Conglomeratul energetic german Uniper, primul cumpărător extern al gazelor naturale care vor fi extrase începând cu 2027 din perimetrul offshore Neptun Deep, cel mai mare din Marea Neagră românească, vrea să se extindă în România.

Am discutat cu reprezentanții prestigioasei companii germane Uniper: Peter Arp, vicepreședinte, și Philipp Palada, senior manager, despre inițiativele companiei privind extinderea și consolidarea prezenței pe piața din România. În cadrul întâlnirii de la Ministerul Energiei, am reafirmat în mod clar deschiderea noastră pentru consolidarea parteneriatului cu Germania, în special în sectorul energetic. Uniper este o importantă companie germană și una dintre cele mai mari din UE din domeniul energiei, iar interesul manifestat pentru România confirmă nu doar atractivitatea țării noastre pentru investitorii străini, ci și soliditatea parteneriatului strâns dintre cele două state”, a declarat joi secretarul de stat din Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, potrivit unei postări de pe pagina sa de Facebook.

Uniper este deținută în proporție de peste 99% de către statul german, care a naționalizat-o în decembrie 2022 pentru a evita colapsul acesteia. Anterior, acționarul majoritar al Uniper era compania finlandeză Fortum.

Uniper este una dintre cele mai mari companii din Europa, cu vânzări de 69,6 miliarde de euro în 2024 și un profit net de 221 de milioane de euro. Multinaționala cu sediul central în Dusseldorf are aproximativ 7.500 de angajați.

Citește și
Economia României depinde de banii europeni. Specialist: Investițiile pot salva creșterea economică
Economia României depinde de banii europeni. Specialist: Investițiile pot salva creșterea economică

Uniper va cumpăra 4,4% din gazele aflate în perimetrul Neptun Deep

În România, gigantul german Uniper este interesat de investiții în biometan, potrivit declarațiilor făcute de secretarul de stat Cristian Bușoi.

El a menționat că gazul natural rămâne o resursă esențială în arhitectura energetică, iar reducerea dependenței de gazul rusesc este un obiectiv prioritar la nivelul Uniunii Europene.

În acest context, proiectul Neptun Deep capătă o relevanță strategică majoră atât pentru România, cât și pentru întreaga Europă, poziționând țara noastră ca un furnizor-cheie de securitate energetică în regiune, interes care a fost confirmat și de partenerii de discuție germani. Totodată, întâlnirea a vizat și potențialul biometanului, o resursă strategică care poate juca un rol esențial în tranziția energetică a României. Valorificarea acestuia nu doar că ar contribui la diversificarea surselor de energie, dar ar sprijini și atingerea obiectivelor de reducere a emisiilor de carbon”, a mai spus Bușoi.

OMV Petrom, care deține 50% din drepturile aferente Neptun Deep, a încheiat în ianuarie anul trecut un acord pe 5 ani privind achiziția de gaze din perimetru cu cei de la Uniper, scrie Profit.

Acordul prevede livrări de 15 TWh în perioada 2027-2031, volumul reprezentând un procent de 2,2% din producția internă estimată pentru perioada respectivă și de 4,4% din cea a Neptun Deep.