Aflăm cum, la „Doctor de bine”.
De ce excesul se vede prima oară în jurul taliei? De ce tot aici grăsimea este cea mai periculoasă pentru toate organele?
Pentru că în abdomen găsim mulți receptori la insulină, care vor reacționa la excesul de calorii. Din cauza lor, când ne îngrășăm, vedem centimetri în plus în circumferința abdominală.
Un covrig și merdenele? Cum începe dimineața? Patiseria dimineața se traduce cel mai ușor în grăsime pe abdomen. Aceasta deoarece aduce cel mai rapid așa-numita rezistență la insulină. Ne explică medicul primar endocrinolog Elena Drăgan.
Elena Drăgan, medic primar endocrinolog: „Insulina este un hormon de stocare. Practic, insulina determină stocarea de grăsime, în special în regiunea abdominală, acolo unde există mulți receptori de insulină. Acesta este motivul pentru care excesul caloric, excesul de carbohidrați, excesul de zahăr rapid din alimentație îl observăm mai întâi la nivelul abdomenului, la nivelul burticii.”
Odată apărută rezistența la insulină, dacă doar scădeți dramatic numărul caloriilor zilnice, burtica nu dispare.
Elena Drăgan, medic primar endocrinolog: „A mânca 1.200 de calorii din proteine, grăsimi sănătoase și carbohidrați integrali și a mânca 1.200 de calorii din făină albă și zaharuri rafinate, din punct de vedere biologic, se traduce diferit. Una înseamnă strict matematica caloriilor, alta înseamnă rezistență la insulină și întreținerea grăsimii. Caloriile par aceleași matematic, dar din punct de vedere biologic nu sunt aceleași.”
Dacă biologia bate matematica, ce facem să scădem burtica?
Calculăm greutatea ideală prin indicele de masă corporală. Raportat la aceasta, facem din nou calcule: 1 gram de proteine pe zi per kilogram corp este necesar.
Cele trei mese din zi se construiesc respectând cantitatea de proteine necesară.
Adăugați apoi legume la fiecare masă și o felie de carbohidrat lent, adică pâine integrală, dimineața și la prânz. Seara nu se consumă carbohidrați.
Proteinele și legumele fac să dispară senzația de foame.
Al doilea și ultimul ajutor pentru abdomen se numește activitate fizică zilnică. Aceasta deoarece mușchii trag singuri glucoza din sânge. Vom reduce astfel grăsimea abdominală.
Bogdan Pascu, medic în endocrinologie pediatrică: „Tratamentul principal, din punctul meu de vedere, este activitatea fizică pentru insulino-rezistență. În momentul în care activez mușchii, glucoza din sânge intră majoritar pasiv în mușchi. Ce înseamnă asta? Că insulina nu mai este necesar să crească la un nivel atât de ridicat. Practic, reușesc să-mi controlez vârfurile de glicemie făcând activitate fizică. Este important că efectul acesta este păstrat până la 24–48 de ore.”
Activitatea fizică deschide în mușchi ușițe pentru glucoza din sânge. Glucoza din sânge intră în celulele musculare fără să secretăm insulină. Protejăm astfel pancreasul.
Datorită acestor ușițe din mușchi, care se numesc GLUT4, avem nevoie de efort fizic în fiecare zi.
Dar dacă ați făcut efort fizic mare azi, ele vor rămâne deschise până la 48 de ore.
Ce înseamnă asta? Este util ca măcar o dată la două zile să avem cel puțin o oră de efort fizic, ca să ajutăm să dispară rezistența la insulină, implicit grăsimea de pe abdomen.
Datorită acestor relații biologice, scade grăsimea abdominală și se reglează glicemiile. Adică are loc așa-numita îmbunătățire metabolică.
Grăsimea abdominală arată că toate sistemele metabolice din organism funcționează prost.
Și invers: abdomenul fără grăsime arată că parametrii biologici sunt excelenți. Analizele de sânge arată perfect.