necompetitive, situându-se considerabil sub nivelul pe care companiile concurente (care nu sunt controlate de stat) le oferă.

Pentru ROMGAZ, companie strategică și listată, efectele unor asemenea prevederi ar putea fi deosebit de grave. Remunerația conducerii executive ar deveni comparabilă cu cea a unor poziții de middle management sau chiar inferioare din companii concurente și/sau comparabile, ceea ce ar face imposibilă atragerea sau menținerea unor profesioniști cu experiență în funcții cheie precum CEO, Deputy CEO și CFO” – se arată în documentul Romgaz.

În plus, s-ar ajunge la situația paradoxală ca executivii companiei să fie remunerați mai puțin decât unii dintre directorii aflați în subordinea acestora, afectând echilibrul organizațional și credibilitatea guvernanței.

Riscul imediat este ca actuala conducere executivă să nu accepte noile condiții de remunerare și, prin urmare, să fie demisă, nu ca urmare a neîndeplinirii unor criterii de performanță, ci din cauza constrângerilor legislative”, mai spun reprezentanții companiei.

Reacția în lanț a salariilor micșorate: șoc în Romgaz, retrogradarea companiei, retragerea investitorilor, compromiterea Neptun Deep, România în pericol

Iar de aici urmează reacția în lanț de pe urma căruia se alege praful de România ca țară, dacă șefilor companiei de stat Romgaz li se taie câteva mii de lei din leafă:

O asemenea înlocuire forțată a echipei de conducere ar genera un șoc pentru stabilitatea companiei și ar putea fi percepută negativ de către investitori și agențiile de rating.

Fitch, care deja a acordat ROMGAZ ratingul BBB- cu perspectivă negativă, monitorizează atent, printre altele, calitatea guvernanței corporative. O astfel de intervenție abruptă ar putea declanșa imediat o retrogradare sub investment grade, plasând compania în categoria junk și crescând semnificativ costurile de finanțare cât și posibilitatea finanțării.

Consecințele s-ar resimți imediat asupra programului de finanțare prin obligațiuni. Dacă prima emisiune, de 500.000.000 EUR, a fost un succes, cea de-a doua tranșă, esențială pentru finanțarea proiectului Neptun Deep, ar deveni mult mai dificil de realizat sau chiar imposibilă.

Costurile ar crește, baza de investitori s-ar restrânge dramatic, iar riscul de întârziere a obținerii finanțării sau de subscriere parțială ar deveni iminent.

În final, proiectul Neptun Deep, cel mai important proiect strategic al ROMGAZ și al României în domeniul energetic, ar fi pus sub presiunea posibilității asigurării finanțării. Creșterea costului capitalului ar reduce rentabilitatea investiției, iar întârzierile ar afecta fluxurile de numerar și credibilitatea companiei în relația cu partenerii și investitorii.

Prin urmare, modificările aduse la OUG nr. 109/2011 nu sunt doar o chestiune de politică de remunerare. Ele reprezintă o amenințare sistemică la adresa stabilității manageriale și financiare a ROMGAZ, cu potențial de a declanșa demiteri la nivel executiv, de a compromite ratingul internațional al companiei și de a pune în pericol finanțarea proiectului Neptun Deep”.

Neptun Deep, unul dintre cele mai importante proiecte energetice din istoria României

Anul trecut, directorul general Romgaz declara un salariu de 52.500 de lei net pe lună.

salarii sefi romgaz

Potrivit ultimei declarații de avere, depusă de directorul general Răzvan Popescu în iunie 2024, veniturile totale încasate în anul anterior de la Romgaz s-au ridicat la suma netă de 628.979 lei.

salarii sefi romgaz

Directorul general adjunct Aristotel Marius Jude a câștigat chiar și mai mult decât șeful său - 631.453 lei, în timp ce directorul economic Gabriela Trânbițaș a încasat 534.711 lei.

salarii sefi romgaz

Romgaz este una dintre companiile strategice ale României, deținută majoritar de stat, prin Ministerul Energiei și a raportat pentru anul 2024 un profit net de 3,219 miliarde lei, mai mare cu 15% față de cel înregistrat în 2023. Romgaz derulează alături de OMV Petrom proiectul Neptun Deep, unul dintre cele mai importante din istoria României, care derulează în prezent investiții de 4 miliarde de euro.

Proiectul Neptun Deep va livra începând cu anul 2027 primele gaze din uriașul zăcământ de 100 de miliarde de metri cubi descoperit în apele românești ale Mării Negre. Gazele de aici vor transforma România în cele mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană, cu 20 de miliarde de euro contribuții directe la buget și 40 de miliarde de euro impact economic total asupra PIB.

România va deveni astfel prin Neptun Deep complet independentă în privința gazelor și va asigura de asemenea securitatea energetică a numeroase alte state din Uniunea Europeană. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT 163.000.000€ pentru cel mai tare transfer al verii în fotbal!
NEWS ALERT 163.000.000€ pentru cel mai tare transfer al verii în fotbal!
Citește și...
Premier Energy își crește portofoliul de energie verde prin achiziția unui parc eolian de 158 MW în Ungaria

Premier Energy Group, unul dintre jucătorii importanți pe piața de energie din Europa de Sud-Est, anunță semnarea unui acord prin care preia 51% din capitalul și controlul Iberdrola Renovables Magyarország KFT, de la Iberdrola Renovables Internacional S.A

Combinatul din Hunedoara, pe care ArcelorMittal vrea să-l închidă, este dorit de turci. Patronul indian refuză negocierile

Un grup de companii turce vrea să cumpere combinatul din Hunedoara, pe care ArcelorMittal a anunțat că vrea să-l închidă, dar patronii indieni au refuzat până să și-i primească pe eventualii investitori, spun autoritățile române.

Bolojan vrea închiderea companiilor de stat cu datorii mari. „Trebuie executate de ANAF. Sunt o gaură neagră”

Premierul Ilie Bolojan a declarat că există şi companii de stat cu restanţe la buget destul de importante şi care trebuie executate de ANAF.

Recomandări
Ultimul efort pe Legea salarizării. Nicușor Dan și partidele fostei coaliții, noi discuții pentru salvarea banilor din PNRR

Liderii partidelor din fosta coaliție de guvernare vor discuta, din nou, astăzi, cu președintele Nicușor Dan, cu privire la Legea salarizării în sectorul public, după ce cu o zi în urmă dezbaterea s-a încheiat fără nicio concluzie.

Restricții pentru mașinile clasice în localități. Primăriile trebuie să delimiteze zone fără poluare în următorul an

Noul Cod al Urbanismului adoptat recent prevede măsuri pentru reducerea poluării în localități. Autoritățile locale vor trebui să delimiteze zone fără emisii sau cu emisii scăzute în cel mult 12 luni de la intrarea în vigoare a legii. 

ANAF pregătește o nouă procedură pentru veniturile nedeclarate. Contribuabilii vor fi notificați și pot fi chemați la audieri

ANAF pregătește o nouă procedură pentru persoanele care au obținut venituri anul trecut, dar nu și-au declarat contribuțiile la pensie și sănătate.