Comisia Europeană a majorat estimarea de creștere economică a României pentru acest an, de la 2,5% la 3,2%

62324130
Shutterstock

Comisia Europeană a majorat estimarea de creştere pentru economia României în acest an, de la 2,5% la 3,2%, potrivit prognozei de primăvară.

 

În 2024, creşterea economică a României este estimată la 3,5%, fiind de asemenea revizuită în creştere faţă de prognoza de iarnă (de 3%), potrivit News. 

Rata anuală a inflaţiei este estimată la 9,7% în acest an şi la 4,6% anul viitor.

”Creşterea va continua, deşi într-un ritm mai lent decât în 2022, din cauza inflaţiei persistente, a condiţiilor de finanţare stricte şi a creşterii scăzute a partenerilor comerciali.

Se preconizează că inflaţia CORE va atinge un nivel maxim în 2023, iar inflaţia generală se va menţine peste ţinta de inflaţie pe parcursul orizontului de prognoză”, potrivit Comisiei.

Ponderea datoriei în PIB va ajunge la 46,1% în 2024

Deficitul public ar urma să scadă la 4,4% în 2024, datorită creşterii puternice a veniturilor, favorizată de modificările aduse codului fiscal şi de PIB-ul nominal robust, precum şi datorită unei scăderi a cheltuielilor curente ca pondere în PIB.

Se preconizează că ponderea datoriei în PIB va ajunge la 46,1% în 2024.  

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
62348057
Casa de Comerț Unirea, soluția statului prin care producătorii vând în supermarketuri, eliminând samsarii

Anul acesta, vom găsi mai ușor fructe, legume și conserve românești în magazine, dau asigurări autoritățile care au început livrările prin intermediul Casei de Comerț Unirea.

62348048
Compania care deține brandul americano-canadian Vice a depus cerere pentru intrarea în faliment

Vice Media, brandul media destinat tinerilor, cofondat de Shane Smith în urmă cu aproape 30 de ani, a depus o cerere de faliment în New York, enumerând active și pasive cuprinse între 500 de milioane și 1 miliard de dolari.

 

62347881
Datoria statului a trecut pentru prima dată de pragul de 700 de miliarde de lei. A ajuns din nou la peste 50% din PIB

Datoria statului, aflată într-o creştere constantă de-a lungul anilor, a trecut de pragul de 700 de miliarde de lei. Totodată, gradul de îndatorare raportat la PIB a depăşit nivelul de 50% şi a ajuns la 50,1%, relevă datele analizate de Profit.ro.

Recomandări
Screenshot 2026 09 28 095236
Prețurile locuințelor au crescut cu până la 50% în ultimii trei ani în România. Ce venit trebuie să ai acum pentru un credit

În ultimii trei ani, prețurile locuințelor au crescut puternic, astfel că românii care vor să cumpere acum prin credit au nevoie de venituri semnificativ mai mari pentru a se încadra la noile prețuri.

Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).

Aleksandar vucic
Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, și-a anunțat demisia. Țara se pregătește acum pentru două rânduri de alegeri

Preşedintele populist al Serbiei, Aleksandar Vučić, şi-a anunţat duminică demisia, punând capăt celui de-al doilea său mandat de cinci ani şi deschizând calea către alegerile prezidenţiale anticipate, relatează Reuters şi Euractiv.