Economist șef BNR: Deficitul bugetar al României a depăşit 3% în 9 din ultimii 18 ani. ”Am accelerat când nu trebuia”

62159960

Deficitul bugetar al României a depăşit pragul de 3% în 9 din ultimii 18 ani, iar problema majoră o reprezintă faptul că acesta a fost pro-ciclic, a afirmat, joi, economistul-şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea.

"Deficitul bugetar al României a depăşit, dacă ne uităm la ultimii 18 ani, a depăşit în 9 din aceşti 18 ani pragul de 3% din Tratatul de la Maastricht. Deci jumătate din timp noi am fost în neregulă. Mai mult, dacă ne comparăm cu Cehia, Polonia şi Ungaria, în 10 din ultimii 18 ani noi am avut cel mai mare deficit bugetar. Acum care e de fapt problema majoră? Deficitul la noi a fost pro-ciclic în toată această perioadă. Adică a crescut foarte mult chiar în anii în care produsul intern brut creştea, uneori peste potenţial, creştea produsul intern brut, dându-i acestei creşteri un impuls de care nu avea nevoie. Este exact acea situaţie pe care o are un şofer într-o maşină care coboară la vale. Maşina deja accelerează datorită forţei gravitaţionale şi el şoferul de nesăbuit apasă pe acceleraţie. Ori atunci când va trebui să urce dealul, el va fi forţat să frâneze fiindcă maşina deja a luat viteză de scapă de sub control. Cam aşa s-a condus politica fiscală în ultimii, hai să zic, 18 ani, cu excepţia unei scurte perioade 2012-2015", a spus Valentin Lazea, la evenimentul cu tema "Între Deficit Bugetar şi Economie Sustenabilă", organizat de Oxygen Events.

El a declarat că România a "apăsat pe pedală când nu era cazul", când PIB-ul creştea foarte mult, în perioada 2006-2008, şi din nou în perioada 2016-2019.

Valentin Lazea a spus că efectul acestei apăsări ne-necesare pe pedala de acceleraţie a fost că atunci când ne-au lovit crizele din 2009 şi din 2020, noi n-am mai avut spaţiu fiscal.

El a explicat că dacă ne comparăm cu Cehia, Ungaria şi Polonia vom constata că au venituri fiscale de 35-36% din PIB în timp ce în România sunt de 27-28%.

"Pentru că la noi pe lângă evaziunea care există, evaziunea fiscală, există o optimizare fiscală în zeci de ramuri, pentru zeci de profesii, legi făcute cu dedicaţie etc. Şi guvernul abia a început, cum să zic, abia a zgâlţâit suprafaţa acestor optimizări fiscale şi iată cât vaiet şi cât vuiet a stârnit chestia asta. Şi mai există, de ce să nu spunem unele domenii, cum ar fi impozitul pe proprietate sau impozitele ecologice, care nu sunt de loc, dar absolut deloc, la nivelul la care ar trebui să fie. De ce spun asta? Da, de acord, se pot face economii la cheltuieli. Numai că acele economii şi care nu sunt mari 1%, maximum 1,5%, din pensii speciale, reforma administraţiei publice şi aşa mai departe, ele vor fi mâncate în secunda doi de către necesarul de cheltuieli în domeniu înarmării, în domeniu energetic, în domeniul ecologiei şi în domeniul îmbătrâni populaţiei. Deci noi sau suntem orbi sau ne prefacem că suntem orbi? Avem patru iceberg-uri spre care mergem în linie dreaptă, astea patru: energie, ecologie, înarmare şi îmbătrânirea populaţiei. Şi noi zicem hai să reducem cheltuielile. De acord! Da, hai să vedem cât putem să reducem, dar realist, cu cifrele pe masă, pentru că trei sferturi din salariaţii bugetari sunt ce, profesori, doctori şi ordinea publică: poliţie, SRI, SIE şi aşa mai departe", a declarat Valentin Lazea.

