Boala hemoroidală la tineri: peste 60% nu își tratează simptomele. Care sunt cauzele și tratamentele minim invazive

×
Publicitate

Așa cum se dilată venele de la picioare, la fel și cele de pe intestinul gros. În prezent, pentru astfel de probleme există tehnici chirurgicale minim invazive.  

Peste 60% dinte tinerii sub 30 de ani au boală hemoroidală sau hemoroizi ;i nu își tratează boala, spune Organizația Mondială a Sănătății.

Cum începe tratamentul? Cu un diagnostic corect.

Vascularizația venoasă a rectului e asigurată de două așa numite plexuri hemoroidale. Hemoroizii înseamnă dilatații ale acestor vene. Boala apare între 20 și 30 de ani.

Marina Dumitraș, medic primar chirurgie generală, proctologie: „Ajung la doamna farmacist și îmi recomandă creme. De fapt, acel tratament ameliorează ușor simptomele și acești pacienți amână prezentarea le medicul proctolog”.

Cremele locale au efect anti-inflamator. Controlează, un timp și sângerarea, dar boala acută reapare. Boala nestadializată și netratată va fi însoțită de dureri din ce în ce mai mari. De aceea, mergeți la medicul proctolog, să fiți evaluat.

Marina Dumitraș, medic primar chirurgie generală, proctologie: „În stadiile 1 și 2 avem recomandarea de a mai aștepta, de a nu avea tratament chirurgical. În stadiile 3, 4 sau în stadiul 2, dacă sunt sângerări importante este recomandarea de a folosi o tehnică chirurgicală minim invazivă. Ce face această tehnică? Rezecă excesul de epiteliu, ridică prolapsul hemoroizilor și întrerupe sursele de alimentare a acestor pachete hemoroidale. Nu avem acea plagă, pe care o aveam în tehnicile clasice nu vă avem durere nu impune o perioadă de spitalizare crescută”.

Boala este astfel tratată. Orice sângerare anală trebuie să vă trimită, inițial, la o colonoscopie. Și. chiar dacă nu aveți simptome, colonoscopia de control se face de la 45 de ani. Acesta deoarece formațiuni, numite polipi, pot apărea fără simptome. 95 % dintre cancerele de colon apar din acești polipi, care pot fi scoși chiar în timpul investigației imagistice.

Andrei Moldovan, medic specialist gastroenterolog: „Cauzele sângerării sunt multiple, de la cel mai benigne cum sunt hemoroizii, la polipi până la inflamații la boli autoimune. Polipul este excizat fără probleme în timpul colonoscopiei și trimis la anatomie patologică. Nu este niciun motiv să îl lăsăm în pace deoarece unii dintre aceștia au neșansa să se transforme în cancer”.

Orice sângerare, în orice loc, trebuie să vă trimită la medic pentru diagnostic.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Cum să îndepărtezi corect o căpușă. Sfaturile medicilor pentru prevenirea bolii Lyme

Dacă găsiți o căpușă pe corp, o puteți îndepărta rotind-o invers acelor de ceasornic. Apoi, ca să preveniți boala lyme, luați 2 zile antibiotic.  

Hormonii care influențează greutatea. De ce ne îngrășăm mai repede după ce slăbim

Ne îngrășăm mai repede după ce slăbim. De vină este un hormon care crește senzația de foame.  

De ce avem nevoie de vitamina D chiar și în lunile de vară. Explicațiile medicilor

Vitamina D se administrează și vara, chiar dacă soarele este puternic. Ajută și la o vindecare eficientă, după o intervenție chirurgicală la nivelul oaselor.  

Recomandări
Sute de voluntari au amenajat o masă gigant în inima Bucureștiului. Scopul nobil pentru care se doboară un record mondial

Pregătirile pentru evenimentul care i-ar putea aduce Capitalei României un nou record mondial au ținut până târziu în noapte.

Criza carburanților se adâncește: motorina atinge recorduri în SUA, iar în Germania trece de 2 euro pe litru

În Orientul Mijlociu, tensiunile rămân ridicate. Arabia Saudită a anunțat aseară că o conductă petrolieră importantă a fost lovită cu drone lansate din Irak.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.