Prosumatorii critică Ghidului AFM pentru finanțarea bateriilor de stocare și transmit că acesta are „șapte probleme care trebuie corectate înainte de lansarea programului”, după cum arată Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie (APCE) într-un comunicat de presă transmis Știrilor ProTV.
„APCE a analizat proiectul Ghidului AFM pentru finanțarea bateriilor de stocare și identifică șapte probleme care trebuie corectate înainte de lansarea programului. Nu vorbim despre simple formulări, ci despre criterii care pot produce discriminări, investiții prost dimensionate și finanțarea unor echipamente cu performanțe discutabile din bani publici”, transmite asociația.
În aceste condiții, APCE cere Administrației pentru Fondul de Mediu să corecteze Ghidul, atrăgând atenția că pe baza lui se vor cheltui 400 de milioane de lei.
Problemele identificate de prosumatori:
- AFM îi exclude pe cei care au investit deja în baterii. Ghidul declară neeligibil solicitantul care are deja instalată o baterie. Așadar, a penalizat cetățenii corecți, onești care si-au cumpărat din banii lor o baterie si au înregistrat-o intr-un nou Certificat de Racordare, ei fiind acum penalizați de acest ghid.
- Lipsește raportul dintre panouri și baterie. AFM punctează puterea fotovoltaică și capacitatea bateriei, dar nu stabilește o corelație tehnică între ele.
- Punctajul favorizează instalațiile fotovoltaice mari. AFM acordă punctaj progresiv până la 20 kW putere fotovoltaică, deși sistemele rezidențiale obișnuite sunt considerabil mai mici.
- „Persoanele autorizate” pot primi acces la datele bateriei. Ghidul obligă beneficiarul să permită unor „persoane autorizate” colectarea datelor privind energia stocată, descărcată, produsă și livrată în rețea. Dar nu definește suficient cine accesează datele, ce date, prin ce mijloace, în ce scop și pentru cât timp.
- AFM acceptă numai 3.000 de cicluri pentru bateriile LiFePO₄.Ghidul impune minimum 3.000 de cicluri, în condițiile în care multe baterii LiFePO₄ rezidențiale moderne sunt specificate la 6.000–8.000 de cicluri. Și mai grav, AFM nu precizează DoD, temperatura, C-rate sau capacitatea reziduală la sfârșitul testului. Fără acești parametri, cifra „3.000 cicluri” este tehnic insuficientă pentru compararea calității bateriilor.
- AFM trebuie să finanțeze stocarea energiei solare, nu arbitrajul cu energia din rețea. Programul este destinat stocării energiei produse din surse regenerabile. Dar Ghidul trebuie să garanteze că bateria finanțată îndeplinește efectiv această funcție.
- Producția off-grid, exclusă din program. Gospodăriile care își produc singure energia fotovoltaică, dar nu sunt racordate la rețea, sunt excluse deoarece nu au calitatea de prosumator și Certificat de Racordare.
Ministerul Mediului pregătește programul pentru bateriile de stocare
Ministerul Mediului a publicat, marţi, în consultare publică, proiectul ghidului pentru programul pentru finanţarea bateriilor pentru sisteme fotovoltaice.
Noul program, derulat prin intermediul Administraţia Fondului pentru Mediu, va avea un buget de 400 de milioane de lei şi se adresează persoanelor fizice care au calitatea de prosumator.
„Vedem în aceste săptămâni cât de importantă este stocarea energiei produse de sistemele instalate de prosumatori. Am spus de câteva luni deja că anul acesta AFM va finanţa nu noi sisteme cu panouri fotovoltaice, ci sistemele de stocare cu baterii pentru prosumatori. Promisiune făcută, promisiune ţinută! Astăzi e pus în transparenţă ghidul pentru un program naţional care va finanţa cu 400 de milioane de lei baterii pentru stocarea energiei. Suma maximă finanţată propusă pe sistem este de 15.000 de lei cu TVA, cu un plafon de 1250 lei kWh”, a arătat ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, într-o postare pe Facebook.
În perioada de consultare vor fi organizate dezbateri publice cu actorii cheie din domeniu şi apoi va fi lansat programul.
„Vedem în aceste zile că decizia de acum câteva luni de a ne concentra la Ministerul Mediului pe zona de stocare de energie a fost una corectă. Săptămânile acestea au făcut foarte clar că România ar putea importa mult mai puţină energie la ore de vârf dacă doar ar investi şi în sisteme de stocare. În ultimii ani, România a investit masiv în producerea energiei cu ajutorul panourilor fotovoltaice. Pasul firesc este să investim acum în stocare, astfel încât energia produsă ziua să poată fi folosită de prosumatori seara, când consumul este mai mare şi România ajunge să importe energie. Prin acest program de 400 de milioane de lei, deschidem finanţarea tuturor persoanelor fizice care au calitatea de prosumator, indiferent dacă şi-au instalat panourile printr-un program al AFM sau din fonduri proprii. Vrem reguli clare, concurenţă reală şi sisteme de stocare dimensionate după nevoile gospodăriilor. Este o investiţie care îi ajută direct pe oameni şi, în acelaşi timp, creşte rezilienţa sistemului energetic naţional”, a declarat Buzoianu.