Analiză: România ar putea ajunge să aibă peste 500.000 de șomeri, din cauza crizei provocate de COVID-19

62154177
Getty

Un impact economic foarte puternic al crizei COVID - 19 ar putea însemna peste 500.000 şomeri şi mai mult de 300.000 de firme în insolvenţă sau faliment în perioada următoare, arată o analiză publicată, miercuri, de către o companie de consultanţă.

Efectele problemelor economice cu care s-ar putea confrunta atât angajatorii, cât şi angajaţii s-ar putea resimţi abia începând de anul viitor, se arată analiza, citată de Agerpres.

Potrivit REI Finance Advisors, o companie de consultanţă specializată în atragerea de fonduri europene şi ajutoare de stat pentru companii cu activitate pe piaţa din România, o soluţie pentru depăşirea acestui impas economic ar putea fi accesarea de fonduri nerambursabile, cu sprijin european sau de la Guvernul României.

În acest sens, granturile pentru capital de lucru, prin OUG 130/2020, cunoscută şi sub denumirea generică de Măsura 2, reprezintă "o adevărată gură de oxigen pentru foarte multe companii".

"Hotelurile, restaurantele (industria HoReCa), companiile de transport sau editurile, domenii puternic afectate de criza COVID, trebuie să depună proiectele pe 22 octombrie, începând cu orele 10:00, în primele 10 - 20 minute de la deschidere, întrucât există riscul să se epuizeze fondurile foarte repede, având în vedere alocarea de doar 350 milioane euro", susţine Roxana Mircea, partener REI Finance Advisors.

De asemenea, granturile pentru investiţii, cunoscute şi sub denumirea de Măsura 3, beneficiază de o alocare de 550 de milioane de euro şi are o grilă de punctaj aprobată, astfel că o companie poate şti dacă întruneşte punctajul maxim şi poate, astfel, pregăti proiectul pentru a-l depune în noiembrie. În acest caz, grantul minim este de 50.000 de euro, iar cel maxim de 200.000 de euro.

"Pentru ca o companie să acceseze grantul maxim şi să obţină 100 puncte ar trebui să fi avut profit din exploatare de 67.000 euro/2019, să cofinanţeze cu 35,1% pe ţară şi 45,1% pe Bucureşti-Ilfov, RIR <5, iar codul CAEN al activităţii să aibă sold negativ în balanţa comercială a României", a explicat Mircea.

O altă variantă de finanţare este axa destinată digitalizării companiilor, proces indispensabil în contextul actual, cu o alocare de 150 de milioane de euro. Pentru această modalitate de finanţare a fost publicat ghidul consultativ, cu şanse foarte mari ca în decembrie 2020 - ianuarie 2021 să se deschidă sesiunea.

Potrivit consultanţilor, pentru companiile care au înregistrat pierderi în anul 2019 sau estimează o scădere a veniturilor în acest an sau plănuiesc proiecte de investiţii de minimum un milion de euro în următorii opt ani, Axa de finanţare prin HG 807/2014 oferă acces la fonduri nerambursabile de minimum 500.000 de euro, maximum 37,5 milioane de euro, cu o alocare de 10% în Bucureşti, 35% în Ilfov şi de 50% în restul ţării.

Datele oficiale arată că România a atras, până la 28 august 2020, un total de 12,8 miliarde de euro, reprezentând 42,3% din totalul alocării pentru ţara noastră, în programul de finanţare europeană 2014 - 2020, cu un buget total de peste 460 miliarde de euro, mult sub nivelul celorlalte state membre ale Uniunii Europene (UE).

Din cifrele Comisiei Europene (CE), citate de REI Finance Advisors, reiese faptul că România ar fi putut beneficia, în perioada 2014 - 2020, de un buget de peste 36,7 miliarde de euro fonduri nerambursabile, fiind a şasea ţară din UE cu cel mai generos buget destinat investiţiilor europene. Polonia a fost ţara cu cea mai mare alocare europeană, de peste 86 de miliarde de euro.

REI Finance Advisors şi REI International Consulting, parte a REI Grup, sunt companii specializate în elaborarea, implementarea şi monitorizarea proiectelor de investiţii atât prin fonduri europene nerambursabile (Programul Operaţional Regional, Programul Operaţional Infrastructură Mare), cât şi pe scheme de ajutor de stat (HG 495/2014, HG 807/2014, HG 332/2014, OUG 81/2019).

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
ANAF execută silit Termoenergetica, după ce a plătit greșit obligațiile fiscale pe numele RADET

Termoenergetica, urmașa falimentarei RADET, a plătit către ANAF, prin trei ordine de plată, impozitul pe salarii și CAS-urile datorate pentru angajați pe decembrie 2019, în sumă de peste 7 milioane lei, însă a trecut în mod eronat CUI-ul.

Țara UE cu record de infecții COVID imploră medicii plecați în străinătate să se întoarcă

Țara UE cu record de îmbolnăviri COVID imploră medicii plecați în străinătate să se întoarcă

Moody's retrogradează ratingul Marii Britanii. Perspectiva datoriei, afectată de pandemie şi de Brexit

Agenţia de evaluare financiară Moody's Investors Service a revizuit vineri în scădere ratingul aferent datoriei guvernamentale a Marii Britanii.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.