Ce se va întâmpla cu prețurile apartamentelor din România. Previziunile analiștilor pentru 2024

×
Publicitate

Anul acesta ar putea aduce stabilitate pe piața imobiliară, după ce în 2023 locuințele s-au scumpit. Analiștii sunt de părere că prețurile apartamentelor și caselor nu vor fi cu mult mai mari, iar în unele cazuri chiar vor stagna.

În tot acest timp, potrivit Eurostat, în unele țări europene, din cauza inflației și a dobânzilor mari la credite, au scăzut cu câteva procente.

Prețurile locuințelor în România nu au scăzut, deși românii au cumpărat mai puține locuințe.

Dacă tragem linie vedem că în primele 11 luni din 2023 au fost vândute cu peste 66.000 de proprietăți mai puține față de aceeași perioadă din 2022.

Prețurile locuințelor din România au înregistrat o creștere de 4,8% în trimestrul al treilea al anului trecut, potrivit datelor Eurostat.

Mai mult pentru o proprietate plătesc și croații, polonezii și bulgarii. În schimb, în alte țări, casele și apartamentele s-au ieftinit. În Luxemburg cu peste 13% și în Germania cu peste 10%. Și la nivel european vedem tot o scădere a prețurilor, în medie cu 1%.

Alexandra Smedoiu, partener firmă de consultanță: „Pentru perioada următoare nu mă aștept la scăderi semnificative, însă cu siguranță va fi o temperare a creșterilor sau poate chiar o stagnare a prețurilor care este dată de situația macro-economică. Adică creștere dobândă-inflație”.

Echilibru între cerere și oferă

A scăzut și numărul celor care vor să vândă, dar și cumpărători sunt mai puțini. Există încă așadar un echilibru între cerere și oferă, așa că locuințele nu se ieftinesc.

Cele mai multe tranzacții în această perioadă sunt făcute de cei care au economii și care își cumpără o locuință ca investiție.

Alexandru Pricop, consultant imobiliar: „În orice perioadă în care nu există o oarecare predictibilitate sau în care se întâmplă fluctuații, cea mai bună investiție în continuare este real estate-ul, pentru că dacă avem niște bani puși deoparte dobânzile la bănci sunt net inferioare net mai mici față de veniturile pe care le avem din chiria pe care o obținem pentru acel apartament pe care tocmai l-am cumpărat, iar un investitor, care are un randament de cel puțin 5% pe an, cred că este mulțumit”.

Potrivit Eurostat, din 2010 până în al treilea trimestru din 2023 prețurile locuințelor au crescut cu 48% la nivel european.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62367930
BNR menține dobânda de politică monetară la 7% pe an, semn că economia nu e pregătită pentru rate mai mici
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât, vineri, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% pe an.
62417169
Prețul petrolului a început să crească după ce SUA și Marea Britanie au atacat ținte din Yemen
Cotaţia barilului de petrol a crescut vineri dimineaţa cu peste 2%, după ce SUA şi Regatul Unit au lansat lovituri împotriva mai multor ţinte din Yemen, ca răspuns la atacurile rebelilor houthi asupra navelor din Marea Roşie.
62367930
Salariul mediu net a crescut la 4.765 lei în noiembrie 2023. Care este domeniul cel mai bine plătit
Câştigul salarial mediu net s-a ridicat la 4.765 lei, în noiembrie 2023, în creştere cu 73 lei (+1,6%) faţă de luna octombrie 2023.