Nevoia unui job stabil împinge candidații să aplice în primul rând la anunțuri din domenii mai rezistente la crize

62355671
Shutterstock

Începutul anului 2023 a adus foarte multe incertitudini, pe fondul zvonurilor despre o posibilă criză financiară, dar și al contextului economic local, marcat de inflație și prețuri în creștere pentru traiul de zi cu zi.

Astfel, stabilitatea locului de muncă a devenit esențială pentru cei mai mulți dintre români, întrucât aceștia aplică preponderent la joburi cu #SalariuLaVedere sau la cele din domenii care s-au dovedit rezistente în fața crizelor, precum cele din Vânzări, Contabilitate, Inginerie, IT și Producție/ Logistică.

Numai în ultimul trimestru, peste 40% din totalul aplicărilor au mers către joburi care afișează oferta salarială, accentuând nevoia de transparență din partea angajatorilor. Toate aceste aplicări merg însă către 30% din volumul total de joburi disponibile pe bestjobs, acestea fiind cele pentru care angajatorii au ales să publice salariul în anunț.

„Încă de la începutul anului, principalele preocupări ale angajaților români erau legate de venitul lunar și de stabilitatea locului de muncă, potrivit unui sondaj bestjobs realizat în ianuarie. Aceste criterii sunt evidente și în comportamentul utilizatorilor platformei bestjobs și dovedesc încă o dată că, în vremuri de incertitudine, nevoile de la baza piramidei lui Maslow primează. Pe lângă acestea, evoluția profesională este următoarea prioritate pentru cei mai mulți dintre candidați, iar beneficiile pe care aceștia le preferă când aplică la joburi sunt posibilitatea de a primi bonusuri de performanță, tichete de masă sau posibilitatea de a lucra remote, cel puțin parțial”, spune Ana Vișian, Marketing Manager bestjobs.

În ceea ce privește domeniul de activitate, candidații se orientează către acelea care au dovedit de-a lungul timpului că rezistă în condiții economice nefavorabile. Domeniile cu cele mai multe aplicări sunt cele care caută constant candidați, având un număr mare de oferte și care oferă creșteri salariale de la un an la altul.

Astfel, principalul domeniu care a dovedit stabilitate în ultimii ani este cel al Vânzărilor, care are și cea mai mare ofertă de joburi în fiecare lună, și unde candidații se pot angaja pe salarii între 400 și 600 de euro lunar, ca Lucrător comercial sau pe 1.400 – 1.800 euro net lunar, pe poziții de management.

În Contabilitate, salariile nete sunt între 800 și 1.100 euro lunar pentru poziții de contabili sau consultanți financiari și ajung la 2.000 de euro, pentru rolurile de experți contabili.

Candidații din Inginerie pot obține între 1.200 și 1.800 de euro lunar, în funcție de specializare și nivelul de experiență, fiind depășiți de cei din IT, pentru care salariile medii sunt în jurul valorii de 3.000 de euro, cu o variație semnificativă în funcție de anii de experiență și de competențele acumulate. Totodată, un domeniu în creștere este Producția, unde rolurile de bază (precum cel de operatori producție) sunt recompensate cu 600-800 de euro net lunar, iar cele de conducere și coordonare (Manager achiziții, Specialist operațiuni etc), pot obține între 900 și 1.300 de euro lunar.

 Mai mult, în ultimii trei ani, Construcțiile, cu toate specializările derivate, IT/ Telecom, în special pe zona securității cibernetice și a Inteligenței Artificiale, și Medicina au crescut considerabil în ceea ce privește necesarul de candidați, promovând o cerere solidă și sustenabilă de posturi bine remunerate.

Date oferite de bestjobs, una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. În orice moment, pe bestjobs sunt peste 4,6 milioane de profesioniști conectați la piața muncii, peste 35.000 de joburi și mii de freelanceri și agenți de recrutare.

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
E oficial: Euroins a intrat în faliment. Până la ce dată mai sunt valabile polițele

Tribunalul Bucureşti confirmă temeinicia cererii formulate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi dispune deschiderea procedurii falimentului Euroins România Asigurare Reasigurare, a anunţat vineri ASF.

Economia României dă semne clare de încetinire: creștere de doar 0,1% din PIB în primul trimestru

Cu o creștere de puțin peste zero - adică de 0,1% în primul trimestru al acestui an, față de ultimul din 2022 - economia noastră dă semne clare de încetinire, conform datelor oficiale.

Chiriile au crescut în timp ce vânzările de locuințe au scăzut cu 23%. În Constanța chiriile sunt cu 20% mai mari

Chiriile au luat avânt în timp ce vânzările de locuințe au scăzut cu 23% la începutul acestui an comparativ cu anul trecut.

Recomandări
PSD a decis să își asume guvernarea, fără voturile necesare. Un singur partid l-ar susține pe Grindeanu premier

Sorin Grindeanu sau un premier independent este concluzia la care au ajuns cei peste 200 de lideri social-democrați reuniți, luni, la Sinaia. 

Prima reacție a șefului SPP, Lucian Pahonțu, la acuzațiile privind Revoluția și Mineriada: „Nu am participat la represiune”

Şeful SPP, Lucian Pahonţu, a reacționat luni la acuzaţiile care i s-au adus, afirmând că nu a desfăşurat niciodată activităţi care ar putea fi încadrate în categoria faptelor de „poliţie politică” şi are speră că acest aspect va fi evidenţiat de CNSAS.

Noi reguli pentru șoferi. Ce vor trebui să facă dacă trece o ambulanță. Se poate ajunge la suspendarea permisului - Proiect

Amenzi de până la 1.000 de lei și permisul suspendat 30 de zile. Sunt sancțiunile pentru șoferii care nu știu sau nu vor să le facă loc în trafic echipajelor de intervenție. Noul proiect prevede și reguli despre cum trebuie eliberat culoarul de salvare.