Deputații au continuat scandalul pe tema scăderii TVA. Proiectul a fost amânat

×
Publicitate

Deputații au continuat scandalul pe tema scăderii TVA. Chiar dacă această inițiativa a fost înaintată de un reprezentant al liberalilor pe când erau în opoziție, social democrații au fost de acord cu aprobarea ei abia acum, când nu mai sunt la guvenare.

 

PNL susține însă că această măsură ar arunca în aer bugetul pe anul viitor, oricum insuficient pentru nevoile țării.

Așa că, în urmă unui scandal de zile mari, liberalii au reușit să trimită legea înapoi în comisii.

În aceeași ședință, aleșii nu au luat nici o decizie în privința tăierii pensiilor speciale.

Mare parte din ședință a fost condimentată de injuriile aleșilor. Scandalul a plecat de la proiectul prin care TVA-ul general s-ar fi redus de la 19 la 16% și de la 9 la 5% pentru alimente.

Proiectul, scris mai demult de Florin Roman, ar fi presupus un efort suplimentar de aproape 12 miliarde de lei.

În final, inițiatorul a cerut retrimiterea proiectului la comisii pentru două săptămâni. Pentru că, de săptămâna viitoare parlamentarii vor intră în vacanță până în februarie, o decizie va fi luată doar anul viitor.

După acest moment, PNL a mai scos de la sertar un subiect fierbinte - alegerea primarilor. Aleșii PNL au cerut ca proiectul să fie dezbătut, deși nu era pe ordinea de zi.

Victor Ponta: "Domnul Orban a aruncat pisica moartă cu alegerile în două tururi în Parlament. Azi i-o aruncăm înapoi".

Și chiar asta au făcut. Parlamentarii au lăsat în seama Executivului rezolvarea problemei alegerilor în două tururi. În aer a rămas și problema pensiilor speciale, pe care Executivul intenționa să le anuleze.

Textul prin care magistrații, procurorii, parlamentarii, grefierii, aviatorii și alte câteva categorii și-ar fi pierdut veniturile nu a mai fost discutat. Între timp, sute de grefieri și judecători din mai multe orașe ieșiseră în stradă.

Pentru câteva ore, judecătorii și grefierii au blocat activitatea Tribunalului București, dar și a altor instanțe din Brașov, Timișoara sau Oradea.

Reacția românilor la scăderea TVA

 

România are acum o cotă generală de TVA de 19% şi 5% pentru alimente. În acest an, estimarea arată că, la buget, din această taxă ar ajunge circa 70 de miliarde de lei. Puţin, comparativ cu Bulgaria, Polonia, Ungaria, sau chiar şi cu media Uniunii Europene. Dacă s-ar reduce TVA-ul, s-ar vedea imediat în preţuri mai mici la toate produsele şi serviciile spun reprezentanţii magazinelor.

Valer Hancaș, reprezentantul unui lanţ de hipermarketuri: "Dacă decizia este finală până la sfârşitul anului 2019, cu siguranţă noile preţuri vor fi regăsite la raft începând chiar cu 1 ianuarie 2020."

Femeie: "E bine, ce să zic, am impresia că poate noul guvern ne va aduce ceva mai bun"

Bărbat: "Personal cred că vor exploda puţin preţurile, chiar dacă comercianţii vor simţi scăderea TVA, nu cred că va fi o soluţie aşa bună pe termen scurt, în viitor vom vedea. "

Rămâne de văzut ce se va întâmpla în Parlament, unde miercuri ajunge la vot final această iniţiativă. În Camera Deputaţilor susţinătorii reducerii TVA au, teoretic, voturile PSD şi ale Pro România, în timp ce USR, PNL, UDMR se pare că se vor abţine de la vot.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62098505
Reacția dură a lui Cîțu după adoptarea dublării alocațiilor: "Se joacă cu focul"

Ministrul Finanţelor a declarat, marţi, că politicienii ”se joacă cu focul”, dintr-o ”răzbunare copilărească”, întrucât deficitul ar putea ajunge la 5% după ce comisiile din Camera Deputaţilor au aprobat dublarea alocaţiilor copiilor şi reducerea TVA.

62099230
Parlamentarii rămân fără pensii speciale. Un deputat PSD s-a enervat: ”Sunteți niște gargaragii”

Parlamentarii rămân fără pensii speciale. Deputaţii din comisia de muncă au votat aproape în unanimitate ca parlamentarii, aleşii locali, magistrații şi aviatorii să nu mai primească o pensie, alta decât cea bazată pe principiul contributivității.

62099207
Firea s-a filmat pe Facebook recitând ”balada caloriferului”: ”Cri cri, calorifer gri”

Primarul general al Capitalei Gabriela Firea s-a filmat, marți, într-o transmisie LIVE postată pe Facebook, în timp ce ”cânta” ”balada caloriferului” la biroul său de la sediul Primăriei Municipiului București.

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nicușor Dan a chemat la Cotroceni patru miniștri. Plan pentru negocierile de la Bruxelles de săptămâna următoare

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Tollro
Probleme „tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.