Din toamna viitoare, plata CAS-ului devine "vitală" pentru salariați

62124930
Getty

Angajații vor trebui să devină mai atenți și să verifice singuri, mai des, dacă firmele chiar le plătesc așa cum trebuie contribuțiile la pensie (CAS) datorate pentru veniturile lor, scrie avocatnet.ro.

Potrivit viitoarei Legi a pensiilor, perioadele pentru care s-a datorat, dar nu s-a plătit efectiv CAS nu vor mai reprezenta stagiu de cotizare.

În viitoarea Lege a pensiilor, în vigoare de la 1 septembrie 2021, se pune mai mult accentul pe plata efectivă a contribuțiilor la pensie într-un mod care trebuie să-i facă pe angajați mai atenți în ceea ce privește plata efectivă a acelor contribuții de către angajatori la stat.

Numeroși salariați constată, unii mai târziu, alții foarte târziu, că există pauze de contribuție în parcursul lor profesional, perioade de timp când apar ca neasigurați, deși știau că sunt angajați și muncesc cu acte în regulă. Asta pentru că sunt angajatori care nu declară contractele de muncă sau care ajung să acumuleze mari datorii la impozitele și contribuțiile pe care le datorează pentru veniturile din acele salarii - le datorează în sensul că e obligația lor să vireze acele sume, lunar, din brutul salariatului.

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) spune că asigurații ar putea cere de la casele de pensii certificarea stagiului de cotizare, o adeverință prin care se atestă stagiul de cotizare.

O altă modalitate este deschiderea unui cont online pe portalul CNPP. „După ce persoana își crează un cont pe portal poate avea acces la următoarele: informații din carnetul de muncă cu condiția să fi fost scanat și prelucrat; informații accidente de muncă și boli profesionale, dacă este cazul; fișa participant fond pensii PILON II; stagii anuale și lunare după 01.04.2001; fișa financiară; Declarații nominale depuse de angajatori”, mai spun autoritățile, conform avocatnet.ro.

Varianta contului online este cea mai avantajoasă pentru că angajatul are apoi acces tot timpul la acele informații, nu trebuie să facă cereri speciale pentru a afla ce îl interesează, de fiecare dată, iar contul îi oferă mai multe informații de atât, mai spune sura citată.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Bernadette Szocs a întors toate privirile la plajă! Cum se relaxează campioana noastră - https://pro-link.ro/VNa
FOTO Bernadette Szocs a întors toate privirile la plajă! Cum se relaxează campioana noastră - https://pro-link.ro/VNa
Citește și...
Plan de restructurare istoric al Tarom. Ce măsuri trebuie să ia compania pentru a nu dispărea

Compania „Tarom” a declanșat unul dintre cele mai mari procese de restructurare din istoria sa. În următoarele luni ar urma să fie concediați o treime din angajați, aproximativ 600 de persoane.

Firmele finanțate prin bani europeni, lovite dur de pandemia de Covid-19. Ce opțiuni au

Criza sanitară a afectat multe afaceri, iar unii antreprenori s-au trezit cu un stres suplimentar.

Gestul șocant făcut de un fost angajat al lui Jeff Bezos după ce a aflat că averea i-a crescut din nou

Peste 100 de manifestanţi s-au adunat în faţa conacului lui Jeff Bezos, la Washington, şi au ridicat o ghilotină la intrare, în semn de protest faţă de salariile muncitorilor de la Amazon.

Recomandări
Motivarea CCR în cazul „amendamentului Fritz”. De ce consideră că pierderea mandatului nu este o sancțiune retroactivă

Curtea Constituțională motivează că pierderea mandatului de către aleșii aflați deja într-o situație de incompatibilitate nu reprezintă o sancțiune retroactivă, după cum arată un un document publicat CCR.

Care sunt principalele modificări din noua variantă a legii salarizării. Bolojan a promis, iar, că niciun venit nu va scădea

Ultimul proiect al legii salarizării aduce o creștere a bugetului pentru lefurile anului viitor cu aproape jumătate mai mare decât varianta anterioară. Ar putea primi bani în plus unii bugetari din sănătate, educație și alte domenii. 

Arme îngropate lângă Berlin. Unul dintre ucrainenii arestați când pregăteau un incendiu în București este suspect principal

Unul dintre ucrainenii arestați în toamna trecută la București, chiar în momentul în care se pregătea să incendieze sediul unei companii de curierat, este principalul suspect într-o conspirație investigată de autoritățile din Berlin.