Nicuşor Dan, despre rectificarea bugetară: Am alocat 80 de milioane de lei pentru subvenţia la termoficare

62237786
Agerpres

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a adoptat, luni, proiectele referitoare la rectificarea bugetului municipalităţii pe acest an, respectiv la lucrări de mentenanţă la parcajul suprateran exterior de sub Pasajul Basarab, scrie Agerpres. 

Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că rectificarea bugetară aprobată, luni, în Consiliul General al Municipiului Bucureşti sunt rezolvate mai multe chestiuni care ţin de realizarea unor investiţii importante, dar şi de acoperirea unor cheltuieli la servicii care s-au majorat în ultimele luni. Edilul a precizat că a fost făcută o reactualizare a preţurilor pentru a putea finaliza achiziţia a 100 de troleibuze, reabilitarea unor linii de tramvai, precum şi semaforizarea inteligentă şi au fost alocate 80 milioane lei pentru subvenţia la termoficare.

 

„Prin rectificarea de buget aprobată astăzi de Consiliului General al Municipiului Bucureşti rezolvăm mai multe chestiuni care ţin de realizarea unor investiţii importante, dar şi de acoperirea unor cheltuieli la servicii care s-au majorat în ultimele luni:

- Am făcut o reactualizare a preţurilor pentru a putea finaliza achiziţia a 100 de troleibuze, pentru reabilitarea liniilor de tramvai şi pentru semaforizarea inteligentă

- Am inclus sumele necesare pentru achiziţia serviciilor de consultanţă şi asistenţă tehnică în vederea obţinerii acordului de mediu pentru SIDU (strategia integrată de dezvoltare urbană), astfel încât Municipalitatea să poată accesa fonduri europene.

- Am alocat 80 de milioane de lei pentru subvenţia la termoficare. Sumele au fost necesare deoarece facturile la energia termică sunt mai mari decât previziunile de la începutul anului.

- S-au alocat 17 milioane de lei în plus pentru reparaţiile străzilor, trotuarelor şi realizarea marcajelor, dar şi pentru iluminat public.

- Am prevăzut fonduri pentru repararea softului Bibliotecii Metropolitane Bucureşti care permite accesarea colecţiilor de cărţi în format digital.

- Am alocat 170.000 de lei pentru achiziţionarea arhivei “Camil Petrescu”, pentru Muzeul Naţional al Literaturii Române. Este vorba de sute de scrisori primite de la Mihail Sadoveanu, Mircea Eliade, Liviu Rebreanu sau Mihail Sebastian, mii de pagini de manuscrise şi dactilograme corectate ale romanelor, pieselor de teatru şi operelor filosofice ale scriitorului, precum şi diverse obiecte personale”, a scris Nicuşor Dan, luni pe Facebook.

Ce prevede procietul de rectificare

 

Proiectul de rectificare, care prevede majorări cu câte aproximativ 95 de milioane de lei a veniturilor, respectiv cheltuielilor bugetului local, care ajung astfel la peste 6,4 miliarde de lei fiecare, a fost adoptat cu votul favorabil al tuturor celor 31 de consilieri prezenţi la şedinţă.

Potrivit proiectului, subvenţiile pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi tarif la energie termică cresc cu 80 de milioane de lei, ajungând la aproape 1,4 miliarde de lei.

Documentul mai prevede, printre altele, o majorare a sumei prevăzută pentru Administraţia Străzilor cu aproape 17 milioane de lei, ajungându-se la 152,4 milioane de lei, şi tăieri de aproximativ 8,7 milioane de lei de la Transporturi, bugetul alocat pentru acest capitol devenind 1.454.235.000 de lei.

Consiliul General a respins în şedinţa precedentă, care a avut loc pe 29 iulie, un proiect de rectificare bugetară propus de Nicuşor Dan. Viceprimarul Stelian Bujduveanu atrăgea atenţia atunci că există riscul popririi conturilor municipalităţii, dacă nu se plăteşte rata restantă la termoficare.

* Cel de-al doilea proiect de hotărâre, care vizează transmiterea din administrarea Consiliului Local al Sectorului 1 a parcajului suprateran exterior de sub Pasajul Basarab pentru lucrări de mentenanţă şi întreţinere, a fost adoptat cu 29 de voturi "pentru" şi două abţineri.

CGMB a respins în şedinţa precedentă şi acest proiect de hotărâre, iar primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a făcut apel la locuitorii din zona Nicolae Titulescu - Banu Manta să o susţină în demersul de deschidere a parcării de sub Pasajul Basarab, închisă de mai mult de 10 ani.
 

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Nesupunere civilă. Ce este campania britanică „Nu plăti” prin care oamenii protestează împotriva facturilor de energie

Zeci de mii de britanici intenționează să nu își plătească facturile la energie pe data de 1 octombrie, în semn de protest împotriva creșterii prețurilor.

Indicele ROBOR la 3 luni continuă să crească. A ajuns luni la 8,14% pe an

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat luni la 8,14% pe an, de la 8,12% pe an în şedinţa precedentă.

Ce înseamnă majorarea dobânzii cheie de către BNR. Ratele românilor aproape s-au dublat

BNR a majorat din nou dobânda cheie, la 5,5%. Este cel mai mare nivel din ultimii 10 ani. Analiștii spun că dobânzile nu se opresc. Vor crește în continuare anul acesta, însă nu la fel de mult ca până acum.

Recomandări
Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Creatorii inteligenței artificiale vorbesc despre extincția speciei umane. ”Riscăm să fim șterși de pe fața Pământului”

Pe măsură ce se perfecționează, inteligența artificială riscă nu atât să elimine specia umană, cât, mai degrabă, să creeze riscuri tot mai mari pentru infrastructura critică, de la transporturi și comerț până la energie ori sănătate.