Isărescu: Creşterea salariilor, risc inflaționist. În privinţa pensiilor, deocamdată este cam mult zgomot

62131572
StirilePROTV

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, a afirmat că mărirea salariilor reprezintă un risc inflaţionist, iar legat de o majorare a pensiilor a declarat că aşteaptă să vadă despre ce este vorba şi că deocamdată “este cam mult zgomot”.

Mugur Isărescu a fost întrebat vineri, într-o conferinţă de presă, dacă majorările de pensii şi salariile pot reprezenta factori de presiune în plus pe creşterea inflaţiei anul viitor.

“O creştere a salariilor, ne-am exprimat, o considerăm un factor inflaţionist, un risc inflaţionist, mai ales dacă depăşeşte un anumit nivel. De regulă, se face comparaţia cu productivitatea. Nu este o comparaţie care se poate face uşor. Dar vom încerca să o dezvoltăm şi noi cu modelele noastre”, a afirmat guvernatorul BNR, conform News.ro.

Legat de pensii, el a precizat că aşteaptă să vadă despre ce este vorba mai exact.

“În ceea ce priveşte pensiile, să vedem despre ce este vorba. Când vom primi programul, ne vom exprima. Deocamdată este cam mult zgomot, că se aplică de la anul, că e indexare, că mai vine ceva în plus”, a declarat Mugur Isărescu.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62159960
Economist șef BNR: Deficitul bugetar al României a depăşit 3% în 9 din ultimii 18 ani. ”Am accelerat când nu trebuia”
Deficitul bugetar al României a depăşit pragul de 3% în 9 din ultimii 18 ani, iar problema majoră o reprezintă faptul că acesta a fost pro-ciclic, a afirmat, joi, economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea.
62183474
Surse: Specialiștii FMI recomandă modificarea legii pensiilor. România nu se va încadra în ținta de deficit bugetar
Specialiștii FMI recomandă modificarea legii pensiilor, adoptată joi de Guvern, conform unor surse Știrile PROTV.
62331925
Cotațiile petrolului, la cel mai scăzut nivel din ultimele trei luni. Cum se explică declinul
Cotațiile petrolului au ajuns miercuri la cel mai scăzut nivel din ultimele trei luni, comparativ cu luna iulie. Procentual, sunt cu 3% mai mici față de perioada de referință.