Cîţu: Statul poate suporta două luni şomajul tehnic în cazul companiilor afectate de măsurile luate

62113101
Agerpres

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a declarat, miercuri seara, că statul poate suporta două luni şomajul tehnic în cazul companiilor afectate de măsurile luate de guvern.

 

Măsura privind suportarea şomajului tehnic de către stat vizează în principal companiile afectate direct de măsurile luate de Executiv, respectiv restaurante, companii care se ocupă de organizarea de evenimente şi, iniţial, se va merge pe durata stării de urgenţă, de 30 de zile, care poate fi prelungită încă 30 de zile, a declarat miercuri seara, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

"Este o propunere diferită de ce s-a întâmplat în 2010 şi cred că am învăţat multe din criza din 2008-2010. Astăzi statul va susţine, bine, cetăţenii, prin noi, îi vor susţine pe ceilalţi cetăţeni care trec prin această perioadă dificilă. Vor fi nişte condiţii. În principal vor fi acele societăţi care sunt afectate direct de măsurile pe care le ia Guvernul: restaurante, companii care se ocupă de evenimente etc. şi apoi şi celelalte companii pot să acceseze această măsură, dar vom începe imediat cu cele afectate direct", a spus Cîţu, la B1 TV.

Întrebat câte luni îşi va permite statul să facă acest lucru, ministrul a răspuns că se va începe cu perioada pentru care a fost declarată stare de urgenţă, respectiv 30 de zile, şi apoi se va putea prelungi cu încă 30 de zile, în funcţie de ce se va întâmpla.

"Suntem pregătiţi pentru mai multe scenarii, dar deocamdată mergem pe acest scenariu, starea de urgenţă este standardul şi poate încă 30 de zile după, ca să permitem o revenire", a explicat Florin Cîţu.

Acesta a mai afirmat că autorităţile sunt pregătite cu finanţare pentru scenarii diferite şi au resurse să menţină plăţile şi facturile chiar mai mult de două luni.

Pe de altă parte, şeful de la Finanţe a semnalat că deja începe să se vadă o reducere a veniturilor la buget şi a făcut încă o dată apel la toate companiile care nu au fost afectate de ce se întâmplă în România, de coronavirus şi de starea de urgenţă, să-şi plătească la timp impozitele, taxele, contribuţiile, pentru că din colectarea acestor taxe se poate face apoi transferul către celelalte sectoare din economie care au nevoie de aceste resurse.

"Este important să păstrăm pe toată lumea pe linia de plutire, să trecem împreună peste asta. De aceea este important ca aceia care pot să plătească, să plătească. La fel şi pentru consum. N-ar trebui să oprim consumul dintr-o dată. Restaurantele încă pot să livreze, ar trebui să continuăm să le ajutăm să meargă mai departe", a precizat ministrul.

Totodată, el a menţionat că în acest moment cel mai bun stimul fiscal este injectarea de lichiditate, deoarece companiile au nevoie de resurse de lichiditate ieftină şi, de aceea, Executivul face tot ce poate prin programul de garantare a liniilor de credit de capital. A început cu cinci miliarde de lei, s-a dus către 10 miliarde de lei şi poate merge şi la 15-20 miliarde lei garanţii pentru companii, pentru a avea acces la bani ieftini şi să poată produce, chiar dacă unele dintre ele produc pe stoc.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
62115925
Ce este ''clauza de coronavirus" și cum influențează mediul de afaceri

În contextul în care pandemia de COVID-19 se extinde pe tot globul, în Marea Britanie au apărut noi prevederi în contractele de credite, ce îi ajută pe clienţi să facă față şocurilor cauzate de evenimentele recente.

62115921
Zeci de mii de români au fost trimiși în șomaj tehnic din cauza epidemiei de coronavirus

Câteva zeci de mii de angajaţi au aflat miercuri că de joi intră în şomaj tehnic. Mai multe companii au anunţat că opresc producţia.

62114502
Guvernul vrea să extindă termenul-limită pentru plata taxelor până la 30 iunie

Guvernul pune la bătaie un prim plan pentru a combate efectele negative ale pandemiei de coronavirus. Executivul vrea ca termenul-limită de plată a taxelor pentru case, mașini, și terenuri, să fie extins pentru populație până în 30 iunie.

Recomandări
60458054
Politico: UE elaborează "foi de parcurs" pentru aderare destinate celor mai promiţătoare ţări candidate, inclusiv R. Moldova

Uniunea Europeană elaborează propuneri care ar oferi celor patru ţări aflate cel mai aproape de aderarea la bloc o traiectorie clară, pas cu pas, către aderare — în timp ce alte ţări rămân în urmă.

Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).

Aleksandar vucic
Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, și-a anunțat demisia. Țara se pregătește acum pentru două rânduri de alegeri

Preşedintele populist al Serbiei, Aleksandar Vučić, şi-a anunţat duminică demisia, punând capăt celui de-al doilea său mandat de cinci ani şi deschizând calea către alegerile prezidenţiale anticipate, relatează Reuters şi Euractiv.