Csaba Balint, BNR: Ce tip de stat ne dorim în România? Importanța echilibrului dintre dimensiunea statului și eficiența sa
România, la fel ca multe alte economii, traversează o perioadă plină de provocări fiscale.
Întrebările despre structura bugetului și sustenabilitatea acestuia devin tot mai presante, iar deciziile luate acum vor influența direcția de dezvoltare, scrie Csaba Balint, membru al boardului BNR într-o opinie.
De reținut este că opiniile membrilor boardului Băncii Naționale a României nu reflectă poziția oficială a instituției.
Astfel, sursa citată scrie: În astfel de perioade, ar fi ideal să avem un ghid clar, o hartă precisă care să indice drumul spre un viitor prosper. Însă economia nu funcționează după coordonate fixe. Nu există o formulă universal valabilă, ci mai degrabă lecții extrase din experiențele altor state, principii economice testate și alegeri strategice care pot face diferența.
Tocmai de aceea, pe lângă întrebarea imediată „ce măsuri ar trebui luate?” este important să ne gândim și dintr-o perspectivă generală: „ce tip de stat ne dorim?”.
Spațiul pentru analize prelungite și acțiuni întârziate este limitat, având în vedere atenția sporită pe care piețele și agențiile de rating o acordă situației fiscale. Deciziile trebuie luate rapid, dar fără a pierde din vedere imaginea de ansamblu, astfel încât măsurile adoptate să nu creeze vulnerabilități pe termen lung. Cum găsim echilibrul între un stat suplu și eficient, care creează premise pentru creștere și inovație, și unul care riscă să devină prea mare și greu de susținut?
Pentru a înțelege mai bine unde ne aflăm și ce tip de stat ne dorim, putem structura opțiunile în patru cadrane distincte – un exercițiu asemănător testelor grilă cu variante multiple de răspuns. Primul pas este să excludem variantele extreme, cele care, indiferent din ce perspectivă le-am privi, nu ar putea reprezenta o direcție dezirabilă pentru o economie modernă.
Opțiunea A: Stat mare, economie subdezvoltată
Un stat extins, cu un aparat administrativ complex și cheltuieli publice ridicate, dar fără o economie suficient de robustă pentru a le susține, reprezintă un dezechilibru profund.
În această categorie se regăsesc economii care se confruntă cu dificultăți structurale, fie din cauza unor constrângeri istorice și economice, fie ca urmare a unor circumstanțe excepționale care le-au afectat stabilitatea (un exemplu este Ucraina, unde statul a fost nevoit să-și extindă rolul din cauza conflictului militar).
De asemenea, putem privi spre țări precum Lesotho (o enclavă în interiorul Africii de Sud, o economie cu particularități proprii, cu o populație scăzută, relativ tânără ca stat modern) sau alte economii în care structurile de guvernare sunt disproporționat de mari în raport cu capacitatea economică a societății. Prin urmare, opțiunea A poate fi eliminată din start.
Opțiunea D: Stat mic, economie slab dezvoltată
Surprinzător, majoritatea economilor se regăsesc în această categorie. Cu alte cuvinte, la nivel global, un stat relativ mic cu cheltuieli guvernamentale reduse în raport cu PIB-ul, este mai degrabă regula decât excepția. Cu toate acestea, majoritatea economiilor care se regăsesc în acest cadran nu sunt neapărat prospere.
Un stat mic poate fi rezultatul unui model economic eficient, dar poate fi și un semn de slăbiciune. În multe dintre aceste țări, guvernul nu reușește să colecteze suficiente taxe, să mențină ordinea, să investească în infrastructură sau să asigure servicii publice esențiale precum educația. Această lipsă de capacitate administrativă poate limita serios potențialul de dezvoltare. În multe economii din Africa, de exemplu, un stat de mici dimensiuni nu este neapărat un avantaj, ci mai degrabă o constrângere care împiedică progresul.
Mai există și alte explicații pentru această situație. În unele cazuri, raportul scăzut dintre cheltuielile statului și PIB poate fi influențat de dimensiunea economiei informale. De asemenea, în anumite țări cu structuri de guvernare mai autoritare, statul poate părea „mic” utilizând datele oficiale, dar să aibă, în realitate, o prezență economică puternică prin intermediul companiilor controlate de guvern sau al altor mecanisme indirecte de influență economică.