De asemenea, el a afirmat că potenţialul de creştere al unei economii scade pe măsură ce aceasta se dezvoltă. România a avut o creştere potenţială de aproximativ 5,5% în intervalul 2000 - 2010, a coborât la 4,5% în perioada 2010 - 2020, iar în deceniul actual este de 3,5%.

"Iar aici de unde vine pericolul? Pericolul pe care eu îl simt este că pentru a se închide bugetul de la anul sau de peste 2 ani sau peste 3 ani politicienii vor umbla la ritmul de creştere economică, neînvăţându-se din experienţa acestui an nefericit, când bugetul a fost făcut pe baze nerealiste, pe creşteri nerealiste şi neluând în seamă că dacă la anul vom avea în continuare politica monetară restrictivă, politică fiscală restrictivă, cum se zice că va fi, Germania în pierdere de ritm, deci pieţele de export aşa şi pe dincolo, nu avem cum să ne situăm nici măcar la potenţial, nicidecum peste potenţial. Dar sigur, când trebuie să faci bugetul, când trebuie să iasă bine, fără ca tu să iei măsuri concrete în economie, poţi să zici că vom creşte cu 5% sau nu ştiu cât trebuie ca să-ţi iasă acolo, să crească. Dar, repet, ideea fundamentală este că o economie trebuie să crească nu cu mai mult decât este potenţial ei şi trebuie să definim cu toţii care este potenţialul român, în niciun caz nu e 5% astăzi când vorbim", a declarat Valentin Lazea.

Articol recomandat de sport.ro
La 42 de ani, frumoasa Ada Nechita a spus-o direct: "Nu sunt departe de handbal" | FOTO
La 42 de ani, frumoasa Ada Nechita a spus-o direct: "Nu sunt departe de handbal" | FOTO
Citește și...
Experții FMI și Băncii Mondiale avertizează: Economia lumii trece prin al treilea șoc major din ultimii ani

Experții de la FMI și Banca Mondială avertizează că economia lumii trece prin al treilea mare șoc global din ultimii ani și că urmează riscuri suplimentare legate de inflație, datorii și creștere economică.

Coreea de Sud va împărți aceeași sursă de petrol cu România. Puternica economie asiatică încheie un acord istoric

Coreea de Sud a încheiat un acord pentru achiziționarea de petrol din Kazahstan, o sursă neobișnuită pentru puterea economică asiatică ce depindea aproape în totalitate de țările din Golf. Kazahstan este principalul furnizor de țiței al României. 

Avertismentul unui consilier BNR. România a trăit peste posibilități. Datoria ajunge la pragul „fatidic” de 60% din PIB

Consilierul guvernatorului BNR, Eugen Rădulescu, a afirmat că România a avut, începând din 2017, politici bugetare care nu au mai respectat echilibrele bugetare, iar în 2024 deficitul bugetar a ajuns la 9,3% din PIB. 

Recomandări
Președintele Donald Trump a anunțat că Statele Unite vor bloca Strâmtoarea Ormuz: ”Începând de acum!”

Președintele Donald Trump a anunțat duminică faptul că Marina Militară a SUA va începe să blocheze navele în Strâmtoarea Ormuz și să intercepteze orice navă care a plătit o taxă Iranului.

Ce înseamnă Învierea. Părintele Sofian: „Lumina care ne înveșmântează cugetul, sufletul și trupul. Înviază totul în jur”

Părintele Sofian Costea a ales calea monahiei, după drept, psihologie, doctorate și ample lucrări științifice. Nevăzător din naștere, el l-a găsit pe Dumnezeu în studiu și a vorbit despre miracolul Învierii, într-un interviu acordat lui Alex Dima.

Alegeri Ungaria 2026. Viktor Orban ar putea pierde puterea după 16 ani. Prezență uriașă la urne

Ungaria organizează astăzi alegeri pentru desemnarea celor 199 de membri ai Adunării Naționale, într-un scrutin considerat cel mai competitiv din ultimul deceniu. Cele mai recente sondaje indică o înfrângere pentru Viktor Orban, după 16 ani la putere.