Care sunt diferențele între ouăle de țară și cele de la găini crescute în hale

×
Publicitate

Diversitate - este ceea ce ne cere biologia. Găsim diversitatea într-un banal ou de ţară. De la o găină, care a fost expusă la hrană diversă.

Nu discutăm care-a fost primul, dintre ou și găină... însă pe piață există în prezent patru tipuri de ouă. Cele organice, apoi cele de la găini crescute în aer liber, de la păsări ținute în hale, la sol, și în fine din ferme avicole cu baterii. Dintre toate, cu siguranță acesta a fost cel dintâi - oul găinii de țară.

Într-adevăr, tabloul valorilor nutriționale ale oului "vesel" arată că e mai puțin caloric decât ne așteptam - 136 de calorii la suta de grame. Conține 9% grăsimi, dar cele trans, dăunătoare organismului, lipsesc cu desăvârșire. Mai mult, încărcătura în proteine e mare și superioară ouălor care provin din ferme avicole.

La țară, găinile își fac singure programul - când caută insecte în iarbă și viermișori în pământ, când fac băi în praf, când beau apă și când dorm sub copaci. În cazul celor crescute în hale închise, când se închide becul, tot păsăretul dă automat stingerea! Iată de ce, în primul caz, găinile sunt numite "vesele" sau "fericite"… Li se respectă ritmul biologic, așadar sunt mai productive, iar contactul cu mediul le asigura o rezistență sporită la boli.

Cum gătim ouăle? Răspunsul scurt e de preferat cât mai simplu.

Fierte, cu gălbenușul moale, cele din sursă sigură sunt excelente. Apoi omletă friptă într-un strop de ulei de măsline. Dar... nu exagerați! Limita optimă pentru echilibrul dietei e 5-6 bucăți pe săptămână.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62341826
Ce au în comun arterele și venele și cum ajută mersul pe jos la circulația sângelui
Artere și vene. Vorbim despre tuburile prin care circulă, în ambele sensuri, sângele. Ce ar trebui să aibă în comun? Se numește mers pe jos, și învinge gravitația.
62341824
Soluția simplă pentru a reduce riscul unor probleme cardiace. Medic: Nu există niciun medicament la fel de eficient
Inima și creierul comunică non stop prin impulsuri nervoase, prin hormoni, prin undele de presiune, prin câmpul electromagnetic. Comunicarea afectează semnificativ activitatea creierului. Ne uităm la inimă.
62341235
Cum ne afectează imunitatea alimentele pe care le consumăm zilnic. Carnea simplă poate provoca inflamație cronică
Îmi place ciocolata. Sau o friptură. Şi repet, în fiecare zi, alimentul care îmi place, în detrimentul altor alimente.