Cat costa sa renunti la casa prin darea in plata. Exemplul in cazul unui credit de 240.000 de euro

×
Publicitate

De vineri 13 mai, sute de clienti le vor scrie bancilor ca renunta la casele cumparate din banii imprumtuati. Legea darii in plata intra oficial in vigoare la sfarsitul acestei saptamani. Cine vrea, renunta la casa si scapa de datorii.

Toata procedura costa insa cateva mii de lei, bani pe care clientii ii vor da din propriul buzunar.

Domnul Geamanu e pe cale sa renunte la doua case dupa ce a imprumutat 240.000 de euro, n-a mai putut sa achite ratele, iar acum penalitatile depasesc soldul creditului. Se muta cu chirie daca banca nu negociaza rate mai mici.

"Diferenta este sa zicem 300 de euro chiria, plus consumurile lunare, iar rata pe un credit ar fi 900 de franci elvetieni, deci este o diferenta. Este mult mai usor sa renunt la proprietate in momentul asta decat sa mai platesc inca 10 ani si sa platesc o datorie care a fost numai scriptica", spune barbatul.

Notificarile pot fi trimise doar prin avocati, notari sau executori judecatoresti. Costa intre 100 si 500 de lei.

Gheorghe Piperea, avocat: "Notificarea odata facuta declanseaza imediat automat inghetarea efectelor contractului. Nu mai platesti nimic. In aceeasi maniera executarea silita se opreste, se intrerupe."

Adrian Cuculis, avocat: "Sunt peste 100 de persoane care au si apelat la noi pentru a face notificarile catre banci. Legea are un termen minimal de 30 de zile. Nu poate notifica banca la un termen mai mic. Insa imprumutatul poate notifica banca peste 60 de zile, 90 de zile sau poate chiar 12 luni."

Banca poate face contestatie, situatie in care clientul trebuie sa-si ia un avocat si sa-i achite onorariul, intre 500 si 2000 de lei. Dar, nu mai plateste rate sau dobanzi.

Darea in plata se face la un notar ales de client. Acesta trebuie sa aiba la el actele de proprietate, documentatia cadastrala, intabularea, adeverinta de la asociatia de locatari, certificatul fiscal, actul de identitate si bineinteles contractul de credit. Clientul va achita atat taxele notariale, cat si un impozit intre 2 si 3% din valoarea proprietati.

Miruna Popescu, purtator de cuvant Uniunea notarilor: "La acest moment nu exista niciun fel de prevedere in Codul fiscal care sa excepteze de la pata impozitului o astfel de situatie."

In grila notarilor un apartament de doua camere, in Bucuresti, este estimat la 30.000 de euro. In acest caz, onorariul notariului ajunge la 2000 de lei, iar impozitul inca 2600. La o proprietate de 90.000 de euro impozitul si taxele notariale pot depasi impreuna 10.000 de lei. Acestea sunt calcule estimative si pot diferi de la un caz la altul.

Initiatorul Legii darii in plata vrea sa aduca modificari si la legea conversiei, adoptata de Senat si aflata la Camera Deputatilor. Vrea ca bancile sa fie obligate, la cererea clientilor, sa converteasca imprumuturile din valuta in lei, la cursul de la data acordarii.

Daniel Zamfir: "Exista 86 de procese in tara in care instantele au dat inghetarea cursului. Vom depune un amendament la legea conversiei prin care sa solicitam sa se faca conversia la cursul istoric pentru ca o conversie la cursul zilei cum a trecut in Senat nu numai ca nu serveste nimanui, e chiar impotriva intereselor dumneavoastra."

Pentru a anula darea in plata, bancile vor sesiza cel mai probabil exceptii de neconstitutionalitate. Asadar ultima lupta va fi decisa de judecatorii curtii constitutionale.

Intre timp multe banci au majorat avansurile. Au sarit de la 15% cat erau inainte de promulgarea darii in plata, la peste 30%. Pentru un credit de 60.000 de euro avansul a crescut de la 9 la 21.000 de euro.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
60445523
Ministrul Finantelor cere modificarea programului "Prima casa" si suplimentarea fondului de garantii cu 500 de milioane lei

Ministerul Finantelor propune modificarea legislatiei privind programul Prima Casa, astfel incat bancile sa nu mai poata sa-i incurajeze pe clienti sa semneze antecontracte de vanzare-cumparare pentru locuinte in cazul in care nu mai dispun de garantii.

61748357
ANAF a publicat lista micilor datornici. Cum puteti verifica daca sunteti printre cei 145.000 de contribuabili cu restante

Agentia Nationala de Administrare Fiscala a publicat astazi listele cu micii contribuabili care figureaza cu restante fiscale la data de 31 martie 2016.

61793101
Cand va ajunge Romania sa aiba nivelul de trai al Europei de Vest. Conditiile anuntate de Mugur Isarescu dupa raportul FMI

 Mugur Isarescu crede ca daca productivitatea totala a factorilor ar creste cu 1% peste media UE in urmatorii 25 de ani putem ajunge la 80% din media nivelului de trai din UE.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.