Avertismentul dur al unui analist economic, în contextul situaţiei actuale tensionate: „Ne jucăm cu focul”

61402984

Analistul Adrian Negrescu lansează un avertisment dur, din perspectivă economică, în contextul actualelor incertitudini legate de primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Adrian Negrescu menționează că România s-ar putea „arde financiar din cauza crizei actuale. Economistul spune că sunt deja trei zile de când „Bursa de Valori Bucureşti deschide pe roşu”, avertizând că este important pentru că acolo „sunt banii din pensiile de pe pilonul II”.

„În plus, poate şi mai grav este faptul că statul nu mai reuşeşte să se împrumute în condiţiile în care dobânzile s-au dus la peste 7%, iar presa internaţională de business remarcă situaţia de pe scena politică de la Bucureşti. Înţeleg că politicienii incearcă să ne determine să votăm de frică – au apărut deja inclusiv spoturi electorale care induc panică - însă pare că nu realizează care pot fi efectele economice ale mesajelor alarmiste transmise în spaţiul public. Deja asistăm la o retragere a capitalului străin din România, remarcată inclusiv de Banca Naţională, deja vedem că investiţiile străine sunt în scădere – o criză pe scena politică poate fi ca bomboană pe coliva economică”, a declarat Adrian Negrescu pentru News.ro.

„Avem nevoie de predictibilitate, nu de scandal, de show politic”
Specialistul trage un semnal de alarmă spunând că, dacă investitorii străini nu mai cumpără titlurile de stat româneşti, în românia va fi „o mare problemă cu plata salariilor şi a pensiilor”, în condiţiile în care „deficitul bugetar a ajuns la un nivel istoric, de peste 27 de miliarde de euro, iar „statul nu adună din taxe şi impozite banii necesari pentru a face faţă facturilor din ce în ce mai mari”.

„Să nu uităm că anul acesta am împrumutat aproape 47 de miliarde de euro, cea mai mare sumă împrumutată vreodată de ţara noastră într-un singur an, iar dacă nu vom mai putea să ne împrumutăm, ca urmare a retrogradării României la categoria Junk, asta ar putea duce la incapacitate de plată. Da, probabil ne va salva FMI, care ne va arunca un colac de salvare financiară, însă consecinţele pe termen mediu şi lung vor fi negative. Investitorii străini vor începe să evite România, considerând-o o ţară riscantă”, avertizează economistul.

Adrian Negrescu consideră că, în aceste momente, este nevoie ca ministrul de Finanţe, premierul, autorităţile statului „să iasă cu un mesaj de calmare a investitorilor”, de asigurare a proiectelor de finanţare, a planului fiscal abia aprobat de CE.

„Avem nevoie de predictibilitate, nu de scandal, de show politic, pentru că altfel s-ar putea să ne ardem puternic din punct de vedere financiar”, a conchis analistul economic Adrian Negrescu.

Articol recomandat de sport.ro
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
Citește și...
62501320
Guvernul adoptă majorarea salariului minim brut de la 1 ianuarie 2025. Câți bani vor primi în plus 1,8 milioane de români

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, miercuri, că Guvernul majorează în şedinţă salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată de la 3.700 de lei la 4.050 de lei lunar.

62299975
Indicele ROBOR la trei luni continuă să crească

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat miercuri la 5,91% pe an, de la 5,87% pe an în şedinţa precedentă, conform datelor publicate de Banca Naţională a României.

62501252
Avertisment de la Bruxelles: Promisiunile electorale ale politicienilor ar putea deraia redresarea fiscală a României

România are la dispoziție șapte ani pentru a reduce deficitul bugetar, adică să-şi echilibreze cheltuielile cu veniturile.

Recomandări
Sorin grindeanu inquam photos codrin unici
Ședință la PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat de negociere cu Luca Niculescu. Reacții negative în partid - Surse

Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat se reunește astăzi de la ora 14:00, la sediul central al PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat din partea partidului pentru negocierea cu premierul desemnat Luca Niculescu.

Cristela si calin georgescu protv
Cristela și Călin Georgescu, la DIICOT. Participă la percheziițile informatice

Călin și Cristela Georgescu au ajuns la DIICOT. Aceștia vor asista la perchezițiile informatice asupra dispozitivelor ridicate în dosarul în care este arestat preventiv fostul candidat la prezidențiale.

Soferi politie
Un obicei foarte des întâlnit la volan îi poate costa scump pe șoferi. Amenzile ajung la 1.700 de lei

Razie de amploare, luni, pe străzile din județul Timiș. Polițiștii i-au avut în vizor pe șoferii care folosesc telefonul la volan fără un sistem de tip „hands-free”.