Mierea românească, pe cale de dispariţie. De ce scade producţia în fiecare an

×
Publicitate

Producţia de miere polifloră, de salcâm sau în combinaţii cu nuci ori fructe confiate s-a înjumătăţit faţă de anii trecuţi. Este semnalul de alarmă pe care îl trag apicultorii strânşi la un târg din judeţul Prahova.

Totul, mai ales din cauza îngheţului sau a căldurilor excesive de anul trecut, spun ei. Iar pentru că este o afacere destul de costisitoare, mulţi renunţa.

Aurie sau arămie, cu seminţe, mugur de brad ori amestecată cu catina sau orice alte fructe, mierea a fost vedetă în aceste zile la Campina, unde peste 100 producători şi-au dat întâlnire. "Gustul? Un pic acrişor, un pic răcoritor dar în niciun caz mentolat pentru că nu e mentă comună e mentă de baltă."

Convinşi că mierea este sănătate curată, doritorii nu au stat prea mult la negocieri şi au scos din buzunar pentru un borcan de 800 de grame şi 40 de lei.

Anul trecut, spun apicultorii, a fost unul de "supravieţuire" pentru producţie, căci abia s-au făcut 30 de kilograme la o familie de albine. Erau ani, însă, când producţia era aproape dublă.

Mihai Apostolescu, producător: "Stupii rămân fără albine. Am avut în aprilie 30 de grade şi în mai 15 grade şi toate astea albină le resimte din plin."

În timp ce unii au renunţat la afacerea costisitoare, spun ei, alţii continua din plăcere. Târgul de miere de la Campina este deschis şi duminică până la ora 18.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61941191
Amenzi mai mari pentru firmele care nu plătesc orele suplimentare ale angajaților

Angajatorii care nu plătesc orele suplimentare ar urma să primească amenzi usturătoare. Mai mulţi parlamentari au depus un proiect de modificare a Codului Muncii, prin care firmele să fie sancţionate pentru fiecare angajat nedreptăţit.

61941214
Situații disperate pentru românii aflați în concedii medicale: au pierdut sute de lei la salarii

Mii de oameni cu probleme de sănătate aflaţi în concedii medicale au ajuns în situaţii limită, după o lună şi jumătate în care au primit mai puţini bani.

61941188
”Revoluția fiscală” a tăiat salariile unor bugetari, dar le-a mărit pe ale parlamentarilor. ”Îmi cumpăr costume”

”Revoluţia fiscală”, care a tăiat salariile unor bugetari, le-a adus în acelaşi timp mai mulţi bani parlamentarilor.

Recomandări
Nicusor da curcani scoala elevi instant nicusor dan curcani an scolar 075 inquam photos octav ganea 1
Nicușor Dan, mesaj ferm după atacurile din școli: „Regulile nu sunt suficiente dacă nu se aplică în viața de zi cu zi”

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj ferm privind necesitatea asigurării unui mediu sigur în unitățile de învățământ, în contextul celor două incidente grave petrecute în școli în mai puțin de o săptămână.

Ccr agerpres
Sesizarea președintelui PSD Sorin Grindeanu, privind ordonanța SAFE, adoptată de Guvernul Bolojan, a fost admisă de CCR

Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis, joi, că există un conflict de natură constituțională între Guvern și Parlament, legat de ordonanța SAFE, care a fost adoptată de Cabinetul Bolojan în perioada interimatului.

Liceu maceta pitesti pro
Filmul atacului cu maceta dintr-un liceu din Pitești. Ce le-a cerut elevul de 15 ani celor doi colegi înainte să îi taie, în toaletă

Continuă seria incidentelor grave din școli, de această dată într-un liceu din Pitești. Un elev de 15 ani, care venise de dimineață la școală înarmat cu o macetă, după cum susține directoarea unității de învățământ, a rănit un coleg.