CE: Romania va avea in acest an cea mai mare crestere economica din UE, cu exceptia tarilor baltice

60613606

Romania va avea in acest an o crestere economica de 1,6%, cea mai ridicata din UE dupa Letonia, Lituania si Estonia, in timp ce zona euro va inregistra al doilea an consecutiv de contractie.

Letonia va avea cel mai ridicat avans al PIB din UE, de 3,8%, urmata de Lituania, cu 3,1%, si Estonia, cu 3%. Imediat dupa Romania se situeaza Malta, cu un avans estimat la 1,5%, si Bulgaria, cu 1,4%, potrivit prognozei economice de iarna prezentate vineri de CE.

Singurul stat din afara zonei euro care va inregistra contractie in acest an va fi Ungaria, cu 0,1%, al doilea an de declin dupa o scadere a PIB de 1,7% anul trecut. In acelasi timp, economia Cehiei va stagna in acest an, dupa ce anul precedent a pierdut 1,1%.

Pentru Polonia, CE estimeaza o crestere de 1,2% in acest an, reprezentand o incetinire puternica de la 2% anul trecut si 4,3% in 2011. Slovacia, stat din regiune membru al zonei euro, la fel ca Estonia, va avea o crestere economica de 1,1% in acest an.

Anul urmator, cresterea economica a Romaniei ar urma sa ajunga la 2,5%.

Romania va avea in acest an cea mai ridicata inflatie medie anuala din UE, anticipeaza Comisia, de 4,6%, fata de o medie de 2% in UE si de 1,8% in zona euro. Romania este urmata in functie de avansul preturilor de Ungaria si Estonia, ambele cu 3,6%, respectiv Bulgaria, Olanda si Marea Britanie, toate trei cu o rata de 2,6%.

In regiunea Europei Centrale si de Est, Lituania va avea o inflatie medie anuala de 2,4%, Cehia de 2,1%, Letonia si Slovacia cate 1,9%, Polonia de 1,8%.

Comisia a mentinut estimarea de deficit bugetar pentru Romania in acest an, la 2,4%, sub nivelul de 2,8% prognozat pentru zona euro si de 3,4% la nivelul UE.

Economia zonei euro va inregistra contractie in 2013 pentru al doilea an consecutiv, alimentand cresterea somajului, in timp ce guvernele, consumatorii si companiile reduc cheltuielile, potrivit prognozei economice a Comisiei Europene.

PIB al zonei euro va scadea cu 0,3% in acest an, dupa ce a coborat cu 0,6% in 2012. Estimarea pentru anul in curs reprezinta o inrautatire fata de asteptarile anterioare ale Comisiei, noteaza Bloomberg. In noiembrie, executivul comunitar anticipa un avans de 0,1%.

Somajul va urca la 12,2% in uniunea monetara, compartaiv cu 11,4% anul trecut.

Pentru anul urmator, Comisia estimeaza o reluare a cresterii economice in zona euro, cu un plus al PIB de 1,4%. La nivelul UE, executivul comunitar prognozeaza o crestere de 0,1% in acest an si de 1,6% pentru anul urmator, dupa contractie de 0,3% anul trecut.

Piata muncii din Europa "este o preocupare majora", a afirmat, intr-un comunicat, seful departamentului economic al CE, Marco Buti, adaugand ca rata somajului ar putea chiar afecta perspectivele de crestere economica.

Zona euro este impovarata de situatia fragila a finantelor publice, bancile vulnerabile si de economia slaba, a spus Buti.

Dificultatile economice se afla in contrast cu evolutia buna de pe pietele financiare, intrucat guvernele, bancile si populatia incearca sa-si imbunatateasca situatia financiara fara sa creasca cererea de consum.

Comisia a inrautatit estimarea de crestere economica a Germaniei de la 0,8% in noiembrie la 0,5%, din cauza impactului crizei datoriilor asupra exporturilor si investitiilor.

Inrautatirea a fost similara si pentru Franta, tot de 0,3 puncte procentuale, insa a doua mare economie din zona euro urmeaza sa inregistreze in acest an un avans de numai 0,1%.

"Se pot distinge unele semne de recuperare. Prezenta prognoza prevede o revenire la crestere moderata pe parcursul anului, odata cu cresterea increderii si un sprijin mai puternic din partea economie globale", a spus Buti.

Cererea de consum nu va reveni pana in 2014, cand va reprezenta principalul motor de crestere. Investitiile vor avea un impact negativ de 0,3 puncte procentuale in PIB in acest an, urmand ca in 2014 sa aduca o contributie de 0,4 puncte procentuale.

Sapte tari din zona euro vor inregistra contractie in acest an, Olanda alaturandu-se Italiei, Spaniei, Portugaliei, Greciei, Sloveniei si Ciprului.

Olanda va consemna o contractie de 0,6% in acest an, in timp ce Grecia va pierde 4,4%, al saseleea an consecutiv de recesiune, iar Cipru 3,5%. Cipru este singura tara din zona euro unde PIB va continua sa scada si in 2014.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
O tara macinata de saracie a primit titlul de cea mai scumpa destinatie din lume

Titlul de cea mai scumpa destinatie pentru expati nu apartine unor orase precum Hong Kong sau Doha (capitala Qatarului, cu cel mai ridicat PIB pe cap de locuitor din lume), unde miliardarii platesc peste 10.000 de dolari pe metru patrat pentru locuinte.

CE a modificat prognoza de crestere economica a Romaniei pentru 2014 de la 2,7% la 2,5%

Comisia Europeana (CE) a inrautatit prognoza de variatie a Produsului Intern Brut (PIB) al Romaniei pentru anul viitor la plus 2,5%, fata de estimarea de 2,7% inaintata in toamna.

Mogulii cancerului. Tratamentul care ii face miliardari pe oamenii de afaceri din industria farma

Roche Holding, compania farmaceutica ce isi are sediul la Basel, in Elvetia, este cunoscuta ca fiind producatorul celui mai bine vandut tratament contra cancerului la nivel mondial.

Recomandări
Cine este Siegfried Mureșan, europarlamentarul desemnat premier de Nicușor Dan. A fost lansat de Traian Băsescu

Un parcurs atipic pentru clasa politică românească definește traiectoria lui Siegfried Mureșan. Fără experiență în administrația publică, fără mandate în Parlamentul sau Guvernul de la București, el și-a clădit întreaga carieră pe structuri europene.

Hackerii care susțin că au furat datele unor clienți Revolut cer o răscumpărare totală de trei milioane de dolari

Hackerii care susțin că s-au aflat în spatele unei breșe de securitate la Revolut au amenințat că vor vinde altor grupări criminale datele confidențiale a sute de clienți, dacă banca online britanică nu plătește o răscumpărare de 3 milioane de dolari.

Accident bizar în Cluj. Un șofer a oprit brusc și a fugit în fața unei mașini. A fost lovit în plin

Un accident bizar a fost surprins de o cameră de bord pe un drum național din Cluj. Un tânăr a oprit brusc mașina în trafic, a coborât și a încercat să traverseze fără să se asigure. A fost lovit în plin de un autoturism care circula din sens opus.