Grecia ne scumpeste din nou facturile la telefon

×
Publicitate

Problemele din Grecia pun iarasi presiune pe leu, care s-a depreciat la cel mai slab nivel fata de euro din ultimele 2 luni. Agentia Moody's a redus rating-ul grecilor cu 3 trepte, iar asta a creat tensiuni puternice pe toate pietele financiare.

Cursul monedei euro a urcat joi cu un ban si jumatate, la peste 4, 13 lei, cel mai ridicat nivel de la 1 aprilie.

Francul elevetian a ajuns si el la aproape 3, 40 lei, un maximum al ultimelor 4 luni si jumatate.

Asta inseamna ca fiecare roman resimte direct cotatiile mai mari, mai ales in facturile la telefon, calculate in euro, la chiriile platite in moneda unica sau la ratele pentru imprumuturi in valuta.

Ambele cotatii maximale vin dupa ce Moody's a redus ratingul Greciei pe motiv ca Atena ar putea fi nevoita sa-si restructureze datoriile, cu consecinte grave.

Dintr-o datorie de pilda de 100 de euro pe care statul grec o are fata de creditori ar urma sa ramburseze doar 50 de euro. Or statul elen s-a imprumutat in primul rand de la bancile elene, drept urmare ele vor fi primele afectate, spun analistii economici.

Adica vor pierde o parte din banii pe care i-au imprumutat guvernului grec. 6 banci grecesti sunt prezente si in Romania, dar autoritatile ne asigura ca nu au probleme.

"Noi aici in Romania nu avem banci grecesti, avem banci romanesti cu capital grecesc. Este o cu totul alta problema. Aceste banci lucreaza sub supravegherea Bancii Nationale si n-au nici un fel de problema," spune Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR.

Guvernul grec spune ca este hotarat sa mareasca impozitele si sa grabeasca privatizarile pentru a primi in continuare ajutor de la FMI si Uniunea Europeana.

"Europa trebuie sa salveze Grecia daca vrea sa salveze structura actuala, confeguratia actuala a zonei euro. Altfel, putem lua in calcul pe termen mediu si lung chiar si o iesire a unor tari mai vulnerabile din zona euro," potrivit lui Claudiu Cazacu, analist financiar.

Un acord intre Grecia, FMI si Uniunea Europeana va calma pietele internationale, cel putin pentru o vreme.

Articol recomandat de sport.ro
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Momente de panică: Darius Olaru, făcut KO în Europa League și OUT după 29 de minute: "E roșu toată ziua"
Citește și...
60411261
Dacia se prajeste sub palmieri. Cate masini a vandut fabrica de la Mioveni in insule exotice

Dacia a vandut anul trecut 3.677 de masini in teritorii exotice precum Reunion, Guadelupa, Noua Caledonie, Martinica, Tahiti, Guiana si Mayotte - in procente, aproximativ 1,2% din totalul exporturilor.

60470128
Carburantii s-au scumpit. Din nou. Cat mai platim pentru un litru de benzina

Companiile petroliere au crescut iar preturile carburantilor. Pretul benzinei s-a majorat din nou, astazi, cu 10 bani pe litru.

60494382
Patronul lui Inter Milano vrea sa faca bani din vantul romanesc

Compania italiana Saras, detinuta de familia Moratti si condusa de patronul clubului de fotbal Internazionale Milano, Massimo Moratti, are in dezvoltare in Dobrogea un proiect de milioane de euro.

Recomandări
62518841
Pedepse exemplare și condamnări în masă pentru clanurile care s-au măcelărit pe străzile din Urziceni

Tribunalul Ialomița i-a găsit vinovați pe toți cei 40 de inculpați trimiși în judecată în dosarul conflictului armat din municipiul Urziceni, soldat cu doi morți.  

Cristina chiriac id273470 inquam photos malina norocea
Procurorul general, după atacurile din școli: „Siguranța nu este opțională. Este o obligație a statului”

Cristina Chiriac, procurorul general al României a reacționat după recentele cazuri de violenţă din unităţile de învăţământ, afirmând că siguranţa în şcoli nu e opţională, ci e o obligaţie a statului şi un drept al fiecărui copil şi profesor.

Gettyimages 2264414936
De ce e blocată în continuare centrala de la Cernavodă. „Nu s-a gândit nimeni la această soluție”

Centrala nucleară de la Cernavodă rămâne nefuncțională și nu poate furniza nici acum energie, iar autoritățile speră ca nivelul Dunării să crească suficient pentru a permite repornirea celor două reactoare abia în luna noiembrie.