Sigur, pot exista și alte explicații pentru această situație, dar esențial este că un stat mic nu înseamnă automat eficiență sau prosperitate. Prin urmare, nici această opțiune nu este un scenariu dezirabil.
Opțiunea C: Stat mic, economie dezvoltată
La prima vedere, un stat suplu, cu un aparat administrativ eficient și cheltuieli publice reduse, combinat cu o economie dezvoltată, ar putea părea scenariul ideal. În teorie, aceasta ar fi formula perfectă: o economie prosperă, unde sectorul privat este principalul motor de creștere, iar statul își limitează intervențiile la strictul necesar.
Totuși, realitatea arată că acest model nu este ușor de replicat, iar economiile care reușesc să se încadreze aici sunt mai degrabă excepția decât regula. Mai mult, multe dintre ele au contexte specifice, greu de transpus în alte țări.
Un prim exemplu îl reprezintă statele din Golf (Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Qatar) unde veniturile uriașe generate de resursele naturale permit menținerea unor taxe reduse și a unui stat relativ suplu. România este, desigur, o țară cu resurse, dar nu la un nivel comparabil cu aceste economii.
Apoi, există exemple precum Irlanda și Hong Kong, care au urmat trasee de dezvoltare foarte specifice. Irlanda a devenit o destinație preferată pentru marile companii de tehnologie, beneficiind de politici fiscale favorabile și de poziția sa în Uniunea Europeană. Hong Kong, la rândul său, a fost mult timp un centru financiar global, atrăgând capital și companii printr-un regim fiscal competitiv și prin proximitatea față de piețele asiatice.
Un alt exemplu des menționat este Elveția, o țară cu un stat eficient și o economie extrem de sofisticată. Totuși, trebuie să fim realiști. Vorbim de o societate excepțională, care a construit treptat, în ultimele două secole, un model economic și instituțional de succes. Pentru România, la acest moment, un astfel de model rămâne un obiectiv foarte ambițios, iar simpla reducere a dimensiunii statului nu ar fi suficientă pentru a ne apropia de acest standard.
Prin urmare, deși acest scenariu este unul atractiv, el este dificil de replicat și necesită mult mai mult decât o simplă ajustare a politicilor fiscale sau administrative. Atingerea unui astfel de echilibru presupune un mediu economic și instituțional excepțional, construit în timp, nu doar decizii de reducere a rolului statului în economie.
Opțiunea B: Stat mai mare, economie dezvoltată
Ajungem astfel la ultima opțiune, destul de răspândită în rândul țărilor din Uniunea Europeană. În acest scenariu, statul are un rol important în economie, iar nivelul de dezvoltare este ridicat. Există multiple variante ale acestui model, fiecare cu propriile particularități.
Un prim exemplu îl reprezintă economiile din Europa de Vest, precum Italia și Franța, parteneri comerciali importanți ai României, state cu economii puternice și bine consolidate. Dar chiar și în cazul lor, sustenabilitatea datoriei publice rămâne o provocare, în contextul unui sector public extins. Dacă economii de această anvergură se confruntă cu astfel de limitări, este clar că extinderea statului nu pare o soluție optimă pentru România, care are în continuare nevoie de un model de creștere sustenabil, capabil să recupereze din ecartul economic față de economiile occidentale.
Un alt model des invocat este cel nordic. Țările nordice (Suedia, Danemarca, Norvegia și Finlanda) au un sector public mare, dar și o reputație pentru eficiență administrativă și politici economice bine calibrate. Spre deosebire de alte economii cu un stat extins, aceste țări au reușit să mențină un echilibru între cheltuieli publice ridicate și o economie competitivă. Totuși, trebuie să fim realiști: replicarea acestui model nu este ușoară. În primul rând, pentru ca un stat mare să funcționeze eficient, este nevoie de instituții solide, un grad ridicat de conformare fiscală și un nivel înalt de încredere în administrație.
În plus, chiar și în aceste economii apar semne că nivelul ridicat al taxării începe să influențeze comportamentul contribuabililor, determinând recent o parte dintre cei cu venituri mari să caute alternative cu regimuri de taxare mai favorabile.
O altă comparație firească este cu țările din Europa Centrală și de Est. Dacă ne uităm la economii precum Polonia, Cehia sau Ungaria, observăm că România este deja comparabilă din punct de vedere al nivelului de dezvoltare. În acest context, nu există argumente clare care să sugereze că un stat semnificativ mai mare ar fi necesar.
Citește analiza integrală pe OpiniiBNR.ro.
