FMI: Șocul provocat de coronavirus ne va afecta mai mult timp decât am crezut

62126055
Getty

Economia globală va avea nevoie de mai mult timp să se refacă complet din şocul provocat de epidemia de coronavirus, faţă de aşteptările iniţiale, a declarat luni directorul general al Fondul Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva.

Kristalina Georgievaa spus că Fondul va revizui probabil în sens negativ estimarea referitoare la o scădere de 3% a economiei mondiale în 2020, dar nu a oferit detalii. Revizuirea ar duce şi la modificarea previziunii privind redresarea parţială, printr-un avans de 5,8%, în 2021, potrivit News.ro.

Într-un interviu acordat Reuters, şefa FMI a spus că datele primite din întreaga lume sunt sub aşteptări.

”În mod evident, acest lucru înseamnă că va dura mai mult să avem o redresare completă din această criză”, a spus Georgieva, fără să ofere un termen pentru redresare.

În luna aprilie, FMI prognoza că închiderea activităţilor de afaceri şi măsurile de distanţare socială adoptate la nivel global vor declanşa cea mai gravă recesiune după Marea Depresiune din anii 1930. Datele raportate ulterior indică ”mai multe veşti rele”, a afirmat Georgieva la începutul acestei luni.

Noi previziuni legate de economia mondială

 

FMI urmează să publice noi previziuni referitoare la economia mondială în luna iunie. Perspectiva economiei globale este un subiect major de inters pentru miniştrii de Finanţe din Grupului celor mai dezvoltate şapte naţiuni ale lumii (G7), care se vor întâlni marţi, online, potrivit Trezoreriei SUA.

Georgieva a declarat că Fondul se concentrează pe riscuri precum nivelul ridicat al datoriilor, deficite mai mari, şomaj, falimente, agravarea sărăciei şi inegalităţii în perioada de redresare. E a spus însă că criza contribuie la dezvoltarea economiei digitale, oferind şansa creşterii transparenţei şi a învăţării online, oferind acces la pieţe şi firmelor mici.

Intervenție în conflictul SUA - China

 

Întrebată despre escaladarea tensiunilor comerciale dintre SUA şi China - cele mai mari economii mondiale - Georgieva a declarat că a cerut statelor membre să menţină deschise comunicaţiile şi fluxurile comerciale, care au susţinut creşterea economiei mondiale timp de decenii.

"Avem nevoie să păstrăm deschise fluxurile comerciale, în special pentru furnizarea de echipamente medicale, şi, pe termen lung, să găsim un mod de a depăşi ce se întâmplă în această perioadă de criză. Vrem să continuăm să construim un viitor mai prosper pentru toţi, depăşind temerile care ar putea apărea în această criză", a afirmat directorul general al Fondului, potrivit Agerpres.

Preşedintele Donald Trump ameninţă China cu impunerea de noi tarife vamale şi a sugerat că ar putea închide prima fază a acordului comercial dintre SUA şi China. Oficiali de rang superior din domeniul comerţului din cele două ţări au declarat că vor promova implementarea acordului comercial iniţial, dar unii observatori susţin că nivelul achiziţiilor de bunuri americane de către autorităţile de la Beijing este mult sub cel convenit.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Protest la Moscova! Decizia luată la nivel internațional care schimbă totul
Citește și...
62090895
Mugur Isărescu a anunțat suma reală furnizată de BNR zilnic pentru ca dobânzile să nu explodeze

Banca Națională a României a furnizat 13 miliarde de lei zilnic băncilor prin operațiuni repo bilaterale în ultima lună și jumătate și a cumpărat titluri de stat de 3,1 miliarde de lei, potrivit unei declarații de presă a guvernatorului BNR.

60567626
Este oficial. A 3-a cea mai mare economie a lumii a intrat în recesiune, din cauza Covid-19

Economia Japoniei a intrat în recesiune pentru prima oară în ultimii patru ani şi jumătate, cu un declin anualizat al PIB de 3,4% în primul trimestru.

61780090
Pandemia de coronavirus a determinat ”prăbușirea” averilor miliardarilor britanici

În 2020, pentru prima oară în peste zece ani, cele mai mari averi din Marea Britanie s-au diminuat din cauza pandemiei noului coronavirus, scrie Sunday Times.

Recomandări
Screenshot 2026 10 15 140614
Nicușor Dan a anunțat că cele două nave atacate în Marea Neagră, aproape de Sulina, „au fost lovite de două proiectile”

Aflat la Bruxelles, președintele Nicușor Dan a anunțat, joi, că cele două nave comerciale lovite în Marea Neagră, în apropiere de Sulina, au fost atacate cu drone aeriene.

Screenshot 2026 10 15 135241
Șoferi filmați din elicopter în timp ce încălcau Codul rutier, în Mureș. Au rămas fără permis și au primit amenzi usturătoare. VIDEO

Mai mulți șoferi au rămas fără permisul de conducere pentru 60 de zile și au de plătit amenzi după ce au făcut depășiri neregulamentare, încălcând marcajul continuu sau pe cel care indică trecere pentru pietoni, în județul Mureș. 

Vlcsnap 2026 10 15 12h49m44s157
Intervenție contracronometru, în valuri puternice, aproape de Sulina, după incendiul raportat la nava „Wine Trader”

O intervenție contracronometru are loc joi pe Marea Neagră, aproape de Sulina, unde șapte marinari sunt dați dispăruți. Se aflau pe o navă comercială care a luat foc joi dimineață. Comandantul a cerut ajutor.