Carnea de pui, între mituri și realitate. Ce spun medicii despre hormonii de creștere: ”Ăsta este un mit!”

×
Publicitate

Carnea de pui este slabă, plină de proteine de cea mai înaltă calitate. Și, totuși, ani de zile ne-am speriat că are hormoni de creștere, atâta vreme cât un pui de carne ajunge la maturitate în aproximativ 40 de zile.  

Producătorii ne asigură că nu găsim hormoni de creștere în carnea de pui. Punem întrebarea invers – și dacă ar fi hormoni de creștere în carnea de pui, cum ar reacționa organismul uman? Hormonii sunt proteine. Odată ajunși în stomac se descompun în aminoacizi. Așa se întâmplă și când mâncăm ouă, brânzeturi, pește ori carne de porc.

Dr. Bogdan Pascu, medic primar endocrinolog: „Auzim mereu – s-a îngrășat un copil pentru că a mâncat carne de pui sau are pubertate rapid instalată pentru că mănâncă carne de pui în exces. Ăsta e un mit!”

Pieptul de pasăre este proteină pură de calitatea 1, recomandată din copilărie. Toate animalele au hormoni. Fără hormoni, nu există viață. Hormonii prezenți în păsări, în mod normal, se inactivează odată ce preparăm termic carnea.

Dr. Bogdan Pascu, medic primar endocrinolog: „Când preparăm carnea de orice animal, automat se inactivează și o parte din hormoni prin termopreparare. După care, mai există un proces – se inactivează prin enzimele digestive, pe care le avem.”

Hormonii, adică proteine, sunt descompuși în tubul digestiv uman în „cărămizi de construcție”, aminoacizi. Se întâmplă așa și dacă mâncăm ouă, brânzeturi ori pește. Acestea se numesc proteine de calitate superioară, adică au toți aminoacizii esențiali. În lipsa acestor proteine în hrană, apare așa-numita malnutriție proteică.

Ne uităm la oameni. Nu se îngrașă nimeni din cauza cărnii de pasăre. 100 de grame de piept la grătar înseamnă 164 de calorii. Dacă am crește de la hormonii prezenți în mod normal în pui, ar exista hormoni de creștere – pentru oameni – sub formă de comprimate orale. Nu există! Hormonii de creștere ar fi distruși de tubul digestiv uman, odată consumați. De aceea, copiii și adolescenții care au deficite dovedite de creștere pot fi tratați cu hormoni umani doar în forma injectabilă.

Dr. Bogdan Pascu, medic primar endocrinolog: „Ne-am dori să avem hormoni de creștere care se pot lua ca pastilă, dar nu există, vă spun din perspectiva endocrinologului. Ne-am dori să tratăm copii cu deficite de hormoni sub formă de pastilă, dar nu se poate – de aceea hormonii se administrează injectabil.”

Revenim la proteina de calitate superioară din carnea de pui. În cazul păsărilor, grăsimea se concentrează sub piele. Înlăturați pielea și veți consuma doar proteine superioare. Din această cauză, pieptul de pui pare fad. Cum putem convinge un copil sau un adolescent să consume piept de pui fiert cu plăcere? Ne dă o idee bună și pentru pachetul de la școală, Ema Mărgineanu, dietetician și nutriționist:

Ema Mărgineanu, dietetician și nutriționist: „Un sandviș are două felii de pâine, așa o lipie integrală ne împachetează legumele. Am pus două surse de proteine pentru a crea un gust mai bogat – brânza cottage și un piept de pui – e accesibil pentru toată lumea.”

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62540975
Doctor de bine. Emisiunea integrală din 14 septembrie 2025

Doctor de bine. Emisiunea integrală din 14 septembrie 2025

62572617
De ce produsele cu îndulcitori au uneori la fel de multe calorii ca cele cu zahăr. Explicațiile Mihaelei Bilic

Un produs fără zahăr compensează gustul cu grăsimi. Nu există o formă mai sănătoasă de zahăr, toți agenții de îndulcire au același număr de calorii și același efect în organism.

62224200
Lipsa de fier poate duce la palpitații. Cum aflăm dacă avem anemie și cum o tratăm

Palpitațiile pot apărea din cauza tiroidei, dar și pentru că fierul din organism nu e suficient. Hormonii tiroidieni în exces fac inima să bată mai repede, dar și anemia determină inima să bată excesiv, la cel mai mic efort.

Recomandări
Agerpres luca niculescu nicusor dan
Ce îi cer partidele premierului desemnat Luca Niculescu pentru a-i vota guvernul. „Liniile roșii” trasate de liderii politici

Înainte de a se întâlni cu premierul desemnat, partidele din Parlament au anunțat unele dintre condițiile, dar și „liniile roșii” pe care le au pentru a susține un guvern condus de Luca Niculescu.

Cristela georgescu agerpres
Noi percheziții în dosarul lui Călin Georgescu. Cristela Georgescu, chemată la DIICOT pentru a treia zi la rând

Cristela Georgescu a ajuns joi, pentru a treia zi consecutiv, la DIICOT, unde continuă perchezițiile informatice în dosarul în care Călin Georgescu este acuzat de înșelăciune cu un prejudiciu de 1,1 milioane de euro.

Vlcsnap 2026 10 08 10h14m13s506
A început pelerinajul Sfintei Parascheva de la Iași. Peste 11.000 de oameni așteaptă deja la racla Cuvioasei

La Iași, a început, în joi dimineață, cel mai mare pelerinaj din țară. Timp de o săptămână, sute de mii de oameni sunt așteptați să treacă pe la racla Sfintei Parascheva.