Raport OECD: Criza Covid-19 a declanşat cea mai gravă recesiune la nivel mondial

61905892
iStock

Criza Covid-19 a declanşat cea mai gravă recesiune la nivel mondial, în aproape un secol. Şi impactul asupra țărilor lumii va continua, chiar dacă nu va urma şi un al doilea val semnificativ, al pandemiei.

Asta reiese dintr-un raport internaţional, al ''Organizaţiei pentru cooperare și dezvoltare economică''.

Angel Gurria, Secretar General al OECD: “Ne aflăm în mijlocul unei crize globale combinate, cele mai grave crize sanitare, economice și sociale, cumulate, la care am asistat vreodată oricare dintre noi. Deja 400.000 de morți, peste 7 milioane de cazuri de infectare înregistrate până acum. Și ambele statistici sunt, probabil, contrazise de realitate. La nivel global, o scădere economică de 6 procente, pe care o estimăm pentru 2020, este cu mult sub toate estimările făcute vreodată în 60 de ani de când OECD a fost creată~.

Dintre țările dezvoltate, Marea Britanie se va confrunta cu cea mai gravă contracție economică, în 2020, ca urmare a restricțiilor de izolare impuse de la primul val de al pandemiei de coronavirus. Astfel, PIB-ul în Regatul Unit ar putea scădea cu 11 procente și jumătate, conform predicțiilor OECD.

Boris Johnson, Premierul Marii Britanii: “Nu e nicio îndoială, desigur. Mă tem că, în mod tragic, foarte mulți își vor pierde locurile de muncă. E inevitabil, din cauza efectelor virusului asupra economiei și din cauza opririi economiei”.

Pentru Franța este de așteptat o contracție a PIB-ului anual de 11,4%, iar pentru Italia, estimările la fel de pesimiste indică o scădere de 11,3 la sută.

Angel Gurria, Secretar General al OECD: “Acum, sute de milioane de oameni au rămas fără un loc de muncă și acesta este scenariul în care nu avem și un al doilea val al pandemiei. Dacă ar veni și această a două lovitură, estimăm o posibilă scădere a PIB-ului global de 7,5%. Și am putea avea, pe toată planeta, încă 40 de milioane de șomeri”.

Turismul, companiile de transport aerian, întreprinderile mici și mijlocii - sunt sectoarele cele mai afectate de pandemie.

Pentru comerțul global, deja în stagnare înainte de izbucnirea economiei, așteptăm o contracție între 9 și 11, poate 12 procente.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
62130448
Podul peste Dunăre prinde contur. Guvernul promite 6 drumuri expres în Sud

Cu peste 2 miliarde de euro, Guvernul vrea să schimbe felul în care românii circulă din provinciile istorice Moldova şi Muntenia, spre Tulcea.

62099171
Proiectul privind impozitarea pensiilor speciale cu 90% a fost respins de Senat

Plenul Senatului a respins, miercuri, proiectul iniţiat de parlamentarii USR privind impozitarea pensiilor speciale cu 90%.

62130396
Comisia Europeană: România nu îndeplineşte niciunul dintre cele 4 criterii economice necesare pentru adoptarea monedei euro

România nu îndeplineşte în prezent niciunul dintre cele patru criterii economice necesare pentru adoptarea monedei euro, se arată în raportul de convergenţă pe 2020 publicat miercuri de Comisia Europeană (CE).

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.