Costul cumulat pentru apă potabilă şi canalizare (fără TVA) porneşte de la aproximativ 10–11 lei/mc şi depăşeşte, în unele cazuri, 21 lei/mc, ceea ce înseamnă că, în anumite zone, precum București, tarifele sunt aproape duble faţă de cele mai mici preţuri practicate, cum ar fi în Vaslui, conform celor mai recente date oficiale publicate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice.
Cele mai ridicate valori sunt înregistrate în special în estul ţării. De exemplu, în Vaslui, preţul cumulat ajunge la 21,49 lei/mc fără TVA, iar în Iaşi la 21,17 lei/mc. Tarife de peste 20 lei/mc sunt practicate şi în alte zone, precum Neamţ sau Mediaş, dar şi în oraşe ca Târgovişte sau Turda. La polul opus, cele mai mici tarife sunt înregistrate la Ploieşti – 10,02 lei/mc, Bucureşti – 10,43 lei/mc şi Ilfov (Chiajna) – 10,48 lei/mc.
Orașul cu cele mai mari salarii are cea mai ieftină apă
În București, regiunea cu cele mai mari salarii din România (7.073 lei mediu net), potrivit datelor oficiale INS din ianuarie 2026, tariful pentru apă și canalizare este de 10,43 lei/mc, aproape la jumătate față de județul Vaslui, unde salariul mediu net este cu aproximativ 30% mai mic, de 4.947 lei, iar prețul cumulat al serviciilor de apă ajunge la 21,49 lei/mc, fără TVA.
În 2026, cele mai mari salarii sunt în Bucureşti, Cluj (6,532 lei mediu net), Timiş (5,904 lei mediu net), Sibiu (5,750 lei mediu net) şi Ilfov (5,647 lei mediu net), potrivit INS.
Capitala este campioană nu doar la salariul mediu net, ci și la pensii.
În timp ce în București pensia medie netă a fost de 3,577 de lei în martie 2026, în Vaslui, de exemplu, a fost de doar 2,285 de lei, aproximativ 36,1% mai puțin, conform ultimelor date oficiale ale Casei Naționale de Pensii.
Media naţională a prețului la apă și canal este de aproximativ 15,87 lei/mc fără TVA, ceea ce arată că majoritatea tarifelor se situează în jurul acestei valori.
Diferenţele de preţ sunt influenţate de mai mulţi factori locali, de la specificul infrastructurii şi sursele de apă, până la costurile de operare, inclusiv cele pentru energia necesară pentru captarea, tratarea şi distribuţia apei.
În România există zeci de operatori regionali de apă şi canalizare, fiecare cu propriile planuri de investiţii şi particularităţi de cost, ceea ce se reflectă în variaţiile semnificative ale tarifelor la nivel naţional.
În 2026, tarifele au fost majorate în mai multe regiuni, după aprobarea ANRSC, creşterile depăşind, în unele cazuri, 10–15% faţă de anul anterir.
Lista completă a tarifelor, actualizată lunar, este publicată de ANRSC şi reflectă evoluţia constantă a costurilor pentru aceste servicii esenţiale.